INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  TRANSFER

Tot în Serie B » Codrea, dorit de Livorno

Paul Codrea foto sursa reuters
Paul Codrea foto sursa reuters

Articol de GSP - Publicat sambata, 18 iunie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 18 iunie 2011 13:59

Mijlocaşul român care evoluează la Siena, Paul Codrea, a intrat în atenţia lui Livorno după ce divizionara secundă a rămas cu un post liber la mijlocul terenului. Walter Novellino şi-a anunţat dorinţa de a obţine semnătura lui Codrea, jucător căruia îi expiră împrumutul la Bari la sfîrşitul acestei luni.

Pe lista lui Novellino se află şi Antonio Donnarumma, un tînăr în vîrstă de 20 de ani, împrumutat de Milan la Piacenza pentru un sezon, timp în care a evoluat doar în 4 partide şi a bifat toate minutele. 

Dacă înţelegerea s-ar parafa, Codrea şi-ar trece în CV a şaptea echipă din Italia la care a jucat, după Genoa, Palermo, Perugia, Torino, Siena şi Bari. În România, mijlocaşul a îmbrăcat tricoul lui Dinamo, Timişoara şi FC Argeş. În Vîrstă de 30 de ani, românul este cotat la 1,3 milioane de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.de. În urmă cu 5 sezoane, stranierul a fost la un pas să ajungă în curtea lui Livorno, dar timişoareanul a semnat cu Siena.

Livorno a încheiat sezonul trecut pe locul 7 din Serie B, insuficient pentru a ajunge la play-offurile pentru promovarea în prima ligă din Italia.

- 30 iunie 2012 este data la care îi expiră contractul cu Siena

Cristian Tudor Popescu dezvăluie regula radicală pe care ar impune-o imediat în tenis: „E singura șansă pentru spectacol, să scăpăm de «bum-bum», «buf-buf»”

CSA Steaua ATACĂ după ultima decizie privind palmaresul: „FCSB a jucat ilegal în Liga 1. Cerem public LPF și FRF să explice!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează