SPORTURI  »  ATLETISM  »  CAMPIONATE MONDIALE

"Am adormit şi m-am trezit cu şampanie!"

Nicoleta Grasu
Nicoleta Grasu

Articol de - Publicat duminica, 23 august 2009 00:00

Nicoleta Grasu a petrecut şi a doua zi după cucerirea medaliei mondiale de bronz  la aruncarea discului

Bronz la CM 1999. Bronz la CM 2001, ce ulterior s-a transformat în argint în urma descalificării vicecampioanei. Bronz la CE 2006. Bronz mondial la Osaka 2007. Bronz şi vineri seară, la Campionatele Mondiale de la Berlin. "Timp de jumătate de oră am avut medalia de aur în mîini. Apoi mi-a furat-o australianca Dani Samuels. Şi a venit din spate şi cubaneza Barrios, care m-a lăsat cu cea de bronz. Normal că mi-e ciudă", spunea ieri reprezentanta României la CM în proba de aruncare a discului.

Greu cu ploaia
Cum şi-a petrecut Nicoleta orele dinaintea concursului şi cele de după? A ajuns pe stadion la ora 18:00. Apoi a început ploaia. "A fost o competiţie dificilă înainte de a începe. Din cauza ploii şi a decalării orei de intrare în concurs, a trebuit să ne încălzim şi să ne menţinem aşa timp de cîteva ore", a povestit Grasu.

- Dar concursul propriu-zis a fost dificil?
- Da. Nu s-a aruncat nici foarte bine, dar nici foarte slab. Eu am avut noroc cu a doua încercare, cea care m-a urcat pe podium.

- Regreţi că n-ai luat aurul?
- Normal, dar iau partea bună a lucrurilor. Plec cu o medalie acasă şi asta e cel mai important. Dar mi-ar fi plăcut să cînte şi pentru mine măcar o dată imnul României...

La hotel a ajuns la o oră după miezul nopţii. Împreună cu soţul şi antrenorul său, Costel Grasu, s-a bucurat pentru medalia de bronz. "Am deschis cîteva sticle de şampanie şi am fost felicitată de toţi cei din delegaţia noastră. Cînd m-am trezit a doua zi, aveam altă sticlă de şampanie în cameră şi am luat-o de la capăt", a mărturisit atleta. "Trebuie să învăţăm şi noi să ne bucurăm de reuşitele noastre. Să fim fericiţi!", a completat ea. Ieri s-a întors pe stadion pentru festivitatea de premiere. Iar azi se va alătura celorlalţi români şi va merge pe traseul de maraton pentru a le încuraja pe cele trei reprezentante "tricolore" din cursă: Lidia Şimon, Nuţa Olaru şi Luminiţa Talpoş.

Vrea şi la Londra
Dar sezonul nu s-a încheiat. Nicoleta Grasu va mai participa la cîteva concursuri. Le ştie cu certitudine pe primul şi pe ultimul. "Voi lua startul la Grand Prix-ul de la Zagreb şi, bineînţeles, la Finala IAAF Grad Prix, din 12-13 septembrie". De zece ani, românca reuşeşte să se menţină în topul mondial. "Este greu! Foarte greu să rezişti acolo, sus. Cît timp voi mai reuşi? Sper că măcar pînă la Olimpiada de la Londra, pentru că au început să mă lase încheieturile", a mărturisit sportiva în vîrstă de 38 de ani.

REZULTATE
Feminin, ciocan: 1. Anita Wlodarczyk (Pol) 77,96 m; 2. Betty Heidler (Ger) 76,44; 2. Martina Hrasnova (Svk) 74,79; 5.000 m: 1. Vivian Cheruiyot (Ken) 14:57,97; 2. Sylvia Jebiwott Kibet (Ken) 14:58,33; 3. Meseret Defar (Eti) 14:58,41; 4x100 m: 1. Jamaica (Facey, Fraser, Bailey, Stewart) 42,06; 2. Bahamas 42,29; 3. Germania 42,87.

Masculin, maraton: 1. Abel Kirui (Ken) 2h 06:54; 2. Emmanuel Kipchirchir Mutai (Ken) 2h 07:48; 3. Tsegay Kebede (Eti) 2h 08:35; lungime: 1. Dwight Phillips (SUA) 8,54 m; 2. Godfrey Khotso Mokoena (AfS) 8,47; 3. Mitchell Watt (Aus) 8,37; prăjină: 1. Steven Hooker (Aus) 5,90 m; 2. Romain Mesnil (Fra) 5,85; 3. Renaud Lavillenie (Fra) 5,80; 4x100 m: 1. Jamaica (Mullings, Frater, Bolt, Powell) 37,31; 2. Trinidad şi Tobago 37,62; 3. Marea Britanie 38,02.

Citește și:

Ilie Dumitrescu, savuros după meciul Generației de Aur: „Petrescu s-a chinuit și el puțin”
Nationala
Ilie Dumitrescu, savuros după meciul Generației de Aur: „Petrescu s-a chinuit și el puțin”
10 lucruri care nu s-au văzut la TV la meciul Generației de Aur » Detaliile surprinse de reporterii GSP
Nationala
10 lucruri care nu s-au văzut la TV la meciul Generației de Aur » Detaliile surprinse de reporterii GSP
Nicușor Dan, anunț despre noul stadion al lui Dinamo: „O minciună grosolană”
Superliga
Nicușor Dan, anunț despre noul stadion al lui Dinamo: „O minciună grosolană”

Licitație la dineu pentru echipamentele Generației de Aur » Cât a plătit Șucu pentru tricoul lui Mourinho + Hagi a stabilit recordul serii

Cine transmite la TV meciul de adio al Generației de Aur » Ploaie de staruri mondiale pe Arena Națională


Comentarii (6)
 •  23 August 2009, 15:18

Excelent, Nicoleta! Mii de felicitari si iti multumim.

 •  23 August 2009, 14:22
Postat de pe 23 August 2009, 02:00

Si cand te uiti ce sportivi au tarile din fostul bloc comunist! Polonezii au la saritura in inaltime barbati, vad mai sus un aur la ciocan, au si atleti buni! Ungurii si sarbii au la inot! croatii la inaltime femei! TOTI au ceva, doar romania nu! cu cateva exceptii, cum este aceasta exceptionala Nicoleta Grasu, care se mentine in top de 10 ani de zile si vrea sa continue! Altceva nu mai avem si nici nu vom mai avea la coruptia ce domneste in tara asta,conditii de pregatire sub orice critica e

Felicitari Nicoleta si multa bafta , poate reusesti marea lovitura la Olimpiada. Insa e fantastic cum reusim sa ne mentinem in frunte doar cu generatia facuta inainte de '89 , avem medaile de aur la maraton la 39 de ani la JO,acum la 38 de ani medalie de bronz, la inot tot cei cu vechi state , oare d c nu se mai face nimica? De fapt se prea poate afla usor, atat timp cat o "ministreasa" spune la investitura ca va face si sali de sport nu numai sali de nunti si s-a vazut ce a reusit pan

steaua_suntem_noi
steaua_suntem_noi  •  23 August 2009, 11:23

FELICITARI! Locul e meritoriu, gandindu-ma in ce domeniu mai e pe ce locul 3 in lume Romania...

Vezi toate comentariile (6)
Comentează