INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  TOTTENHAM

Cum a recționat Mourinho când a fost rugat de un jurnalist să facă o poză în memoria tatălui său » Gest emoționant al antrenorului portughez

Jose Mourinho
Jose Mourinho

Articol de - Publicat joi, 24 septembrie 2020 16:34 / Actualizat joi, 24 septembrie 2020 16:48

În timpul videoconferinţei de presă premergătoare călătoriei celor de la Tottenham la Tetovo, Jose Mourinho (57 de ani) a fost întrebat de un jurnalist macedonean dacă poate face o fotografie cu el.

Igor Aleksandrovici, jurnalistul macedonean, a motivat rugămintea ca fiind un omagiu adus tatălui său, care era un mare admirator al antrenorului portughez și care, din păcate, a decedat. Igor a precizat și că va duce imaginea cu Mourinho la monumentul funerar al părintelui său.

Chiar dacă macedoneanul solicitase ca poza să fie facută după partida cu Shkendija, „The Special One” i-a permis să vină chiar la hotelul unde este cazată echipa londoneză, fară să mai aștepte meciul. Antrenorul portughez s-a ținut de cuvânt, iar poza cu cei doi a fost publicată pe contul de Twitter al clubului.

El este acum în Rai. Când era foarte bolnav, mi-a spus să fac o poză cu dumneavoastră, dacă voi avea ocazia. Întotdeauna mi-a spus că m-a crescut cu dumneavoastră drept model. Ați fost un antrenor mare la orice echipă.
Igor Aleksandrovici, jurnalist macedonean

Un nou test pentru elevii lui Morinho

Pentru Tottenham urmează duelul din deplasare cu Shkendija, din turul al treilea preliminar al UEFA Europa League. Englezii ar fi putut juca cu FC Botoșani în acest tur preliminar, dar jucătorii lui Marius Croitoru au fost eliminați cu 1-0 de clubul macedonean.

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Israelul intră în carantină, fotbalul e suspendat! N-au voie nici să se antreneze. Care sunt excepțiile

Victorie mare pentru Olăroiu: l-a învins pe Cannavaro!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
dubluv
dubluv  •  24 Septembrie 2020, 17:21

si eu care credeam ca ziaristii romani sunt cei mai penibili din lume..

Vezi toate comentariile (1)
Comentează