OPINII  »  EDITORIAL

Numai lui Ianu i se pare că suntem ultimii oameni de pe pământ

Editorial Remus Răureanu
Editorial Remus Răureanu

Articol de - Publicat miercuri, 18 octombrie 2023 16:55 / Actualizat miercuri, 18 octombrie 2023 17:34

Un fost fotbalist submediocru e scârbit de România și de Florinel Coman și de Hagi. Chiar există o plăcere în a ne simți slabi, neserioși?

Sigur, fotbalul românesc nu este într-un moment foarte bun. Știm toți că avem un campionat slab, știm că naționala a obținut rezultate mai bune decât ar fi meritat fiindcă a ajutat-o norocul. Dar parcă prea am devenit ținte ale unor oameni scârbiți de fotbal, de România, de tot ceea ce se petrece aici!

„O țară de opinioniști! Toți se pricep la fotbal! Se vorbește despre fotbal nonstop! Care fotbal? Suntem vai de noi! Românii au o mentalitate egală cu zero, nu aș da un milion de euro pe vreunul!”.

Ai crede că declarația i-ar aparține lui Marcel Răducanu sau vreunui alt fost internațional plecat de multă vreme din țară. Nu, e a lui Cristi Ianu. Dacă nu ești extrem de pasionat de fotbal nu ai cum să știi cine e Cristi Ianu, așa că e în regulă să nu-ți sune cunoscut numele.

Ianu a fost un fotbalist submediocru în România, un atacant de la UTA într-o perioadă în care UTA era chiar mai slabă decât este acum, după care a mers în Elveția și a devenit un jucător submediocru și acolo.

El mai spune în interviul din Gazetă că românii au descoperit calamarii și frezele fistichii și că de aceea nu mai sunt fotbaliști. Totul e rău aici, sunt numai fițe, numai laude exagerate. "Unde joacă mbappeii?", întreabă fostul jucător care nu și-a găsit un loc nicăieri, nici în Elveția, nici în România.

Referirea la „Mbappe” l-ar viza pe Coman, un fotbalist care este mai bun decât ar fi putut să fie Ianu vreodată!

Numai lui Ianu i se pare că suntem ultimii oameni de pe pământ
Cristi Ianu

L-am întâlnit, tot în Elveția, unde locuiește Ianu, pe Zoltan Kadar înaintea meciului pe care România l-a disputat în Liechtenstein, ultimul al lui Rădoi. Kadar a fost campion cu Dinamo într-un sezon pe care „câinii” l-au terminat fără înfrângere, a participat la toate meciurile preliminare pentru Campionatul Mondial din 1994. Mai bun decât a fost Ianu.

Kadar ar putea avea pretenția să susțină că e un membru al Generației de Aur. El nu pretindea așa ceva, discuta relaxat despre cum ratase doar Mondialul după ce prinsese preliminariile. „Singurul fundaș dreapta din lot a fost Petrescu. Bine, la cât de bun era Petrescu, putea să fie singur”.

Kadar urmărește în continuare campionatul și e prins de formațiile lui favorite. „Sunt emoționat numai când aud numele Dinamo și U Cluj”.

Zoltan e un etnic maghiar căruia ar putea să nu-i pese de Dinamo, de U Cluj, de România. Și el e stabilit în Elveția, la fel ca Ianu. Și numai lui Ianu i se pare că suntem ultimii oameni de pe pământ.


Comentarii (82)
grro
grro  •  22 Octombrie 2023, 10:14

Haideți că nu am timp sa vă explic, ce ar trebui să învățați dumneavoastră. Începeți cu respectul. Și încă odată "dumneavoastră" și nu "tu". Chiar dacă criticăm, să nu uităm respectul! Slăbuț și ieftin, domnule Răureanu!

remusraureanu
remusraureanu  •  21 Octombrie 2023, 20:34
Postat de grro pe 20 Octombrie 2023, 12:53

În primul rând "dumneavoastră" și nu "tu"! Mulțumesc. De la a "participat la toate meciurile" am ajuns la "a fost în lot". Datele oficiale ale meciului spun altceva. În fine. Cel puțin ați încercat să corectați articolul scris. Asta mă bucură, că v-ați dat seama de greșeala dumneavoastră. Toți mai învățăm câte un pic ;-). Încă odată și pentru dumneavoastră. Liga a doua în Elveția, este o ligă profesionistă și nu de amatori. Ca prietenul dumneavoastră nu a prins liga 1 , așa cum a prins-o Ianu, nu este nici o rușine. Ianu a spus adevărul și pe dumneavoastră vă deranjează. Un jurnalist bun, adică nu amator, are altă reacție. Încă un sfat... înainte de a publica anumite date, încercați să găsiți și alte surse sigure, pentru a compara informațiile. E o regulă în jurnalism. Sunteți tânăr și mai puteți învăța. Vă doresc un weekend plăcut.

Învață întâi ca nu poate fi virgula între subiect și predicat!

grro
grro  •  20 Octombrie 2023, 12:53
Postat de remusraureanu pe 20 Octombrie 2023, 11:13

Echipa era în liga a doua, dar era una de amatori. Eu sunt un ziarist slab, cu surse proaste. Tu, în schimb, știi mai bine decât știe Kadar despre cariera lui! Care sunt sursele tale infailibile? Google? Bravo!

În primul rând "dumneavoastră" și nu "tu"! Mulțumesc. De la a "participat la toate meciurile" am ajuns la "a fost în lot". Datele oficiale ale meciului spun altceva. În fine. Cel puțin ați încercat să corectați articolul scris. Asta mă bucură, că v-ați dat seama de greșeala dumneavoastră. Toți mai învățăm câte un pic ;-). Încă odată și pentru dumneavoastră. Liga a doua în Elveția, este o ligă profesionistă și nu de amatori. Ca prietenul dumneavoastră nu a prins liga 1 , așa cum a prins-o Ianu, nu este nici o rușine. Ianu a spus adevărul și pe dumneavoastră vă deranjează. Un jurnalist bun, adică nu amator, are altă reacție. Încă un sfat... înainte de a publica anumite date, încercați să găsiți și alte surse sigure, pentru a compara informațiile. E o regulă în jurnalism. Sunteți tânăr și mai puteți învăța. Vă doresc un weekend plăcut.

Vezi toate comentariile (82)
Comentează