INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  GRUPA G / AJAX - REAL MADRID 0-4

Mourinho controlează pînă şi cartonaşele » Autoeliminări la comandă

Articol de GSP - Publicat joi, 25 noiembrie 2010 00:00

Cu Ajax (4-0), antrenorul Realului le-a ordonat lui Xabi Alonso şi Sergio Ramos să ia al doilea avertisment pentru a sta cu Auxerre şi a nu risca o suspendare în "optimi"

Jose Mourinho nu omite absolut nimic. El gîndeşte un meci în timp real, dar are grijă şi de viitor. Anticipează, calculează şi ia măsuri să-i devină favorabil tot ce-i posibil. O mostră din aceste aptitudini le-a etalat la Amsterdam.

Cum Xabi Alonso şi Sergio Ramos luaseră "galbene", adăugate celor din partidele anterioare, antrenorul Realului le-a ordonat ambilor să forţeze încă un avertisment pentru a fi eliminaţi. Aşa s-a şi întîmplat după momente comice (87, 90), în care cei doi jucători s-au chinuit să-l supere pe arbitru prin trageri de timp hilare.

Ei vor sta astfel cu Auxerre, un meci fără importanţă, şi vor intra în "optimi" cu doar un "galben", primul din serie, cele două de marţi transformîndu-se în "roşu". În Ligă, întîia suspendare intervine la 3 avertismente, apoi la fiecare număr impar.

"Nu înţeleg de ce arbitrul a dat atîtea <galbene>. Ultimele două pe care le-am luat chiar mi-au displăcut"
Jose Mourinho, antrenor Real Madrid

"Sara, Iker minte!"
Jucătorii Realului au negat că au luat intenţionat "galbene". "Nu aş fi provocat cartonaşele pentru nimic în lume" s-a apărat Sergio Ramos. Pe post de intermediar, Casillas a completat: "Doar i-a zis lui Sergio să fie mai atent la nouarul lor". Presa spaniolă l-a taxat, făcînd trimitere la iubita portarului madrilen: "Ai grijă, Sara, Iker minte cu zîmbetul pe buze!". Selecţionerul spaniol Del Bosque a indicat că jucătorii au făcut ce era mai bine pentru Real.

Anchetaţi de UEFA?
Xabi Alonso şi Sergio Ramos ar putea fi sancţionaţi mai aspru. UEFA a anunţat că nu exclude deschiderea unei anchete dacă se va confirma că ei au încasat intenţionat cartonaşe. O decizie se va lua după ce se va consulta raportul arbitrului. Un caz identic s-a petrecut în noiembrie 2008, cînd lyonezii Cris şi Juninho Pernambucano au forţat cartonaşele cu Fiorentina pentru a sta cu Bayern şi a fi "curaţi" în "optimi". UEFA s-a autosesizat şi i-a amendat pe cei doi cu cîte 10.000 de euro.

Lui Tănase nu i-a ieşit
Ceea ce au izbutit cei doi madrileni n-a putut Tănase. Luna trecută, cu Pandurii, stelistul a primit "galben" în minutul 77. Imediat, Lăcătuş i-a transmis să mai ia un avertisment pentru a fi suspendat în Cupă, cu Sportul. "Rezolv, nici o problemă", a răspuns jucătorul. Nu a ştiut însă ce să facă exact. Spre final, disperat, a tras un adversar de tricou, apoi a întîrziat repunerea mingii, toate în zadar, fiindcă a rămas fără cartonaş. Lăcătuş a dat a lehamite din mîini, iar cei din staff s-au închinat uluiţi.

Şahtior poate pierde şi la 3 goluri!
Mircea Lucescu şi Raţ sînt mai aproape ca niciodată să ajungă în premieră cu Şahtior în "optimile" Ligii, după triumful cu Partizan (3-0). Liderul grupei H joacă pe 8 decembrie cu Braga, la Doneţk, şi se califică în primăvara C1 şi dacă pierde la 3 goluri diferenţă! În tur, în Portugalia, "minerii" au bătut cu 3-0. Însă dacă Arsenal învinge (logic) "lanterna" Partizan şi Braga îşi ia revanşa în Ucraina, se ajunge la egalitate de puncte (12) şi departajarea se va face după meciurile directe, excluzînd rezultatele cu Partizan. Toate cele 3 echipe ar avea 6 puncte, deci decide golaverajul: Arsenal are +7, Şahtior 0, iar Braga -7. (Daniel Scorpie)

Citește și:
Fostul arbitru din Liga 1 a „zguduit” Bursa de Valori: „Am o avere de 60-80 milioane de euro” » Pregătește o BOMBĂ: „Lucrez la proiect, Hagi CEO!”
Special

Se lucrează într-un ritm uluitor la Stadionul Dinamo: arena din Ștefan cel Mare este deja 50% demolată » GSP a intrat pe șantier

FCSB se mută la Craiova » Decizia oficialilor campioanei
Superliga
FCSB se mută la Craiova » Decizia oficialilor campioanei
I-au prins! Kim Kardashian se iubește cu unul dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume
Stiri extrasport
I-au prins! Kim Kardashian se iubește cu unul dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume
„Dacia Duster pentru bogați”. Noul SUV a atras atenția VIDEO&FOTO
Profit.ro
„Dacia Duster pentru bogați”. Noul SUV a atras atenția VIDEO&FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”

Comentarii (1)
dragoshelu1
dragoshelu1  •  25 Noiembrie 2010, 11:28

destept omul...n-ai ce face,cunoaste fenomenul ! tot respectul

Vezi toate comentariile (1)
Comentează