INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  AJAX - WILLEM II 1-2

EXCLUSIV GSP Povestea tulburătoare a lui Andreas Calcan, cel care a învins-o pe Ajax, deși e obligat să facă tratament: "E momentul visat de când am început fotbalul"

Andreas Calcan, mic (1,72 m) și puternic, rezistă marcajului dur făcut de Viergever, stoperul lui Ajax // FOTO Guliver/GettyImages
Andreas Calcan, mic (1,72 m) și puternic, rezistă marcajului dur făcut de Viergever, stoperul lui Ajax // FOTO Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat luni, 22 august 2016 00:00

Andreas Calcan, care a învins-o cu Willem sâmbătă pe Ajax, 2-1, a lăsat în urmă perioada neagră de la Cluj. Chiar dacă suferă și acum: e obligat să ia pastile ca să joace în ciuda durerilor atroce provocate de pubalgie.

La 22 de ani, Andreas Calcan a scăpat de întunericul de la U Cluj. Neplătit aproape un an, lăsat să sufere de pubalgie fără să-l trateze nimeni, trimis la echipa a doua și obligat în cele din urmă, pentru a nu-și pierde pregătirea fizică, să se antreneze alături de studenți și să joace în campionatul universitar!

"Ai scris istorie la Willem!"

Puștiul, un mijlocaș ofensiv tehnic și puternic, e acum în Olanda, în Eredivisie, și o învinge pe Ajax chiar pe ArenA! Ajutat de George Ogăraru, Andreas a dat două săptămâni probe la Willem și i-a impresionat pe oficialii clubului, semnând un contract pe două sezoane. "E un mare talent", l-a descris Joris Mathijsen, fostul internațional batav devenit director tehnic al grupării din Tilburg.

Citește și: În urmă cu doi ani era "exilat" în liga a doua, ieri a învins Ajax pe Amsterdam Arena » Un tânăr jucător român a impresionat în Olanda

Sâmbătă seară, Willem a câștigat cu 2-1, prima sa victorie la Amsterdam în 120 de ani! Și Calcan a jucat. N-a mai fost titular, ca la debut, din cauza durerilor provocate de pubalgie, dar a intrat în ultimele 20 de minute.

"Am aflat de-abia după meci ce performanță am reușit. «Ai scris istorie la Willem!», mi-a zis George Ogăraru. Sunt foarte fericit. E momentul visat de când am început fotbalul, la 9 ani, la Slatina", spune Andreas. Așa începe dialogul.

"Aici, ești respectat. La Cluj, era din rău în mai rău"

- Andreas, cum a fost la Amsterdam?
- Frumos, foarte frumos. Să joc aici, într-un campionat puternic, și să înving e tot ce mi-am dorit. Pentru asemenea momente am muncit toată viața. Nu pot să descriu în cuvinte sentimentele pe care le trăiesc. Aici, ești apreciat și respectat. La Cluj, în ultimii doi ani lucrurile au mers din rău în mai rău. Nu am fost plătit și, mai mult, nimeni nu m-a ajutat să fiu tratat de pubalgie, deși se știa la club ce am. Și acum sufăr!

- Cum joci la Willem?
- Cu pastile! După rezonanța magnetică, doctorul lui Willem mi-a spus că e nevoie de pauză, cel puțin două luni, dar o să stau la vară. Până atunci, pastile și injecții ca să mai calmeze durerile! Dacă nu le iau, e îngrozitor, mă doare și la o pasă cu latul. Când șutez, înnebunesc de durere!

- Le iei mereu?
- Nu, doar cu două zile înaintea meciurilor. În rest, fără. Dar e dificil. Mi-au descoperit la RMN o infecție, lichid în osul pubian. Și nu e ca la genunchi, să-ți scoată lichidul și să-ți treacă. La pubalgie, lichidul se elimină în timp...

"Întotdeauna vreau totul. Sută la sută"

- Ăsta e motivul pentru care nu mai ești titular?
- Da... După prima etapă, căpitanul m-a felicitat, "ai fost cel mai bun", toată lumea la echipă mi-a spus lucruri frumoase, inclusiv masorul și magazinerul. Apoi, am pierdut câteva antrenamente din cauza durerilor și la următoarele meciuri am intrat în joc ca rezervă. Nu-i nimic. Trag de mine și revin în echipă. Întotdeauna vreau totul, mă implic și mă dedic sută la sută, așa mă și pregătesc, în ciuda durerilor. Kinetoterapeutul m-a și avertizat: «Te antrenezi ca nebunul, dar atenție! Ai grijă cu pubalgia!». Olandezii au observat că, după efort maxim, durerile sunt foarte mari a doua zi. Mi-au și făcut un program special, cu un singur antrenament zilnic.

"Cea mai bună alegere din ultimii doi ani"

- Totuși, știu că ești optimist din fire...
- Gândesc pozitiv, permanent, orice s-ar întâmpla. Sunt optimist și acest fel de a fi m-a ajutat să trec peste toate. În urmă cu trei luni eram pe nicăieri, acum joc în prima ligă olandeză.

- Chiar, cum ai ajuns "de nicăieri" la Willem?
- George Ogăraru m-a ajutat. Datorită lui am ajuns să dau probe aici, îi voi fi mereu recunoscător. Willem avea nevoie de mijlocaș stânga, eu pot să joc și acest post și am spus imediat "Da, vreau să merg". A fost cea mai bună alegere din ultimii doi ani.

- Două săptămâni au durat testele?
- Exact. A fost un cantonament destul de dur, dar am reușit. Am jucat foarte bine într-un amical cu De Graafschap, am marcat un gol frumos și iată-mă!

- Visezi la echipa națională?
- Cine nu visează la "națională"? E un vis și, în același timp, un obiectiv personal pe care mi l-am propus odată cu transferul în Olanda. Da, într-o zi, vreau să joc la "națională"! Doamne-ajută să reușesc!

La Willem i se spune " Hagi"

Andreas a fost adoptat imediat la Tilburg, e plăcut de toată lumea la echipă. De colegi, de cei din stafful tehnic și, mai ales, de fani, care vor neapărat după antrenamente și meciuri să aibă o fotografie alături de el.

"Când mă văd, mulți oameni din club mă strigă Hagi!", dezvăluie Calcan râzând. "Nu asta e important, dar să știi că îmi face plăcere, mă bucur că lumea se gândește la marele Hagi văzându-mă pe mine".

Convocat la "naționala" U21

Calcan a fost chemat de Cristi Dulca, selecționerul echipei de tineret, pentru următoarele două meciuri din preliminariile Euro 2017. Pe 2 septembrie, "tricolorii" mici vor juca pe teren propriu cu Luxemburg, iar 4 zile mai târziu în Danemarca. "Naționala" U21 e pe locul secund în grupa a 5-a, la trei puncte de liderul Danemarca.

"Mi se potrivește stilul olandez. Tehnică, posesie și atac. Cred că am calități pentru acest stil de fotbal"
"Sunt polivalent, pot juca pe aproape toate posturile în ofensivă, lovesc mingea la fel de bine cu ambele picioare și am viteză bună. Pot să mă impun la Willem"
"Uneori, îmi simt piciorul drept ca pe o crosă, aproape că nu pot să-l mișc de durere"
Andreas Calcan, mijlocaș Willem

"Andreas e un mare talent. Sunt bucuros că a ajuns la Willem. Va fi spectacol cu el în noul sezon"
Joris Mathijsen, director tehnic Willem

"Tratat de fotbalul românesc așa cum din păcate mulți tineri o pățesc, Andreas a reușit doar într-o lună să devină un fotbalist respectat în Olanda"
George Ogăraru, antrenor secund Ajax B

112minute a jucat Andreas Calcan la Willem în 3 etape, fiind integralist la debutul în Eredivisie

11este locul ocupat de Willem în campionatul batav: 2-1 cu Ajax, după 1-4 cu Vitesse și 1-3 cu Heracles

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (4)
739726022812358
Mihail Negulescu  •  22 August 2016, 17:52

Astea sunt simptome de descompunere a societății. Parcă ar venii potopul. Nu ne mai interesează decât banul imediat. Nu se mai privește mai departe. nu se mai construiește nici pe termen mediu, de termen lung, nu mai vorbim.

adelat
adelat  •  22 August 2016, 15:23
Postat de Mihai Tanase pe 22 August 2016, 11:08

Cum s-a facut transferul ? Cine si cui a platit pentru el .Steaua avea 30% din drepturile sale . A semnat Steaua pentru transfer ?

A renunțat la orice steaua la orice drept asupra lui. :)

427951077389201
Mihai Tanase  •  22 August 2016, 11:08

Cum s-a facut transferul ? Cine si cui a platit pentru el .Steaua avea 30% din drepturile sale . A semnat Steaua pentru transfer ?

Vezi toate comentariile (4)
Comentează