INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  TOTTENHAM

Unde, Chiricheș? Cade Fiorentina, cîștigă Napoli! Sky a anunțat aseară: ”Chiricheş va fi azi în Italia”

Articol de - Publicat marti, 28 iulie 2015 00:00

Directorul sportiv al azzurrilor, Cristiano Giuntoli, și-a alertat omul de contact din clubul londonez. Doi specialiști în mercato peninsulari susțin că Napoli poate da o lovitură surprinzătoare. Și foarte rapid

Un singur lucru e cert și se va întîmpla în aceste zile. Vlad Chiricheș, care nu s-a integrat la Tottenham în două sezoane, nereușind să se impună în prima echipă, va părăsi Londra!

Napoli îl vrea definitiv, nu împrumut

Unde va ajunge? Nu mai e atît de sigur cum părea să fie în week-end. Pentru că Fiorentina nu mai e pe urmele "tricolorului". Chiar dacă veștile dinspre Peninsulă anunțau o înțelegere între Viola și Spurs, un împrumut de un an cu 1,5 milioane de euro, gruparea toscană urmînd apoi să achite încă 5,5 milioane pentru un transfer definitiv, Fiorentina îl pierde pe Vlad. De ce? Potrivit presei locale, Napoli îl vrea ea acum pe fundașul central în vîrstă de 25 de ani. Și noul său director sportiv, Cristiano Giuntoli (plătit cu 2,6 milioane de euro pe 4 ani!), i-ar fi făcut deja o ofertă lui Tottenham.

6.000.000 € ar fi propus napoletanii pentru a-l cumpăra pe Chiricheș

"Există mare interes"

Doi jurnaliști italieni specialiști în mercato afirmă că Napoli încearcă să-l ia pe ultimii metri.

Primul, Ciro Venerato, de la RAI, crede că stoperul e principala țintă. "Duminică seară, Giuntoli și-a sunat omul de contact de la Tottenham. Există mare interes. N-ar fi exclusă o lovitură surprinzătoare napoletană".

3 rivaliar avea Chiricheș pe lista lui Napoli, conform Gazzettei dello Sport: Vida, Dragovici, ambii Dinamo Kiev, și Doria (Marseille)

"Napoli s-a lansat puternic și tratează intens"

Al doilea expert în transferuri, Alfredo Pedulla, confirmă și el varianta pentru Radio Toscana: "Napoli s-a lansat puternic, îl vînează Chiricheș și e foarte aproape de el, în timp ce Fiorentina se axează acum pe tratativele pentru Astori, stoperul lui Cagliari, pe care-l curtează de mult timp". Concluzia lui: "Îl văd pe Chiricheș la Napoli. Șefii clubului sînt deja la Milano, tratează intens pentru el".

Aseară, soluția "Napoli" a prins și mai mult contur. Prade, directorul Fiorentinei, a anunțat: "Nu mai sîntem interesați de Chiricheș". Iar Sky a dezvăluit: "Românul va fi azi în Italia".

8.500.000 €a plătit Tottenham pentru Chiricheș în vara lui 2013, cînd l-a transferat de la Steaua

43 de meciuria jucat Vlad Chiricheș la Tottenham în toate competițiile în două stagiuni (27 de partide în Premier)

2 goluria marcat "tricolorul" în două sezoane la Tottenham, avînd și o pasă decisivă (plus 6 cartonașe galbene și unul roșu)

Un impresar român: "Chiricheș nu e un lider"

Vorbind la un post de radio toscan despre Vlad, impresarul român Virgil Colfescu, originar din Rupea și avînd bune conexiuni în Italia, a declarat: "Chiricheș e un jucător care nu mă încîntă. Cu el, Viola riscă să aibă o apărare de locul 10. Fiorentina are nevoie de un lider, iar Chiricheș nu este. Dar, la 6 milioane, s-ar putea încheia afacerea. E o cotă corectă".

A uitat-o pe Ghenea? » Dimitrov are o nouă cucerire celebră: filmați pe străzile din Monte Carlo

„Dacă mănânci o lună de la penitenciar, dai colțul!” » Dănuț Lupu, despre condițiile de la Rahova: „Să mă ierte doamna Rodica, dar la Marriott era mai ieftin ...”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează