Articol de Justin Gafiuc - Publicat luni, 02 februarie 2026, 09:54 / Actualizat luni, 02 februarie 2026 09:54
Attila Kovacs, 50 ani, e nepotul marelui antrenor Ștefan Kovacs, fiul băiatului lui Piști, Ștefan Kovacs junior. El a acceptat să comenteze pentru Gazetă informațiile legate de faptul că bunicul său a fost agent al Securității comuniste în perioada 1955-1963, conform documentelor din arhiva CNSAS. Și a relatat, în plus, o mulțime de episoade care vorbesc despre istoria complicată a lui Kovacs, văzută din interiorul familiei
La Cluj, memoria lui Ștefan Kovacs, celebrul antrenor care a cucerit Cupa Campionilor Europeni cu Ajax-ul lui Cruyff (1972, 1973), e ținută vie de urmașii săi. În special de nepot, Attila Kovacs, 50 ani, căci tatăl său, adică fiul tehnicianului, împlinește 80 de ani în 2026, iar vârsta nu-l mai ajută foarte tare.
Attila lucrează în domeniul vânzărilor, nu e un apropiat de lumea fotbalului, dar amintirea celebrului său bunic îl motivează să fie conectat la tot ce înseamnă povestea alambicată a lui Ștefan Kovacs.
Acum, ultimul episod l-a mâhnit: în arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) există un dosar de 31 de pagini, care evocă perioada 1955-1963, când Kovacs senior, artizanul de mai târziu al fotbalului total, a lucrat ca agent al Securității comuniste, sub numele conspirativ „Vasile Munteanu”. Acesta e punctul de pornire pentru un dialog emblematic despre fotbal, viață, bucurii și dezamăgiri.
Nepotul lui Ștefan Kovacs: „Niciodată n-am simțit că bunicul ar fi avut ceva de ascuns”
- Domnule Kovacs, aș vrea să începem, vă rog, exact cu apariția acestui dosar de informator pe numele bunicului dumneavoastră. V-a surprins vestea că a dus o viață dublă într-o anumită parte a vieții lui?
- Eu nici acum nu cred că a făcut așa ceva. Sau poate o fi existat o scurtă perioadă de timp, cine știe? Dar nu, nu cred! L-am cunoscut foarte bine pe bunicul, aveam aproape 20 de ani când s-a prăpădit, așa că am stat destul timp împreună, i-am auzit poveștile de viață. Am discutat multe lucruri, dar niciodată n-am simțit de la el că ar fi avut vreodată ceva de ascuns, gen o relație de colaborare cu Securitatea. Dimpotrivă, îi era foarte teamă!
- În ce sens?
- Îi era frică în fața oamenilor mari și tari. Mi-a spus întotdeauna că vrea să doarmă fără griji pe perna lui de-acasă și respecta cu sfințenie toate regulile din România. Voia să fie liniștit, să nu aibă niciun necaz pe cap. Nici cu Securitatea, cu nimeni! Plătea absolut toate dările către statul român în perioada cât a activat peste hotare, îl preocupa să fie un tip foarte corect în raport cu țara lui, cu autoritățile. Și era bun prieten cu toată lumea.

Nu știu ce să zic, dacă povestea aceasta cu dosarul de la Securitate știrbește sau nu din anvergura de antrenor a lui Ștefan Kovacs. Asta timpul va decide. Eu nu cred însă în această chestiune și, chiar dacă ar fi adevărat, nu văd ce rost mai are discuția după atâția ani
Attila Kovacs, nepotul lui Ștefan Kovacs
„Mi-a spus că a ajuns la Ajax printr-un noroc fantastic”
- Ați fost curios să-l întrebați cum a ajuns la Ajax într-o perioadă în care românii oricum ieșeau greu din țară?
- Mi-a spus doar că a avut parte de un noroc fantastic în sensul că, după ce a câștigat campionatul cu Steaua, a fost căutat de managerul lui Ajax, care a insistat să-l aducă la echipă. Ăsta e singurul lucru pe care mi l-a povestit, dar nici eu n-am insistat.

- A decedat în 1995, a mai prins câțiva ani după Revoluție, s-a putut bucura de acea perioadă de libertate?
- Nu prea, fiindcă sănătatea i s-a tot dus în jos spre finalul vieții. Trist! A suferit un infarct în 1992, i-au montat un pacemaker, suferea și de aritmie. Slăbise tare din cauza tratamentelor, după care a pățit și un atac cerebral și nu s-a mai putut face nimic, din păcate.
„La Monaco, a fumat lângă mine un pachet de Dunhill în timpul unui meci pierdut cu 0-3”
- Ați mers vreodată cu bunicul în străinătate?
- M-a luat o dată la Atena și de câteva ori la Monaco, și înainte, și după Revoluție. În Franța, era într-o relație excelentă cu președintele, Jean Louis Campora. Avea parte de fiecare dată de o primire extraordinară, inclusiv din partea jucătorilor. Când am mers prima dată, bunicul era director sportiv la Monaco, după mandatul de antrenor. Au pierdut atunci acasă cu 0-3, iar Piști, cum îi spuneam și eu, a fumat lângă mine un pachet de țigări de-a lungul celor 90 de minute! Era ca un tic nervos când pierdea echipa.

- E adevărat că prefera Dunhill?
- Dunhill și un whisky bun, Jack Daniels neapărat. Lua câteodată și un șpriț cu gheață, le mai amesteca. Așa își menținea cumva tonusul. Dar îmi zicea deseori că stresul de la meciuri i-a mâncat nervii și inima. Din cauza asta a și avut problemele cardiace, pentru că se adunaseră atâția ani de muncit numai sub o presiune fantastică.
Și la noi în familie era la fel ca la toată lumea înainte de Revoluție. Să ai grijă cu cine vorbești, ce vorbești, discuții purtate uneori mai în șoaptă. Eu m-am simțit însă cumva protejat și favorizat prin prisma faptului că bunicul lucra în străinătate și ne ajuta
Attila Kovacs, nepotul lui Ștefan Kovacs
„Ștefan Kovacs n-a câștigat niciodată sume impresionante ca antrenor”

- Ați încercat să vă apucați serios de fotbal în copilărie?
- Da, însă n-am moștenit talentul din familie. Mai joc și azi, cu amicii, așa, de distracție. Mă uit și la meciurile din campionat uneori, dar n-am o echipă favorită.
- Cum era bunicul în familie, dincolo de luminile reflectoarelor?
- Cât timp a fost sănătos, era absolut fascinant. Glumea, râdea, un tip foarte distractiv. Grozav! Un bunic minunat! Din păcate, spre sfârșitul vieții, starea de sănătate nu i-a mai permis să-și păstreze același fel de a fi. A suferit destul în ultimii ani. Nu prea mai avea chef și putere.

- Au fost voci în spațiul public care au subliniat că Ștefan Kovacs s-a prăpădit destul de sărac, în ciuda faptului că dispusese de mulți bani datorită contractelor externe. E corectă această abordare?
- Corectă până la un punct, pentru că, în realitate, bunicul n-a câștigat niciodată sume impresionante ca antrenor. Auzeam pe toată lumea întrebând: „Măi, dar unde sunt banii pe care i-a obținut peste hotare?!”. Care bani, că n-a avut nicăieri contracte ieșite din comun?! Cel puțin, așa știu eu!
Tot Clujul mă știe că sunt nepotul lui Ștefan Kovacs. Unii mă îndrăgesc, fiindcă-și aduc aminte cu plăcere despre bunicul, alții sunt invidioși și-i aud cu vorbe de genul «Lasă, că te-a ajutat toată viața, te-a rezolvat peste tot, taci din gură!». Aceștia sunt majoritari, cam 60 la sută. Nici nu-i bag însă în seamă, pentru că n-au cum să înțeleagă ce înseamnă să te naști într-o asemenea familie
Attila Kovacs, nepotul lui Ștefan Kovacs
„Cruyff era ultimul la rezistență, mânca numai papară înainte de meciuri. Dar era strălucitor pe gazon!”

- Cum vă vorbea despre Cruyff?
- Îmi povestea, de exemplu, ce nebunie a fost când a plecat la Barcelona pe două milioane de dolari, pe atunci o sumă incredibilă pentru un transfer, în 1973. La început, nu i-a venit nimănui să creadă că, în acel moment, se puteau plăti atâția bani ca să cumperi un jucător de fotbal. Bunicul Piști a fost și el foarte impresionat. Și mai erau, apoi, chestiunile de antrenament.
- Adică?
- N-a înțeles niciodată cum Cruyff, care avea platfus, adică piciorul plat, putea fi atât de strălucitor pe gazon. La testele de rezistență era ultimul, nu-i plăceau deloc antrenamentele fizice, înainte de fiecare meci mânca mult, obligatoriu o papară, adică ceva gen omletă, dar cu mai multă pâine. Și totuși, în ciuda acestor elemente contradictorii, era colosal în timpul partidelor, cel mai mare atacant și dribleur cu care a lucrat bunicul. Pe el l-a iubit cel mai mult, alături de Arie Haan și Sjaak Swart.

„Bunicul i-a sugerat președintelui de la Monaco să-i ia pe Hateley și Hoddle. Și au câștigat titlul!”
- De la Monaco sau Panathinaikos?
- Din Grecia nu prea știu povești, dar la Monaco mi-aduc aminte un moment de viziune extraordinar. Îmi explica faptul că trebuie să te gândești din timp ce jucători să cumperi, iar el i-a recomandat la Monaco pe Hateley și Hoddle înainte de sezonul 1987-1988. În lot erau doi danezi foarte buni, Busk și Lerby, dar bunicul aproape că i-a dat scris președintelui că vor lua campionatul dacă, în locul lor, îi vor aduce pe cei doi englezi. Și așa s-a și întâmplat! Hateley și Hoddle au făcut un sezon incredibil și au câștigat titlul. Și îmi mai vorbea mult despre altceva.

- Anume?
- Fotbalul total, conceptul pe care a vrut să-l pună în practică peste tot. Înainte, exista strategia de a lăsa mereu câțiva jucători mai în spate, dar bunicul a venit cu concepția aceasta că toată echipa trebuie să atace, o filosofie care a făcut epocă. A ținut la un moment dat un curs în Turcia pe tema asta, iar cei de acolo îl ascultau cu gura căscată.
„Hagi îi cerea sfatul cum să prindă un contract în străinătate”

- Despre experiențele din țară v-a povestit? De exemplu, lui Anghel Iordănescu i-a oferit debutul la Steaua pe când avea 16-17 ani!
- Asta nu știu, dar am mers cu bunicul la câteva întâlniri pe care le-a avut cu Hagi, înainte de Revoluție, la Constanța. Era încă la Farul. Eram mic, n-aveam încă zece ani, nu prea am înțeles mare lucru din acele discuții, dar îmi amintesc faptul că Hagi îi cerea sfatul bunicului cum să facă pentru a prinde un contract peste hotare, eventual dacă poate să-l recomande undeva.
- Cu Emeric Ienei în ce relații era?
- Foarte bune. Amici! Bunicul a mers și la Sevilla, la finala Cupei Campionilor Europeni, unde l-a invitat chiar Ienei. A avut niște emoții enorme, de parcă el ar fi stat pe bancă. Și a fost foarte bucuros la final pentru că Steaua a adus trofeul la București.
„Între bunicul și Mircea Lucescu era o lipsă de simpatie reciprocă. E singurul despre care nu-mi vorbea”
- Mircea Lucescu?
- Bunicul era un om foarte jovial, prietenos, n-am auzit pe cineva să-l vorbească de rău, dar cu Lucescu nu se avea deloc bine. Nu se „pupau”. Nu știu de ce! De altfel, din câte cunosc, nici Lucescu nu prea-l plăcea. Cred că funcționa o lipsă de simpatie reciprocă. Habar n-am însă motivele! Simplul fapt că ocolea mereu subiectul Lucescu m-a lăsat să înțeleg că nu prea se înțelegeau. În schimb, avea o relație destul de apropiată cu Cornel Dinu.

- Se comporta altfel când venea vorba de Dinu?
- Da! După Revoluție, am mers de câteva ori cu bunicul la cabinetul lui Dinu, care era pe atunci secretar de stat la Ministerul Sportului. De fiecare dată când venea în București sau înainte de a pleca prin străinătate, făcea o vizită la Federație și una la Dinu. Stăteau la o cafea, la o bârfă, cum se spune. Dar nu mi-a plăcut deloc ce a zis într-un interviu despre bunicul!
- La ce pasaj vă referiți?
- Că a murit în sărăcie, că avea nu știu ce prietenă la București. Numai măgării a zis atunci! M-a deranjat rău acel interviu. Ștefan Kovacs n-a murit bogat, într-adevăr, dar s-a stins ca un om normal, obișnuit, demn, fără griji. Cum adică a murit în sărăcie? Mi-au lăsat un gust tare amar acele declarații date de Dinu.
N-am nicio treabă cu lucrurile care au fost între Dinu și Ștefan Kovacs, dar cred că bunicul merita mai mult respect în spațiul public din partea unui om a cărui carieră a apreciat-o
- Attila Kovacs, nepotul lui Ștefan Kovacs
„S-a simțit trădat de medicul naționalei la acel 1-7 din Elveția”

- Despre perioada de la echipa națională v-a vorbit?
- Da. Iar marea lui amărăciune rămăsese acea înfrângere groaznică din Elveția, 1-7 în 1967, când era antrenor secund. Doctorul le-a dat atunci niște lucruri ciudate jucătorilor și a rezultat un dezastru. Bunicul s-a simțit trădat de medicul Nicolae Stănescu.
- Știa ce primiseră jucătorii?
- Nu se știe ce le-a administrat, dar echipa s-a prezentat extrem de slab. N-a avut nimeni nicio explicație pentru gestul medicului. Cert e că episodul l-a răvășit foarte rău și nu putea uita acel episod nici după mulți ani, mai ales că au fost dați afară cu toții după acea înfrângere.
„A încercat de mai multe ori să ia permisul de conducere auto, dar a căzut mereu examenele”

- Spuneți-mi cel mai drăguț cadou pe care l-ați primit de la Ștefan Kovacs?
- Voiam mult de tot o bicicletă în timpul lui Ceaușescu, numai că, indiferent ce aduceai de valoare, gen televizor sau video, trebuia să plătești taxe aproape încă o dată valoarea produsului. Și nu erai sigur dacă trece la vamă. Bunicul îmi tot spunea: „Măi, îți pot cumpăra una, dar cum s-o aduc pe avion?”. Și, prin ‘87-’88, mă pomenesc într-o zi că tata mă ia cu el la aeroport să-l întâmpinăm pe bunicul Piști.
- La București?
- Nu - la Cluj, dar venea cu avionul din Capitală. Și, când mă uit pe banda cu bagaje, o bicicletă frumoasă, cu etichetă: un mountain-bike negru cu violet, Kettler, adus din Elveția! M-am blocat puțin de emoție, dar străzile erau ale mele apoi călare pe bicicletă. Parcă mergeam cu un Mercedes! Am folosit-o mult timp și după ce a murit bunicul.

- Bunicul era faimos pentru faptul că se deplasa tot cu bicicleta, nu? Există și imagini deosebite din perioada de la Amsterdam.
- Circula cu bicicleta fiindcă, deși a încercat de mai multe ori, n-a reușit să-și ia permis de conducere auto. Avea un deficit la capitolul atenției distributive și, din această cauză, n-a trecut examenele. A încercat de câteva ori și în Olanda, tot degeaba! A renunțat până la urmă la idee și poate că a fost mai bine, fiindcă mersul pe bicicletă a fost mai sănătos.
CV ȘTEFAN KOVACS
Data nașterii: 2 octombrie 1920, Timișoara
Data decesului: 12 mai 1995, Cluj
A jucat la CA Timișoara (1931-1934), CA Oradea (1934-1938), Charleroi (1938-1941), Ripensia (1941), CFR Turnu Severin (1941-1942), KAC/Ferar Cluj (1942-1947), CFR Cluj (1947-1950), U Cluj (1950-1953)
Post: mijlocaș
A antrenat: U Cluj (1952-1953, antrenor/jucător, 1954-1955, 1956, 1957-1958), Dermata (1959-1960), CFR Cluj (1960-1962), România (secund, 1962-1967; principal, 1976-1979, 1980), Steaua (1967-1970), Ajax (1971-1973), Franța (1973-1975), Panathinaikos (1982-1983), Monaco (1986-1987)
Palmares antrenor: 1 titlu România (1968) + 2 Cupe ale României (1969, 1970) – Steaua, 3 titluri Olanda (1972, 1973), Cupa Olandei (1972), Cupa Campionilor Europeni (1972, 1973), Supercupa Europei (1972), Cupa Intercontinentală (1972) – Ajax, Cupa Balcanică (1980) – România, Cupa Greciei (1982) – Panathinaikos
Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!