INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  FIORENTINA - CAGLIARI 1-0

Mutu s-a întors cu gol la Fiorentina » Killer

Articol de - Publicat luni, 06 decembrie 2010 00:00

Refăcut de pe urma unei leziuni care l-a ţinut 22 de zile pe tuşă, "tricolorul" le-a cîştigat violeţilor meciul cu Cagliari.

Adrian Mutu e din nou omul zilei la Fiorentina. Ca-n vremurile bune! Ieri, la revenirea pe gazon după leziunea la aductori suferită pe 13 noiembrie, "tricolorul" nu doar că s-a întîlnit din nou cu golul, după aproape un an. Reuşita sa i-a adus formaţiei Viola şi trei puncte importante în tentativa de a părăsi subsolul clasamentului.

În absenţa titularului Gilardino, antrenorul Sinişa Mihajlovici l-a făcut pe Mutu "vîrf": "Va fi unul atipic, ceva mai retras, cam în genul lui Totti la Roma. Sper să şi marcheze, ca Francesco". Iar "decarul" nu l-a dezamăgit, mai ales că a avut şi un servant la înălţime, în persoana lui D'Agostino.

E adevărat, i-a trebuit o repriză ca să se adapteze la rigorile postului. De pildă, pînă la pauză, n-a avut decît o ocazie, şut cu stîngul respins de portarul Agazzi, şi un gol anulat pentru ofsaid. La reluare însă, n-a mai ratat ţinta: lovitură liberă D'Agostino, reluare cu capul a lui Mutu, 1-0 (52). Românul e bun de cinste acum, după ce i-a promis o sticlă cu vin frizerului său în caz că marchează.


319 zile
trecuseră de cînd Mutu nu mai marcase pentru Fiorentina, de la o "dublă" cu Lazio în Cupa Italiei (20 ianuarie)

"Pentru mine, aceasta e cea mai frumoasă zi din 2010. Una dintre puţinele fericite în acest an. Mulţumesc fanilor pentru susţinere"
Adrian Mutu

"Psihic, sînt OK, reacţionez bine la dificultăţi. Sînt om şi mai greşesc, dar sper să mă revanşez pe teren. Voi fi noul transfer din ianuarie"
Adrian Mutu

"Mutu a suferit mult în ultimele luni. În îmbrăţişarea cu Mutu era toată stima pentru un mare jucător. E puternic, nu a spus niciodată că vrea să se lase de fotbal. Ştia că va reveni"
Sinişa Mihajlovici, antrenor Fiorentina

Ştefan Radu la cuţit
Pentru Ştefan Radu, meciul cu Inter (3-1), de vineri, a fost ultimul în acest an. De comun acord cu conducerea lui Lazio, "tricolorul" va profita de suspendarea pentru cumul de "galbene" ca să se opereze mîine la meniscul intern al genunchiului drept, unde are probleme de mai multă vreme. Va face recuperarea în timpul Sărbătorilor şi va reveni în 6 ianuarie. Ex-dinamovistul s-a accidentat pe 15 noiembrie, în partida cu Napoli, cînd a suferit "o inflamaţie a capsulei articulare, cu dureri la meniscul intern". A ratat amicalul "tricolorilor" cu Italia, dar apoi, Lazio l-a utilizat în campionat. 

Tamaş, de netrecut
Gabi Tamaş a onorat cu o nouă evoluţie bună efortul făcut de West Bromwich de a-i dubla salariul, la 1,9 milioane de euro. Integralist în duelul promovatelor, cu Newcastle (3-1), fundaşul central l-a avut adversar direct pe internaţionalul englez Andy Carroll, pe care l-a ţinut din scurt tot meciul, prin intervenţii hotărîte, dovadă că atacantul "coţofenelor" n-a reuşit să puncteze.

Bayern, adio titlu
După eşecul de la Gelsenkirchen, 0-2 cu Schalke în etapa a 15-a, jucătorii şi oficialii lui Bayern nu mai văd nici o şansă la titlu. "De acum trebuie să ne concentrăm asupra locului doi sau trei", a recunoscut antrenorul Van Gaal. Convingere pe care o împărtăşeşte şi căpitanul Van Bommel: "Aşa cum jucăm, n-avem nici o şansă să ajungem liderul Dortmund din urmă. Asigurarea unui loc de Ligă e obiectivul cel mai realist". La Gelsenkirchen, Bayern a făcut o primă repriză OK contra lui Schalke. Dar apoi a picat inexplicabil. (Aurelian Botezatu)

BALONUL DE AUR 2010
Gazzetta dello Sport: "E Iniesta!"
Cotidianul Gazzetta dello Sport ştie deja cui vor atribui revista France Football şi forul mondial "FIFA Ballon D'or 2010", deşi cîştigătorul va fi anunţat abia pe 10 ianuarie. Italienii susţin că trofeul îi va reveni mijlocaşului Barcelonei, Andres Iniesta, în favoarea căruia ar fi cîntărit, în mod special, golul marcat pentru Spania în finala CM 2010 cu Olanda (1-0). Gazzetta a aflat, de asemenea, că şi ceilalţi ocupanţi ai podiumului sînt tot de la campioana Spaniei. Xavi s-ar regăsi pe locul secund, iar argentinianul Messi, laureatul din 2009, ar urma să se mulţumească cu "bronzul". (Aurelian Botezatu)

DANEMARCA
"Brian Laudrup a învins cancerul.
Acesta este cadoul de Crăciun!"
La 41 de ani, Brian Laudrup, un fost jucător danez legendar, a fost mai tare decît cancerul limfatic, o maladie care îi fusese depistată în luna septembrie. Scoţianul Andy Goram, coechipier cu Laudrup la Glasgow Rangers, a făcut această dezvăluire în The Sun: "Brian a fost mereu un luptător, ştiam că va învinge boala. Şi exact asta s-a întîmplat! Am rămas prieteni şi am vorbit cu el constant de cînd i s-a spus că suferă de cancer". Fostul goalkeeper al Scoţiei a încheiat fericit: "Acesta este cel mai frumos cadou de Crăciun. Pentru Laudrup şi pentru noi toţi". Contactat de The Sun, danezul a refuzat să vorbească: "Poate am să povestesc totul în viitor. Nu acum".

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (5)
redterrier
redterrier  •  06 Decembrie 2010, 04:38

n-ar fi rau sa embeduiti si voi filmuletul asta: ://www.youtube.com/watch?v=GggSQgRy21M

cfr_atlanta
cfr_atlanta  •  06 Decembrie 2010, 04:13

wow!!!a dat Mutu un gol!!!!! Eu zic sa-l nominalizeze la gheata de aur....

fanotelulgl
fanotelulgl  •  06 Decembrie 2010, 02:59

Felicitari Adi!!! Te asteptam la nationala cu o evolutie la fel de buna cum era alta data.Te sustin neconditionat!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează