INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  STEAUA - LEGIA

10 zile pro Legia » Avantaj pentru adversara Stelei: polonezii au un program mai bun

Bourceanu, Pintilii şi Chiricheş nu vor fi la dispoziţia lui Reghecampf în prima jumătate a săptămînii viitoare, urmînd să joace în amicalul România - Slovacia
Bourceanu, Pintilii şi Chiricheş nu vor fi la dispoziţia lui Reghecampf în prima jumătate a săptămînii viitoare, urmînd să joace în amicalul România - Slovacia

Articol de - Publicat duminica, 11 august 2013 00:00 / Actualizat duminica, 11 august 2013 14:03

Campioana Poloniei e avantajată de program pînă la partida de pe Arena Naţională, avînd mai puţini jucători la "naţionale" şi meci "amical" în weekend-ul viitor, cînd Steaua are derby-ul cu CFR.

Steaua a nimerit cel mai tare adversar din lista de 5 echipe a out-siderilor pentru play-off, iar vestea şi mai proastă e că cele 10 zile rămase pînă la meciul tur, de pe Arena Naţională, sînt doar în avantajul polonezilor ca program.

În primul rînd, Legia are o zi în plus de odihnă pentru că a jucat aseară în campionat, în timp ce Steaua va disputa abia diseară derby-ul cu Dinamo. Apoi e foarte important ce se va întîmpla chiar în săptămîna premergătoare primei manşe.

Reghe rămîne fără 10-11 jucători, Urban doar fără 4
Steaua va avea dezavantajul că va rămîne cu lotul descompletat. În jur de 10-11 jucători vor ajunge la diverse echipe naţionale, Georgievski la Macedonia, Szukala la Polonia, Iancu şi Stanciu la tineret, iar Piţurcă va lua probabil alţi 5-7 jucători pentru amicalul cu Slovacia.

În schimb, antrenorul Legiei nu va fi foarte afectat de amicalele primelor reprezentative. "Pierde" doar 4 jucători, polonezii Wawrzyniak şi Bereszynski, estonianul Ojamma şi gruzinul Dvalişvili.

Mai mult, cu 4 zile înaintea disputei directe, cele două au meciuri diametral opuse ca importanţă şi dificultate. Steaua va avea de înfruntat o contracandidată la titlu, pe CFR, în timp ce Legia se poate odihni, avînd meci în primul tur al Cupei Poloniei, cu o echipă necunoscută: Rozwoj Katowice.

Singurul atu: nu pleacă din Bucureşti
Totuşi, există şi o veste bună. De azi şi pînă pe 21 august, cînd va veni Legia, Steaua şi 80 la sută din jucătorii de la lot nu vor părăsi Bucureştiul.

Derby-urile cu Dinamo şi CFR se joacă în Capitală, la fel şi amicalul cu Slovacia. Doar Szukala şi Georgievski pleacă în afara României pentru jocurile Polonia - Danemarca şi Macedonia - Bulgaria.

Lucescu avertizează
După ce a aflat cu cine va juca Steaua în play-off-ul Ligii, Mircea Lucescu l-a pus în gardă pe Reghecampf: "Nu ştiu în ce măsură Steaua se poate bate pe mai multe fronturi. Echipele poloneze au investit mult, au un potenţial economic în creştere şi fac eforturi mari. Uitaţi-vă la cei trei jucători de la Dortmund, Blaszczykowski, Lewandowski şi Piszczek, sînt polonezi şi toţi sînt titulari. Chiar dacă pe Steaua o văd mai bună, nu-i va fi uşor şi va avea două meciuri complicate".

Program Legia pînă la meciul tur

- ieri a jucat în campionat, în deplasare cu Ruch Chorzow
- la mijlocul săptămînii viitoare are doar 4 jucători la diverse echipe naţionale
- în wekeend-ul viitor are meci în primul tur al Cupei Poloniei, cu o echipă submediocră: Rozwoj Katowice

Program Steaua pînă la meciul tur
- diseară va evolua în Derby de România, împotriva lui Dinamo
- la mijlocul săptămînii va avea aproape jumătate de lot, 9-11 jucători, la diverse echipe naţionale
- în wekeend-ul viitor va avea alt derby în Liga 1, cu CFR Cluj, pe Ghencea

"Cu toţii sîntem bucuroşi că am evitat-o pe Basel. Eu mi-am dorit să picăm fie cu Steaua, fie cu Plzen. Am nimerit cu românii, deci am motive să fiu mulţumit" (Duşan Kuciak, portar Legia Varşovia)

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (7)
steaua024
steaua024  •  14 August 2013, 01:43
Postat de wertus pe 11 August 2013, 14:54

Steaua anul asta nu joaca in UCL nu trece de Legia .

Tu la ce sport te uiti? Da-mi macar 2 argumente solide din putzul gandirii tale pentru a dovedi ceace tastezi aici! Eu am argumente sa-ti dovedesc ca vorbesti prostii! Molde cu o echipa superioara anul trecut fata de Molde de anul asta (l-a pierdut pe Chima si inca un jucator) a pierdut ambele manse cu Steaua (Agg. 4-1), in timp ce Legia anul asta, s-a chinuit (Agg.1-1) si a jucat cu cei mai buni jucatori ai ei. Putin a lipsit ca Molde sa le bage mortu'n casa la Varsovia! In campionat au pierdut cu Ruch Chorzow! Mare echipa! :)) Este o diferenta MARE de valoare in favoarea Stelei dupa ce am vazut 3 meciuri recente ale Legiei! Pronostic: calificare prin 2 victorii!

thedronius
thedronius  •  12 August 2013, 00:53
Postat de vladutz13 pe 11 August 2013, 14:32

Chestia asta ca polonezii au investit mai mult e o prostie. Lucescu se gandeste la campionatul european. Dar echipele??? au adus straini buni de-afara??? brazilieni ceva??? ca in polonezi ce sa investesti?

Nu e o prostie. Desi motivul pentru care a spus-o e probabil ca uraste Steaua, Lucescu stie ce spune de data asta. Fotbalul din Poloni ase aliniaza la rigorile campionatului german, cu management si cu regulamente foarte bine puse la punct. E normal sa tratezi cu lejeritate conjunctura favorabila Stelei, al carei suporter sunt de altfel, insa campionatul Poloniei va fi in cativa ani una dintre cele mai mari pepiniere de fotbalisti buni din Europa, iar nationala Poloniei de peste cativa ani va da de pamant cu echipe de barbugii ca nationala lu Piturca. Steaua e totusi mai buna deocamdata, seriozitate sa fie ca trecem de ei!

sartoriale
sartoriale  •  11 August 2013, 23:37
Postat de vladutz13 pe 11 August 2013, 14:32

Chestia asta ca polonezii au investit mai mult e o prostie. Lucescu se gandeste la campionatul european. Dar echipele??? au adus straini buni de-afara??? brazilieni ceva??? ca in polonezi ce sa investesti?

ai dreptate lucescu nici macar nu vorbeste sa se afle in treaba, uraste Steaua

Vezi toate comentariile (7)
Comentează