Articol de GSP - Publicat miercuri, 11 mai 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 11 mai 2011 20:25
Mihăiţă Neşu (28 de ani) nu a fost niciodată un personaj foarte mediatizat, apariţiile sale în presă au fost foarte puţine, deşi era titular incontestabil în echipa Stelei într-o perioadă în care formaţia roş-albastră a avut cele mai importante rezultate din ultimii 10 ani.
Într-unul dintre rarele momente în care a acceptat să vorbească deschis nu numai despre cariera lui, ci şi despre viaţa personală, fotbalistul a oferit un interviu foarte interesant pentru revista clubului din Ghencea. Se întîmpla în urmă cu 3 ani, cu puţin timp înainte de a semna cu formaţia olandeză Utrecht.
Prima zi, nici o amintire
"Stau de multe ori şi mă gîndesc cum a arătat prima zi în care m-am dus la fotbal. Sînt foarte sincer şi spun că nu-mi amintesc absolut nimic din acea zi"
Momente haioase cu fetele
"Mi-aduc aminte de o întîmplare foarte haioasă petrecută cu mulţi ani în urmă. Aveam doar 14 ani şi echipa din care făceam eu parte a trebuit să joace un meci amical inedit, în compania campioanei României de fotbal feminin, Motorul Oradea. Mi s-a părut foarte ciudat şi cu totul ieşit în comun să evoluez în faţa unor fete. Este o amintire care o să-mi rămînă în minte probabil pînă la finalul carierei şi dincolo de acest moment"
Primii bani cîştigaţi din fotbal, prima achiziţie importantă
"Nu trebuie să stau prea mult pe gînduri pentru a-mi reaminti ce am făcut cu primii bani cîştigaţi în fotbal. Am pus de o parte timp de vreo doi ani şi am reuşit să cumpăr un apartament în Bucureşti şi sînt foarte mîndru de investiţia pe care am realizat-o"
Tata, "cel mai sever critic"
"Gîndul meu fuge imediat către cei din familie atunci cînd trebuie să enumerez persoanele decisive din cariera mea. În ordine cronologică, i-aş menţiona pe următorii: Pe mama, pentru că mi-a dat viaţă şi m-a crescut în cel mai bun mod cu putinţă. Şi încă ceva important, nu m-a stresat cu şcoala. Apoi, tata, pentru că de la el am moştenit talentul şi pentru că e cel mai sever critic al meu şi mă ajută să-mi îmbunătăţesc calităţile şi să-mi corectez defectele"
Cele mai importante persoane din cariera sa
"Mi-aduc aminte cu mare plăcere şi de oamenii care mi-au marcat cariera de fotbalist, adică antrenorii importanţi pe care i-am avut de-a lungul anilor. În primul rînd, este vorba despre Ioan Naom, tehnicianul de la juniori. A fost un antrenor deosebit deoarece a făcut din echipa de atunci o adevărată familie, fără de care nu aş fi reuşit să progresez şi să ajung aici.
Apoi, sînt domnii Ştefan Iovan şi Victor Piţurcă. Ei au avut încredere în mine şi m-au adus la Steaua şi mai apoi la echipa naţională. Nu în ultimul rînd, dimpotrivă, este vorba despre Oleg Protasov. A avut şi are încredere oarbă în mine, mai mare decît am chiar şi eu în mine. Cu el am avut cel mai bun sezon din carieră pînă acum"
Cînd a vrut să se lase de fotbal
"Dacă a existat vreun moment de cumpănă în cariera mea? Să mă gîndesc...Da, a fost un moment cînd chiar mă gîndeam să renunţ la fotbal. S-a întîmplat în sezonul 2004-2005, cînd stăteam mai mult prin tribună şi îmi pierdusem încrederea în mine. Apoi, în vara lui 2005, a venit Protasov şi totul s-a schimbat în bine pentru mine"
Accidentările, marile lui dezamăgiri
"Tot timpul cînd îmi revin în minte accidentările de care am avut parte, mă cuprinde un sentiment de tristeţe. Mi-aduc aminte că în toamna lui 2006, după ce m-am accidentat şi am fost nevoit să mă operez, chiar mi-a fost frică de faptul că nu voi mai putea juca la acelaşi nivel ca înainte. Din fericire, am rămas doar cu sperietura"
Steaua şi echipa naţională, visuri împlinite
"Dacă de prima zi în care m-am dus la fotbal nu-mi mai amintesc, nu acelaşi lucru e valabil despre prima zi cînd am ajus la Steaua. Am avut foarte mari emoţii, mai ales cînd am dat mîna cu jucători pe care pînă atunci i-am văzut doar la televizor. Mi-aduc aminte şi ce a însemnat pentru mine prima convocare la echipa naţională a României. A fost un vis împlinit, pe care nu cred, ci sînt convins că îl are orice fotbalist"
Succese vs. eşecuri
"Stau cîteodată şi rememorez reuşitele şi nereuşitele de pînă acum din carieră. De ce sînt cel mai mîndru? În primul rînd, de cele 3 titluri de campion al României. Apoi, de cele două calificări în grupele Champions League, dar şi de parcursul formidabil din Cupa UEFA în sezonul 2005-2006. Ca şi meciuri, nu voi uita partidele Steaua - Lens 4-0 şi Dinamo Kiev - Steaua 1-4.
Normal că am şi regrete. Din păcate, cînd mă uit în urmă, trebuie să recunosc că încerc şi astfel de sentimente. Cel mai mare regret? Greşeala de la debutul în echipa naţională, în meciul cu Coasta de Fildeş. Apoi, regret şi că n-am fost apt de joc pentru meciurile cu Real Madrid.
Care cred că a fost cel mai reuşit meci al meu? E destul de simplu, Steaua - Lens 4-0, jucat în toamna lui 2005 în grupa Cupei UEFA"
Dani Alves, idol şi cel mai dificil adversar
"În cariera mea am jucat împotriva multor fotbalişti valoroşi, însă chiar nu trebuie să stau mult să mă gîndesc ca să spun care a fost cel mai puternic pe care l-am avut în faţă, pe gazon. E vorba despre brazilianul Daniel Alves, de la Sevilla (în prezent la FC Barcelona), care e şi modelul meu ca jucător de bandă. Visul împlinit este că mi-am întîlnit idolul chiar pe teren, pe Daniel Alves.
Visul neîmplinit
"Cred că toţi jucătorii au vise, mai ales atunci cînd sînt la început de carieră. Care e pentru mine visul încă neîmplinit? Să joc în aceeaşi echipă cu nepotul meu într-un meci de Champions League"
Reverenţă pentru Protasov
"Multă lume mă întreabă la ce m-am gîndit cînd Oleg Protasov mi-a zis înaintea returului cu Rosenborg, din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, din 2005, că voi evolua ca mijlocaş stînga. Mi-am dat seama încă o dată cîtă încredere avea în mine. Mi-am dorit din tot sufletul să fac un meci bun şi să-i răsplătesc încrederea. Din păcate, am jucat prost. Şi acum îmi este ruşine faţă de Protasov pentru evoluţia mea de la acel meci"
)
)
)
)
)
)
)
)
