SPORTURI  »  ALTELE  »  SPECIAL

Scump, domnule, scump! Dincolo era mai ieftin! » Patinoarul din Poiana Braşov va costa cel puţin 8 milioane de euro

Patinoarul din Poiana Braşov.
Patinoarul din Poiana Braşov.

Articol de - Publicat joi, 22 martie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 21 martie 2012 21:45

Al doilea patinoar pentru FOTE va fi construit pe structura celui existent din staţiunea montană, iar valoarea investiţiei va putea fi actualizată "potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor".

Aproape doi ani i-au trebuit Guvernului României să stabilească preţul celui de-al doilea patinoar artificial necesar organizării Festivalului Olimpic al Tineretului European de iarnă, competiţie ce va fi găzduită de România în februarie 2013. Primul patinoar, cel din Braşov, a fost finalizat în 2010 şi a costat 12 milioane de euro, de trei ori mai mult decît unul similar găsit de Gazeta Sporturilor în Ungaria, la Miskolc.

La sfîrşitul săptămînii trecute, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a aprobat HG privind indicatorii tehnico-economici ai proiectului de construcţie a patinoarului de la Poiana Braşov. Conform actului normativ, investiţia, derulată de Ministerul Turismului şi Dezvoltării Regionale, se va ridica la suma de 34,4 milioane de lei, adică 8 milioane de euro. Cu patru milioane de euro mai puţin decît cel din Braşov.

Primul însă a fost ridicat de la zero, în comparaţie cu cel din staţiunea montană, care va pleca de la structura celui existent. "De fapt, patinoarul din Poiană deja existent va fi acoperit. Se vor păstra suprafaţa de gheaţă şi instalaţia de frig. Nu se ştie cum va arăta noua construcţie, deoarece nu s-a început nimic. Aici nu a apărut nici un utilaj", a declarat un angajat al Complexului sportiv Poiana Braşov. Conform HG, durata de realizare a noii construcţii este estimată la 12 luni, deşi pînă la debutul FOTE au mai rămas mai puţin de 11 luni.

Incertitudini există însă şi în cazul preţului iniţial, cel de 8 milioane de euro. Premierul Ungureanu a fost de acord ca valoarea investiţiei să poată fi actualizată "potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor". La fel s-a întîmplat şi în cazul primului patinoar. S-a plecat de la o valoare iniţială de 3,7 milioane şi, prin suplimentări repetate, s-a ajuns la 12 milioane euro.

Licitaţie sau încredinţare directă?
FOTE se va desfăşura în România în februarie 2013. Adică peste aproape 10 luni, timp în care trebuie finalizată construcţia patinoarului din Poiană. Pînă la începerea lucrărilor trebuie însă ca MTDR să stabilească procedura prin care va fi atribuită investiţia de 8 milioane de euro. "Din cauza valorii mari a investiţiei este obligatorie publicarea procedurii de achiziţie pe site-ul european. Nu ştiu la ce ce soluţie de urgentare se va apela!?", a declarat o sursă MDRT.

Ce este FOTE?
Festivalul Olimpic al Tineretului European, de vară sau iarnă, este o competiţie organizată de forul olimpic european cu scopul promovarii disciplinelor olimpice în rîndul tineretului. Are loc din doi în doi ani. România a primit dreptul de a organiza ediţia de iarnă din 2013, fiind a doua competiţie polisportivă internaţională găzduită după Jocurile Universitare din 1981.

Patinoar Poiana Braşov
- suprafaţă construită desfăşurată: 5.300 mp
- capacitate: 1.000 locuri

"Prin punerea în funcţiune a acestui patinoar artificial se va asigura organizarea Festivalului Olimpic 2013, dar se va pune accentul şi pe dezvoltarea armonioasă a tinerilor prin practicarea sportului" (Guvernul României)

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (24)
idms
idms  •  23 Martie 2012, 09:07

Nu e bine nici sa nu se construiasca nimic, dar nici sa se construiasca la preturi mai mari. Bine e sa se faca ceea ce e necesar, in functie de prioritati si fara sa se umfle pretul. Ce e asa de greu de inteles? Unii ori nu inteleg, ori se fac ca nu inteleg. O cheltuiala de 8 milioane de euro pentru o competitie de juniori de 2 lei este foarte mult, intr-o tara in care nu avem bani pentu lucruri mult mai importante. Organizarea FOTE 2013 a fost o greseala de la inceput, nu ar fi trebuit sa ne bagam. Am candidat de unii singuri, ca prostii, pentru ca nicio alta tara nu vroia sa organizeze festivalul lu' peste.

kand
kand  •  22 Martie 2012, 23:40
Postat de asc21 pe 22 Martie 2012, 11:15

Mentalitate de berbec. Pai hai sa-ti umflam si tie factura, doar de dragul de a lua mai multi bani. Prost esti.

de unde pastile m@-tii stii tu ca e umflata factura? ai tu datele exacte, stii cat costa sau ce pasdtele m@-tii vorbesti fara rost? ti-au zis slugile USL de la Antena 3 ca e umflata factura si repeti ca papagalul dar cand PSD a facut 400 de sali de sport in 2003 ca ia Nastase un Mercedes de la Tiriac cum a fost? atunci nu erai nascut...te-a fatat mai nou

liviu2408
liviu2408  •  22 Martie 2012, 23:39

Foarte bine. Sa facem. Sa avem. De toate. Pai sa fim mereu ultimii? :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

Vezi toate comentariile (24)
Comentează