INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ANTRENORI

A dat Kubanul şi a ales Moscova » După 2 ani şi 7 luni la Krasnodar, Dan Petrescu urcă în Rusia, plecînd la Dinamo

Petrescu se desparte de jucătorii lui Kuban după aproape trei ani
Petrescu se desparte de jucătorii lui Kuban după aproape trei ani

Articol de , - Publicat miercuri, 15 august 2012 00:00 / Actualizat marti, 14 august 2012 21:53

Antrenorul în vîrstă de 44 de ani preia o echipă puternică financiar, dar care a început catastrofal sezonul în Rusia: 0 puncte, 0 goluri marcate şi 9 primite în primele 4 etape!

”Bursucul” a demisionat ieri şi va semna un acord pînă în 2014 cu clubul din capitala Rusiei, care discutase şi cu Loţi Boloni. Dinamo e ultima după 4 etape, fără nici un punct!

Şoc în Rusia: Dan Petrescu a plecat de la Kuban! După doi ani şi 7 luni în care a dus echipa din Krasnodar din liga a doua pînă în play-off-ul pentru titlu, antrenorul român şi-a dat ieri demisia. A ales să-şi continue cariera la un club din Capitală, acceptînd oferta venită de la Dinamo Moscova.

Despărţirea de Kuban a picat ca un trăsnet. "Bursucul" tocmai cîştigase derbyul cu FC Krasnodar (2-1) vineri. Echipa era la mijlocul clasamentului, cu 6 puncte în 4 etape. Postul nu-i era ameninţat. Dar Petrescu l-a anunţat pe patron că renunţă. "M-a rugat să-i dau drumul. A zis c-a făcut tot ceea era posibil la Kuban şi că are nevoie de o schimbare. Trebuia să-i accept dorinţa", explică Mkrtcian.

L-a învins pe Boloni
SuperDan era curtat de mai multe luni de granzii din Moscova. Mai ales de Dinamo, care l-a vrut în primăvară. Atunci negocierile au eşuat din două motive: clauza de reziliere cu Kuban şi salariul pe care l-a solicitat Petrescu. Discuţiile s-au reluat după ce Serghei Silkin a fost concediat şi Dinamo a rămas şi fără antrenor şi fără puncte după patru etape! "Lanterna" din Rusia căuta urgent o soluţie.

Primul contactat a fost tot un român. Boloni acceptase să discute, deşi are contract cu Al Khor din Qatar. Moscoviţii l-au ofertat şi pe Valeri Gazaev, dar fostul tehnician al lui Dinamo Kiev şi actualul preşedinte de la Alania Vladikavkaz i-a refuzat ferm. Cum situaţia lui Loţi nu era chiar simplă, s-au decis pentru Petrescu, deşi acesta anunţase recent că sigur nu pleacă pînă la finalul acestui sezon.

Contract de 2 ani plus 1
Ieri dimineaţă, negocierile au avansat şi părţile s-au înţeles rapid. "Bursucul" va semna cu "lanterna" Rusiei un contract pînă în 2014 şi va avea opţiune de prelungire pentru încă un sezon. A obţinut şi un salariu mai bun decît la Kuban, cu care îşi reînnoise acordul în noiembrie, ajungînd să ia două milioane de euro anual. Acum Petrescu va cîştiga cu 500.000 de euro mai mult şi va avea alte ţinte.

Clauză de 3 milioane
Ca să-l ia pe Dan Petrescu, teoretic Dinamo ar trebui să-i achite lui Kuban şi o clauză de reziliere trecută în contractul românului. Stabilită iniţial la 5 milioane de euro, aceasta a scăzut la 3 milioane după ce "Bursucul" a prelungit în toamnă angajamentul cu echipa din Krasnodar pînă în anul 2015.

Strategie pentru divorţ?
Petrescu nu va sta pe bancă în primele două etape la Dinamo, avînd de ispăşit ultimele două jocuri dintre cele 6 de suspendare încasate în finalul stagiunii trecute, după ce a sărit să bată un arbitru. Potrivit presei din Rusia, Dan ar fi comis însă această faptă premeditat, pentru a le forţa apoi mîna conducătorilor de la Kuban să-l lase să plece fără să mai plătească respectiva clauză de reziliere.

2,5 milioane de euro va fi salariul lui Dan Petrescu la Dinamo Moscova, cu 25% peste cît cîştiga la Kuban, potrivit noului contract semnat în noiembrie

"Cînd un antrenor îşi dă demisia în plin succes, trebuie să-l înţelegem şi să nu-l judecăm emotiv. Nu-i cazul să-l blamăm, a făcut multe pentru Kuban. Să-l tratăm cu maximă înţelegere şi respect" (Oleg Mkrtcian, patron Kuban)

"Am nevoie de o nouă provocare. Sînt mîndru de ceea am realizat la Kuban în aceşti 3 ani, în care am încercat să duc echipa la alt nivel. Le sînt recunoscător celor din conducere că m-au înţeles" (Dan Petrescu, în scrisoarea către fanii lui Kuban)

"Plec, însă nu-mi iau adio de la suporterii lui Kuban, care îmi sînt ca o familie şi care mi-au ajuns la inimă. Eu cred în visul nostru comun de a vedea acest club reprezentînd Rusia în cupele europene" (Dan Petrescu, în scrisoarea către fanii lui Kuban)

Citeşte şi:
Profil de campion » Dan Petrescu: "Fotbalul e dincolo de ţări şi de echipe!"

Gigantul "lanternă roşie" » Portretul echipei pe care Dan Petrescu o va prelua în Rusia

2,3 milioane în 8 ani » Salariul lui Petrescu a crescut de 12,5 ori din 2004

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (21)
dumitruselena
dumitruselena  •  15 August 2012, 11:23

danut locul tau e la Londra ,ca la nationala Romaniei e un mafiot ,mare .

lukasoil17
lukasoil17  •  15 August 2012, 11:04
Postat de botizan pe 15 August 2012, 10:56

Hai ma fi serios ... Dinamo e peste Rapid (Lokomotiv ) ... au jucatori mult mai valorosi ... nu mai vorbesc la dieferenta intre Dinamo si Kuban ... una e cand il ai in atac pe Gigel si Niculae , si alta e cu Dzudszak si Kuranyi

da o geana' pe transfermarkt...si=o sa vezi diferenta intre dinamo si lokomotiv...de vre'o 20 de mulioane ...in favoarea celei de'a doua......iar intre kuban si dinamo...diferenta e doar pe hartie...in realitate kubanu' ocupa un loc caldut la mijlocul clasamentului....iar dinamo dupa 4 etape e pe ultimul loc..0 puncte golaveraj 0-9 (asta spune multe...au probleme mari de tot)...iar in play-off EL o sa joace cu Stuttgart....fac pariu cu cine vreti ca o sa-i elimine nemtii in mod categoric!

botizan
botizan  •  15 August 2012, 10:56
Postat de lukasoil17 pe 15 August 2012, 10:51

mai Botizane....hai sa-ti dezvolt subiectu'.....de dinamo moscova a ramas doar numele..au 11 titluri de campioana.....ultimul castigat in 1976 (acum 36 de ani)....iar de cand s-a desfintat URSS-ul adica de vreo 21 de ani au mai castigat o singura cupa in Rusia...si aia acum vreo 15-16 ani. In ultimi ani in europa au jucat doar in cupa uefa sau EL mai nou....si asta doar o data la 6-7 ani...foarte rar....asa ca unde-i echipa mare....actualmente?...singurele echipe de traditie din rusia care joaca in continuare la cel mai inalt nivel sint: CSKA, Spartak, Locomotiv...si au mai aparut cateva fara mare traditie dar foate puternice: Zenit, Rubin si Anzhi.

Hai ma fi serios ... Dinamo e peste Rapid (Lokomotiv ) ... au jucatori mult mai valorosi ... nu mai vorbesc la dieferenta intre Dinamo si Kuban ... una e cand il ai in atac pe Gigel si Niculae , si alta e cu Dzudszak si Kuranyi

Vezi toate comentariile (21)
Comentează