INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  VILLARREAL - STEAUA 2-1

FOTO El Madrigal rumeno » Fanii români au dominat tribunele stadionului din Villarreal

Articol de - Publicat vineri, 09 decembrie 2016 00:00

Ieri, mii de fani români stabiliți în Spania au dominat tribunele stadionului din Villarreal, încercând să ajute Steaua să treacă de grupele EL.

O zi superbă ieri la Villarreal și o atmosferă care i-a uimit și pe spanioli. Încă de la prânz, Piața Labrador a început să se umple de miile de români veniți din toată Spania să ducă Steaua spre primăvara Europa League.

Bere și vuvuzele

Au invadat imediat terasele de peste drum de stadion și berea a început să curgă gârlă. Au venit și de la peste 500 de kilometri, unii au făcut chiar parte din vechea galerie din anii '90. Pe margini, câteva tonete ale spaniolilor întreprinzători vând la greu fulare, șepci și vuvuzele. Temperatura se încinge, civilii se uită mirați.

Vechiul imn, "Campioni am fost, campioni vom fi!", răsună din boxele unui fan venit de la Zaragoza. Peste 200 de polițiști coboară din 15 dube și intră în dispozitiv. Sunt de două ori mai mulți decât la un meci obișnuit al celor de la Villarreal. Sunt și câțiva călare. "N-a mai fost demult o asemenea atmosferă", spun ei.

Românii cântă, strigă, suflă îndârjit în vuvuzele, au înconjurat arena. Stau la coadă și cumpără și ultimele sute de bilete disponibile, chiar dacă sunt sus, la Haula, peluza împrejmuită cu o plasă de sârmă fină. Este locul în care stă, de obicei, galeria oaspeților. Dar ai noștri sunt în tot stadionul. "Cred că o să fie mai mulți români decât spanioli în stadion", spune un ziarist de-al locului.

Steliștii, primiți ca pe vremuri

Apar și fanii lui Villarreal în zonă. Nu e nicio problemă, nu sunt incidente. Până la urmă, toți vorbesc aceeași limbă. Steliștii sunt primiți cu urale. De când n-au mai avut o asemenea galerie!

La fel și cei de la Villarreal, dar parcă sunt mai puține voci care strigă pentru ei. Și stadionul este departe de a fi plin. În tribune, tricourile galbene și roș-albastre stau împreună. Se strigă  "Steaua! Steaua!" și "România!".

Citește și:
Fostul arbitru din Liga 1 a „zguduit” Bursa de Valori: „Am o avere de 60-80 milioane de euro” » Pregătește o BOMBĂ: „Lucrez la proiect, Hagi CEO!”
Special
Fostul arbitru din Liga 1 a „zguduit” Bursa de Valori: „Am o avere de 60-80 milioane de euro” » Pregătește o BOMBĂ: „Lucrez la proiect, Hagi CEO!”
Se lucrează într-un ritm uluitor la Stadionul Dinamo: arena din Ștefan cel Mare este deja 50% demolată » GSP a intrat pe șantier
Special
Se lucrează într-un ritm uluitor la Stadionul Dinamo: arena din Ștefan cel Mare este deja 50% demolată » GSP a intrat pe șantier
FCSB se mută la Craiova » Decizia oficialilor campioanei
Superliga
FCSB se mută la Craiova » Decizia oficialilor campioanei
I-au prins! Kim Kardashian se iubește cu unul dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume
Stiri extrasport
I-au prins! Kim Kardashian se iubește cu unul dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume
„Dacia Duster pentru bogați”. Noul SUV a atras atenția VIDEO&FOTO
Profit.ro
„Dacia Duster pentru bogați”. Noul SUV a atras atenția VIDEO&FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează