INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  EUROPA LEAGUE

Villas Boas calcă apăsat cu Porto pe urmele lui Mourinho » Săpunaru spre finală!

Cristi Săpunaru (stînga, în duel cu Vagner Love) a jucat bine toate minutele în ambele manşe cu ŢSKA Moscova
Cristi Săpunaru (stînga, în duel cu Vagner Love) a jucat bine toate minutele în ambele manşe cu ŢSKA Moscova

Articol de - Publicat sambata, 19 martie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 18 martie 2011 21:36

Fundaşul român este favorit la cîştigarea trofeului într-o competiţie dominată de lusitani, cu Benfica şi Braga prezente şi ele în "sferturi"

Săpunaru a mai făcut un pas cu FC Porto spre finala de la Dublin, eliminînd-o prin dublă victorie pe ŢSKA Moscova. Mai sînt doar trei obstacole, primul tot un adversar moscovit, Spartak, pînă la cucerirea Europa League pentru Andre Villas Boas. Tehnicianul de 33 de ani al cărui traseu spre glorie seamănă tot mai tare cu ascensiunea lui Jose Mourinho şi de la care a furat multă meserie.

Villas Boas poate cîştiga 3 trofee în primul sezon întreg pe banca "dragonilor". L-a luat pe primul, Supercupa Portugaliei, titlul este ca şi adjudecat, cu 13 puncte avans, iar în Europa League, Porto e marea favorită să triumfe în finala din 18 mai. Doar Cupa i-ar mai lipsi să-şi egaleze mentorul.

Prin triumful de joi seară, 2-1 cu ŢSKA, antrenorul "dragonilor" a doborît recordul de victorii într-o singură stagiune europeană stabilit de Sporting în 2004-'05, ajungînd la 10 din 12 partide jucate. Cei doi paşi greşiţi au fost făcuţi acasă: 1-1 cu Beşiktaş, în grupe, şi 0-1 cu FC Sevilla, în "16"-imi.


36 de meciuri fără înfrîngere în toate competiţiile e recordul lui Porto stabilit de Villas Boas, cu trei mai multe decît reuşise Mourinho

3 echipe calificate în "sferturile" aceleiaşi competiţii europene are Portugalia, FC Porto, Benfica şi Braga, o premieră pentru lusitani

Paciencia face minuni
Surprinde prezenţa în faza "sferturilor" a Bragăi. Echipa care s-a bătut la titlu în sezonul trecut cu Benfica a ajuns în grupele Ligii, după ce le-a scos, pe rînd, pe Celtic şi Sevilla. Pregătită tot de un portughez, Domingos Paciencia (42 de ani), care i-a luat locul lui Jorge Jesus (plecat la Benfica), Braga le-a învins pe Arsenal şi Partizan (tur-retur), terminînd pe 3. A eliminat-o pe Lech Poznan în "16"-imile Europa League şi apoi pe Liverpool, fără să primească nici un gol în 180 de minute!

Jesus iar în "sferturi"
Pentru a doua oară la rînd, Benfica a pătruns între cele mai bune 8 echipe din Europa League. Pe banca "vulturilor" stă tot un portughez, Jorge Jesus (56 de ani), cel mai experimentat dintre toţi antrenorii trioului lusitan din Europa League. El a reuşit să întrerupă pentru un an hegemonia lui Porto în ţară, fiind ales şi cel mai bun tehnician din Portugalia în sezonul trecut, şi încearcă acum să depăşească performanţa din precedenta ediţie, cînd a fost eliminat de Liverpool (2-1 şi 1-4).

Programul "sferturilor"
1: FC Porto - Spartak Moscova
2: Benfica - PSV Eindhoven
3: Villarreal - Twente
4: Dinamo Kiev - Braga
Tur: 7 aprilie; Retur: 14 aprilie
Semifinale
S1: Învingătoare meci 4 - Învingătoarea meci 2
S2: Învingătoarea meci 1 - Învingătoare meci 3
Tur: 28 aprilie; Retur: 5 mai
Finală
18 mai, Dublin
Cîştigătoare semifinală 2 - Cîştigătoare semifinală 1

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close