EUROPA LEAGUE   •   

MACCABI - STEAUA, AZI, 20:00, PROTV ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Atenţie, stelişti! Maccabi marchează două goluri pe meci, iar golgeterul Amasha, titular diseară, are 7 reuşite în campionat

 
de Eduard Apostol   •   20 Octombrie 2011
 

MM Stoica

Cunoscător al fotbalului internaţional, cu informaţii recente despre cel israelian, în mod special, fostul şef al Stelei, Mihai Stoica, afirma miercuri seară la Contraatac la GSP TV faptul că dacă ar fi rămas în Ghencea ar fi fost mulţumit cu 4 puncte din "dubla" cu Maccabi Haifa. Afirma chiar "prima ligă israeliană este mult mai puternică decît cea din România, iar fotbaliştii lor sînt mai buni acum decît ai noştri şi joacă la echipe de top din Europa".

Revenind la meciul direct, de diseară, dintre Maccabi şi Steaua, foarte important pentru roş-albaştri de a rămîne în cursa pentru calificare în primăvară europeană, să facem o comparaţie sumară între cele două grupări ţinînd cont de prezentul şi trecutul apropiat.

Ambele, ciuca bătăilor în Champions League
În ediţia 2009-2010, evreii jucau în grupele Champions League, însă şi-au cam dat cu stîngul în dreptul. Au fost ciuca bătăilor în grupa A, nemarcînd nici un gol, neluînd nici un punct, încasînd 8, în schimb, contra celor de la Bayern Munchen, Juventus Torino şi Bordeaux. Steaua, cu un sezon mai devreme, a bifat ultima prezenţă în grupele Ligii, unul nefast. Ultimul loc în grupa cu Bayern, Lyon şi Fiorentina, doar o remiză, golaveraj 3-12.

Steaua, la secunde de primăvara europeană
În ediţia trecută, participantă în grupele Europa League, roş-albaştrii au fost la cîteva zeci de secunde de primăvara europeană, dar golul lui Cavani, de la Napoli, le-a frînt speranţele. Au terminat pe locul 3 în grupa cu Liverpool, Napoli şi Utrecht, cu 6 puncte dintr-o victorie şi 3 remize. Golaverajul a fost negativ, 9-11. Anul trecut, Maccabi Haifa n-a ajuns în nici o grupă, fiind eliminată prematur, în turul 3 preliminar al Europa League, de către Dinamo Minsk.

"Prima ligă israeliană este mult mai puternică decît cea din România, iar fotbaliştii lor sînt mai buni acum decît ai noştri şi joacă la echipe de top din Europa" Geraldo Echilibru în octombrie
Prezent. Nefast pentru ambele grupări. Dar, atenţie Geraldo, atenţie Iliev! Israelienii au o medie de 2 goluri pe meci în competiţia internă, avînd 16 goluri marcate în 8 etape. Şi iau, în medie, cîte un gol pe partidă. Luna octombrie a fost cea a egalurilor pentru evrei. Două de 1-1 la Maccabi Tel Aviv, respectiv Hapoel Be"er Sheva, cu ambele reuşite în prima repriză! Aşa, că, din nou, atenţie! Bonus: golgeterul echipei, Amasha, a marcat de 7 ori în campionat, jumătate din golurile Stelei în Liga 1 în 10 runde! În ceea ce priveşte grupa J a EL, Maccabi are un punct în faţa roş-albaştrilor, din victoria de acasă cu AEK Larnaca. Steliştii, cu 2 puncte în grupă, din remizele cu Schalke şi AEK, par să-şi fi revenit, ca joc, în ultima lună. În octombrie, au bifat un succes acasă, 2-1, cu campioana Oţelul şi-au scos un punct, 0-0, la Vaslui. Mihai Costea şi Rusescu, fiecare cu cîte 3 goluri, sînt puncherii din Liga 1 ai roş-albaştrilor.

Care este părerea voastră, trebuie să se mulţumească Steaua cu un egal sau să atace victoria?

Maccabi
Aşezare: 4-4-2
1. Davidovich - 27. Meshumar, 3. Buliat, 4. Dagani, 13. Twath - 6. Siedu, 21.Tamir Cohen, 20. Katan, 15. Golasa - 14. Amasha, 9. Dvalishvili
Antrenor: Elysha Levy
Rezerve: 22. Saranov, 2. Falach, 7. Boccoli, 11. Vered, 16. Ghadir, 18. Ali Osman, 28. De Jesus

Steaua
Aşezare: 4-2-3-1
1. R. Stanca - 18. Martinovici, 4. Iliev, 23. Geraldo, 14. Latovlevici - 55. Bourceanu, 26. Bicfalvi - 77. Tatu, 24. Rusescu, 7. Fl. Costea - 9. M. Costea
Antrenor: Ilie Stan
Rezerve: 95. V. Cojocaru, 8. Raduţ, 11. Prepeliţă, 19. V. Lupu, 22. Galamaz, 27. Năstăsie, 90. Nikolici
Absenţi: D. Popa, G. Matei, Gardo?, Cr. Tănase, Emeghara (accidenta?i), Brandan (suspendat), T. Balan (fara drept de joc)

 
Comentarii (22)
mihai_s  (406 comentarii)
este incredibil cat de exact este acest articol :)))
20 Octombrie 2011, 20:26   •   Comenteaza
46and2  (302 comentarii)
faina echipa are steaua... pffffffhahaahahahahhaha. Hai Maccabi! Steaua daca nu ia mai mult de 3 goluri poate sa zica ca a facut un rezultat pozitiv pentru istoria ei.
20 Octombrie 2011, 16:08   •   Comenteaza
zadkiel  (3810 comentarii)
Postat de the_cezar pe 20 Octombrie 2011, 14:53
hai rapidul,hai vasluiul!
Cezare, Hai Romania!
Cezare, Cezare, daca toate echipele romanesti ar incepe ca echipa lui Arpad Paszkany meciurile cu un singur jucator roman pe teren, unde puii mei ne-am duce?
Daca toate echipele romanesti ar avea un singur jucator roman pe teren, ce s-ar inampla Cezare?
Chiar nu vezi ca CFR este o echipa anti-romaneasca?
20 Octombrie 2011, 14:59   •   Comenteaza
zadkiel  (3810 comentarii)
Postat de imperator pe 20 Octombrie 2011, 14:13
ZADKIEL ? Mai iesi si tu tata pe afara , mai vezi ce fac iepurii , ursii prin padure , aduna lemne ca vine iarna , mai lasa GSP-ul ca ai sa te tzacanesti si tu ca Moflea ! :))
Sa-mi bag plm, parca lucrezi la BND, padure de cca. 100 ha, se afla la 150 m de casa mea.
Incepi sa ma bagi la idei, mai ales ca deja stim ca scanezi IP si porturi!
Ce am fost noi Steaua si ce am ajuns si inca continuam sa ne prabusim sub Ciobanul dement si satanist!
20 Octombrie 2011, 14:56   •   Comenteaza
the_cezar  (4580 comentarii)
hai rapidul,hai vasluiul!
20 Octombrie 2011, 14:53   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
scaune-auto.jpg

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
VAND CAMERA VIDEO
VAND CAMERA VIDEO SONIDCR-SR55. ARE ABSOLUT TOATE ACCESORIILE
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Vand teren Titan
Terenul este situat in spatele Policlinicii Titan, Aleea Codrii Neamtului, nr. 3E. S=750 mp, D=21.24 ml, Lot D- 3E. POT=45%, CUT=1, 6, S+P+2E+M, toate utilitatile. Acces rapid la policlinica Titan, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 201.000,00 EUR
taboo beauty center angajeaza urgent
angajam urgent coafeza cosmeticiana si tehnician unghii false (contract de munca). pentru detalii 0767545846
Bucuresti/Bucuresto - pret 1,00 RON
PUI GOLDEN RETRIVIER
Suntem SNOWIE si GOLDIE. Am zărit prima raza de soare acum 2 luni si 1 săptămână. Suntem vaccinare si deparazitatea. Avem o familie fericita impreuna cu mama noastra Tila si tatăl nostru Eric. Dar ca ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 100,00 EUR
VIND RESTAURANT STEAK HOUSE/MAGAZIN UNIREA, ET.4
VIND RESTAURANT STEAK HOUSE, IN MAGAZINUL UNIREA, ET.4, CAPACITATE 60 LOCURI, AFACERE IN DERULARE, INFIINTATA 2007, SUPER VAD, CHIRIE AVANTAJOASA, FARA DATORII
Bucuresti/Bucuresti - pret 60.000,00 EUR
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V