INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ITALIA

Vrea eventul

Articol de - Publicat marti, 20 mai 2008 00:00

Chivu a sărbătorit pînă dimineaţă primul titlu din Italia şi sîmbătă speră să revină în teren contra Romei pentru a cîştiga şi Cupa.

A suferit duminică în tribună, lîn­gă Figo şi Dacourt, în po­to­pul de la Parma. S-a bucu­rat la reuşitele lui Ibrahimovici şi a cîntat în vestiar alături de colegi, antrenori şi preşedintele Moratti pentru primul său “scudetto”. Dar adevărata fiesta s-a organizat seara pe “Meazza” din Milano.

Peste 50.000 de fani au venit să-şi întîmpine vechii şi noii cam­pi­oni ai Italiei. Preşedintele Ligii, An­­to­nio Matarrese, i-a acordat tro­feul că­pitanului Javier Zanetti, apoi Chivu & Co au defilat în tricouri cu înscrisul 16/100, adică numărul ti­tlu­­rilor cucerite într-un secol de exis­­tenţă. Cristi a agitat drapelul Ro­mâniei, la fel cum au făcut toţi stră­inii lui Mancini. Căpitanul “na­ţionalei” a dat frîu liber bucuriei, trecînd peste durerile la umărul stîng. A strigat cu colegii “Ci­ne nu sare în Cupa UEFA e!”, iro­­nie pentru Milan. Şi a făcut ture de te­ren, cu un uriaş steag “ne­ra­z­zur­ro”.

Noaptea a continuat la “Sol Melia”, lîngă stadion, unde Chivu a pe­trecut fără Adelina pînă spre di­mi­neaţă. “Am cîştigat un titlu foar­te muncit şi ne concentrăm pe ul­ti­mul obiectiv”, spune Cristi. Pînă la vacanţă mai este un hop. Două zile de odihnă, apoi sîmbătă finala Cupei, contra Romei, echipa cu care a luat trofeul în 2007. Un meci pe care Cristi nu vrea să-l rateze, visînd acum la eventul cu Inter. Ar fi al doilea din carieră, după cel reuşit în 2002 în Olanda, cu Ajax.

“Exemplu pentru toţi”

Evoluţia lui Chivu pe ansamblul întregului sezon a fost lăudată de “Gazzetta dello Sport”, ce i-a dat cu 7,5, aceeaşi notă ca Balotelli şi a treia din lot, cei mai buni (8,5) fiind Ibrahimovici, Javier Zanetti, Julio Cesar şi Cambiasso. Cotidianul mi­la­nez a comentat: “Chivu a jucat cu un umăr şubred, dar i-a fost de ajuns celălalt sănătos ca să-i ţină în spate pe toţi. Începînd de la Mancini, care l-a folosit în centru, pe stînga şi exe­cutant al loviturilor libere. Un mare transfer şi un mare exemplu pentru cum ştie să sufere. Şi în final, s-a văzut absenţa românului din teren”.

Citește și:
3 transferuri aliniate la Dinamo » A mai rămas doar prezentarea oficială
Superliga
3 transferuri aliniate la Dinamo » A mai rămas doar prezentarea oficială
A reziliat cu Dinamo! Pariul lui Kopic a „rupt” contractul: GSP are detalii din culise
Superliga
A reziliat cu Dinamo! Pariul lui Kopic a „rupt” contractul: GSP are detalii din culise
„Grealish” din Superliga! Noul transfer impresionează cu gambele lui masive și se prezintă: „Am venit la cea mai mare echipă din România”
Superliga
„Grealish” din Superliga! Noul transfer impresionează cu gambele lui masive și se prezintă: „Am venit la cea mai mare echipă din România”
Diletta Leotta a apărut într-o ținută „inadecvată” și fanii au reacționat dur: „Dansatoarele din club sunt mai îmbrăcate”
Campionate
Diletta Leotta a apărut într-o ținută „inadecvată” și fanii au reacționat dur: „Dansatoarele din club sunt mai îmbrăcate”
Măsură dură luată de Bolojan chiar acum: Taie peste 6.000 posturi de consilieri personali
Profit.ro
Măsură dură luată de Bolojan chiar acum: Taie peste 6.000 posturi de consilieri personali
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cosmin Olăroiu, investiție de milioane de euro într-un proiect major din București

Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă


Comentarii (2)
 •  20 Mai 2008, 11:24

Bravo Inter, am demonstrat inca o data ca suntem cei mai tari din Italia, atata timp cat se joaca pe teren. iar despre milan, ce sa zic, bafta cu urziceniul in UEFA. Forza Inter

 •  20 Mai 2008, 07:47

Tare asta cu cine nu sare in cupa Uefa e! Milan a ajuns de rasul curcilor !:)))) Felicitari Inter ! Ne dorim si cupa !

Vezi toate comentariile (2)
Comentează