INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  CITY - BAYERN

Cifre astronomice » Bayern Munchen a pus pe masă un sfert de miliard pentru Haaland!

Erling Haaland. Foto: Imago Images
Erling Haaland. Foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 11 aprilie 2023 18:37 / Actualizat marti, 11 aprilie 2023 19:25

Vara trecută, Bayern Munchen a vrut să plătească 250 de milioane de euro pentru a-l aduce pe Erling Haaland (22 de ani) de la Borussia Dortmund. Salariul era de 35 de milioane pe sezon! Cu 10 milioane mai mult decât îi plăteau lui Robert Lewandowski (34). Numai că șeicii lui Manchester City și-au folosit forța financiară și au plusat: 51 de milioane de euro salariu anual.

  • Manchester City - Bayern are loc marți, de la ora 22:00. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 1
Dinamo se betonează în perspectiva promovării » Își asigură de pe acum doi jucători: „O formalitate”
Dinamo
Dinamo se betonează în perspectiva promovării » Își asigură de pe acum doi jucători: „O formalitate”

Duelul Manchester City - Bayern din „sferturile” Champions League este, de fapt, al doilea între cele două cluburi la interval de niciun an. Primul s-a consumat vara trecută, pe piața transferurilor, pentru Erling Haaland. Și a fost câștigat, după cum se știe, de britanici.

Bayern era gata să spargă banca pentru transferul lui Erling Haaland

Prestigiosul Kicker a dezvăluit astăzi detalii explozive ale luptei duse atunci de cele două grupări în tentativa de a-și asigura serviciile superatacantului norvegian. Astfel, Bayern i-a pus jucătorului pe masă o ofertă pe care inclusiv Lewandowski, plecat ulterior la Barcelona, ar fi fost invidios.

Nemții i-au oferit lui Haaland un contract pe 5 ani și un salariu de 35 de milioane de euro pe sezon. Cu 10 milioane mai mult decât îi plăteau lui Lewandowski! De asemenea, Borussiei Dortmund i-ar fi achitat clauza de 75 de milioane de euro trecută în contractul jucătorului cu galben-negrii. Volumul total al investiției: 250 de milioane de euro!

Manchester City a plusat masiv pentru transferul lui Erling Haaland

Dar oferta lui Manchester City a fost și mai consistentă financiar. Potrivit tabloidului „Daily Mail”, norvegianul câștigă în jur de 985.000 de euro pe săptămână la albaștri, inclusiv bonusuri. Asta înseamnă un salariu anual de peste 51 de milioane de euro, așa că doar în cei cinci ani la City înseamnă un venit total de aproximativ 250 de milioane de euro – iar asta nu include prețul transferului (75 milioane).

Dar a meritat. În 27 de apariții în Premier League, Haaland a marcat deja 30 de goluri, astfel că până la finele stagiunii în curs poate depăși recordul de 34 de goluri încă de la primul său sezon  în Anglia. 

Citește și:

FIFA, decizie drastică în Premier League! Obligă clubul să vireze 28 de milioane de euro în contul unui fotbalist care a prins doar 3 meciuri

Incredibila poveste a fanului care a stat 10 ore în fața casei lui Messi din Paris: „Am aflat zona de la un frizer”

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează