INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  PE VIAŢĂ LA FIORENTINA

Mutu: 2013

Articol de - Publicat duminica, 27 iulie 2008 00:00

Clubul Viola îi face pe plac "tricolorului": prelungirea cu 2 ani a contractului scadent în 2011 şi salariu mărit cu 900.000 de euro

Trei zile, cît a durat nebunia declanşată de posibilul său transfer la Roma, Adi Mutu a tăcut şi a înghiţit. Dar a meritat. În cele din urmă, a obţinut ce-a vrut. Rămîne la Fiorentina pînă la finalul carierei, pe un salariu mai aproape de statutul său în Serie A.

Concret. Vineri, "tricolorul" l-a convins pe patronul clubului Viola, Andrea Della Valle, să-i prelungească actualul acord, scadent în 2011, pînă-n 2013. Aşadar, cu doi ani, şi nu cu unul, cum îi propusese iniţial Fiorentina. La finalul noului acord, Mutu va avea 34 de ani.

Şi venitul său va creşte substanţial. La cele 1,5 milioane de euro net anual pe care le cîştigă în prezent, el va adăuga 900.000 de euro. Mărirea este cu 750.000 de euro mai consistentă decît aceea pe care i-o oferise clubul. Iar suma totală, 2,4 milioane de euro anual, e doar cu 100.000 de euro mai mică decît aceea pe care ar fi avut-o în contract la Roma, care plusa cu premii pînă la 3,2 milioane.

"A fost al Romei"

Pentru cîteva ore, Adrian Mutu a fost al Romei înainte ca Fiorentina să-l blocheze, a anunţat directorul sportiv al clubului giallorosso. "Românul era efectiv jucătorul nostru. Ajunsese la un acord total cu Roma şi renunţase chiar la un milion de euro din contractul său pe patru ani pentru a atinge suma de transfer cerută de Fiorentina. Totul era confirmat", a declarat Daniele Prade.

12 milioane de euro va cîştiga Mutu la Fiorentina în următorii 5 ani

Citește și:
Scandal la sosirea la Mondial! Jucătorii, tratați precum suspecții pe aeroport: „Umilitor”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Măsura nemaivăzută care ar urma să fie aprobată în timpul meciurilor la Campionatul Mondial

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă
Special

Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”
Superliga

Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!

Comentarii (1)
 •  27 Iulie 2008, 11:22

corvino a perso a vinto logica si bunul simt pt mutu care campionatul trecut a muncit ca un manovale pt viola.strano de ce a incercat corvino sa l distruga pe il fenomeno pt ca in ochii tifosilor concureaza cu batistuta si baggio.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează