INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  DORTMUND

Noi dezvăluiri din infernul de la Dortmund! Cum au fost acționate bombele » Detalii de ultimă oră + pe cine caută poliția

Articol de - Publicat miercuri, 12 aprilie 2017 09:55

Chiar dacă poliția din Dortmund ezită să numească asaltul cu bombe asupra autocarului Borussiei un atac terorist, jurnaliștii nemți nu scot din calcul această variantă. 

Și apar noi detalii. Cel mai important: cele 3 dispozitive artizanale, care au explodat marți seară, la ora locală 19:16, lovind în două locuri bus-ul echipei germane, au fost acționate de la distanță printr-un telefon, scrie Bild în această dimineață.

"E dificil să lovești o mașină în mers. Trebuie să ai o imagine bună a locului și să activezi dispozitivul la momentul potrivit. Să detonezi trei bombe e și mai greu. E nevoie de experiență în realizarea și acționarea explozibililor".

"Riscul unui atac terorist nu e nou astăzi. Nu scoatem din calcul nicio variantă, dar e clar că am văzut un atac țintit și pregătit împotriva Borussiei Dortmund", a declarat Gregor Lange, șeful poliției din Dortmund.

Expertul Bild, Davis Lewin, susține că "nu au fost folosiți explozibili foarte puternici, nu au avut efecte devastatoare, dar asta nu înseamnă că nu ar putea fi vorba de o organizație teroristă. ISIS le cere de multe ori partizanilor săi să iasă în stradă și să atace cu bombe artizanale.  Uneori, nu le iese totul așa cum plănuiesc".

În acest moment, poliția și serviciile secrete caută un camion cu plăcuțe de înmatriculare străine, care ar fi fost văzut la locul atacului cu puțin timp înaintea detonării dispozitivelor.

Asaltul a mai făcut un rănit: polițistul de pe motocicletă care deschidea coloana Borussiei. Marc Bartra, jucătorul ajuns la spital, a fost operat azi-noapte pentru o fractură suferită la încheietura mâinii drepte și pentru a i se îndepărta cioburile care-i intraseră în mână.

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (2)
ottobraun
ottobraun  •  12 Aprilie 2017, 12:02

nemtii ascund faptul ca sunt atacati de teroristi, populatia germaniei e foarte imbatranita si fricoasa la fiecare partz pe strada , a devenit o tara instabila pe termen lung care va afecta si economic cat de curand!

tonyys
tonyys  •  12 Aprilie 2017, 10:57

Germania a devenit cea mai nesigura tara din europa, la mare bataie cu franta, practic cele 2 se indreapta cu pasi repezi la situtai din cecenia din anii 90 sau din irlanda in anii 80 cand practic erau atentate teroriste aproape saptamanal.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează