INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  BULGARIA

Hagi a decis venirea lui Iordănescu la ȚSKA » Tehnicianul Viitorului l-a recomandat pe Edi în Bulgaria

Iordănescu e în fața primei aventuri în străinătate
Iordănescu e în fața primei aventuri în străinătate

Articol de - Publicat joi, 25 august 2016 00:00

Hristo Stoicikov i-a cerut sfatul lui Gică Hagi, care i l-a recomandat pe Edi. Aseară, fostul antrenor de la Pandurii a semnat cu clubul sofiot şi va fi prezentat azi.

Aseară, Edward Iordănescu s-a întâlnit cu fanii lui ȚSKA la stadionul clubului sofiot, "Bâlgarska Armia". "Nu vreau să mă susțineți pe mine, vreau să susțineți echipa. Trebuie să fim împreună, pentru că fără voi nu putem crește", le-a spus Edi, care a dorit neapărat să discute cu suporterii înainte de a semna contractul.

A fost aplaudat și i s-a oferit tricoul alb-roșu, afirmă jurnaliștii bulgari. Azi, la ora 11:30, tehnicianul în vârstă de 38 de ani (la Pandurii între 2014 și 2016) va fi prezentat oficial la ȚSKA.

"Foarte promițător"

Potrivit Tema Sport, Hristo Stoicikov ar fi decis venirea fiului fostului selecționer împreună cu Gică Hagi. Cel mai mare fotbalist bulgar din istorie, o glorie la ȚSKA și consilierul patronului Grișa Gancev, s-ar fi sfătuit cu Gică.

"Legenda românilor l-a recomandat pe tânărul compatriot, considerat foarte promițător. Iar «Maradona Balcanilor» l-a convins pe proprietar să-l numească pe Iordănescu", a scris cotidianul bulgar.

"Cu cât sunt mai tânăr, cu atât sunt mai bun"

Tot aseară, Edi le-a zis fanilor: "Când am aflat de interesul lui ȚSKA pentru mine, nici nu am întrebat de condiții. Am venit la Sofia în urmă cu câteva zile și m-am așezat la masa negocierilor".

A încheiat glumind: "Să nu vă mirați că sunt atât de tânăr! Cu cât sunt mai tânăr, cu atât sunt mai bun. Și voi fi dedicat cauzei ȚSKA 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână". În Bulgaria, el va fi ajutat și de Thomas Neubert, fostul preparator fizic al Stelei.

"Echipa fără fani nu înseamnă nimic, e ca un trup fără inimă. Am lucrat la Steaua, un club cu mulți suporteri, și știu cât de importanți sunt"
Edward Iordănescu, nou antrenor ȚSKA Sofia, pentru ziarul 7 dni sport

3asistenți români va avea Iordănescu la Sofia: Alexandru Radu, Ionuț Stelescu și Bogdan Pârvu

Citește și:
La 1:30 noaptea în Melbourne, eternul Novak Djokovic revine în finala Australian Open! Duel fenomenal de 4 ore cu Jannik Sinner
Tenis
La 1:30 noaptea în Melbourne, eternul Novak Djokovic revine în finala Australian Open! Duel fenomenal de 4 ore cu Jannik Sinner
Play-off Liga Campionilor: pe cine va înfrunta Interul lui Cristi Chivu + toate meciurile
Liga Campionilor
Play-off Liga Campionilor: pe cine va înfrunta Interul lui Cristi Chivu + toate meciurile
La câteva ore după FCSB - Fenerbahce, Mihai Stoica vine cu vești groaznice: „Va suferi o intervenţie chirurgicală!”
Superliga
La câteva ore după FCSB - Fenerbahce, Mihai Stoica vine cu vești groaznice: „Va suferi o intervenţie chirurgicală!”
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
Tenis
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (1)
ionnis
ionnis  •  25 August 2016, 13:05

superb

Vezi toate comentariile (1)
Comentează