BASCHET   •   

BASCHET

Iverson se reprofilează! Falit, soluţia salvatoare poate fi fotbalul în sală

 
20 Februarie 2012 15:29
 

Parcă nici lui Iverson nu-i vine să creadă în ce situația complicată a ajuns

A strîns circa 150 de milioane de dolari numai din salariu în cei 14 ani la profesionism. Nu au fost de-ajuns. Fiindcă el, Allen Iverson, unul dintre cei mai mari sportivi din ultimii 25 de ani şi tată a 5 copii, a aruncat cu banii pînă a devenit falit.

Acum, baschetbalistul retras în ianuarie 2011 de la Beşiktaş are conturile blocate. De vină este o datorie faţă de o firmă de bijuterii. Restanţa iniţială era de 375.000 de dolari, dar, cum s-a ajuns la proces, suma a crescut la 860.000 prin cheltuieli de judecată, comisioane pentru avocaţi, dobînzi. Momentan, degeaba. Tot nu are de unde s-o achite.

Dintr-o dată a a părut o portiţă de salvare. Una neaşteptată. În baschet nu prea i se mai dau şanse, doar în iunie va face 37 de ani. În schimb, fotbalul în sală crede în el. Mai precis, Ronchester Lancers. Conducătorii acestui club, unul de tradiţie în respectiva ramură din SUA, susţin că Iverson ar putea ajuta echipa, şi reciproca fiind valabilă, de aceea i-au făcut o ofertă.

Datele prezentate sînt cît se poate de clare: ”Rochester Lancers, una dintre formaţiile de top de fotbal în sală, i-a făcut o ofertă de contract starului NBA Allen Iverson. Propunerea presupune 20.000 de dolari pentru fiecare partidă, cu un bonus de 5.000 de dolari la fiecare gol marcat, plus prime de victorie şi procente din merchandising. Precizăm că avem o trupă cu o medie de 12 de goluri înscrise pe joc.
Dacă acceptă, Lancers se oferă să-i găzduiască lui Iverson familia şi prietenii pe întreaga lui şedere la club. Cu totul, propunerea se apropie de suma pe care sportivul o cîştiga la Beşiktaş, cu avantajul că ar rămîne în SUA”.

Ideea a produs păreri contrare. Unii susţin că pare o bătaie de joc pentru un nume imens în sport, care ”nu merită un asemenea tratament, chiar dacă Allen e departe de a fi o persoană perfectă”. Alţii cred că lui Iverson i-ar prinde bine deoarece s-ar adapta repede datorită vitezei şi tenacităţii sale probate pe terenurile de baschet.
Totuşi, majoritatea sînt convinşi că oferta lui Lancers nu e decît un mod de a atrage atenţia asupra grupării din Ronchester şi a fotbalului în sală, cautîndu-se ”exploatarea numelui unui mare sportiv aflat într-o situaţie teribilă cu scopul obţinerii de notorietate şi de bani”.
Iverson nu a reacţionat la propunerea primită. Încă.

10 sezoane a jucat Allen Iverson la Philadelphia 76-ers, clubul unde a realizat cele mai bune performanţe
29,7 de puncte pe meci este media avută de Iverson, a doua din istoria NBA după cea a lui Michael Jordan
11 NBA All Star Game a adunat Iverson, de două ori fiind MVP (2001, 2005)
4 titluri de coşgeter NBA a cucerit Iverson, în 2001 ieşind MVP-ul întrecerii

 
Comentarii (4)
blaustein  (1279 comentarii)
Cacat...nu are el 800 000. Numele sau vinde inca bine, sunt sigur ca daca semneaza 1-2 contracte publicitare scoate imediat banii astia.
21 Februarie 2012, 01:51   •   Comenteaza
mihrp  (160 comentarii)
si mie mi-a placut mult de Iverson - nr. 1 de la 76ers _ _ _ apogeul l-a avut in 2001 cand a jucat finala impotriva celor de la Lakers (comentatorul de atunci m-a dezamagit - Stanculescu il chema - a spus ca finala era aranjata, sa se joace mai multe partide; prostie mai mare n-am auzit - dealtfel a fost singura prostie pe care i-o pot reprosa acestuia, in rest fiind foarte documentat si potrivit pt comentator de baschet)
20 Februarie 2012, 20:34   •   Comenteaza
lysergide  (450 comentarii)
Mie mi-a placut mult Iverson.
20 Februarie 2012, 17:35   •   Comenteaza
phenomeno1709  (162 comentarii)
cum ai cheltuit distrusule 150 mil?
20 Februarie 2012, 16:00   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
cumparam metale pretioase(aur, argint, platina)
cumparam aur, argint, platina cu plata imediata.oferim un pret bun si o evaluare corecta.cautam colaboratori in bucuresti sau in tara. acceptam si colaborare tip amanet vizitati site-ul nostru ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 95,00 RON
Firma de constructii
Executăm lucrări de construcţii de la A-Z: zugrăvit, vopsit, tencuit, montaj sisteme gips carton, (rigips) design, scafe living, dormitor, sufragerie, forme geometrice, modele gips carton, mobilier, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 10,00 RON
CONSTRUIM CASE VILE LA ROSU SI LA CHEIE IN TOATA TARA
Asiguram executia lucrarilor pentru constructii case la rosu sau la cheie atat pentru proiecte de case prezentate cat si pentru proiecte propuse de catre dumneavoastra.Pentru o oferta personalizata, ...
Valcea/Ramnicu Valcea - pret 80.000,00 EUR
Inchiriez spatiu comercial
Inchiriez spatiu comercial 60mp, in zona bd.energeticienilor, fost mic.ro, grup sanitar, dus, gresie, vitrina termopan, curent trifazic, super finisat, neg.variante.
Bucuresti/Bucuresti - pret 1.150,00 EUR
Haine Second Hand La Alegere
Depozit de haine Second Hand cu produse de calitate la cele mai avantajoase preturi. Importam colecta originala direct din Olanda si Anglia. tel: 0723986113-Vodafone ...
Dambovita/Targoviste - pret 9,00 RON
Loading from
Click.ro
Mihaela Rădulescu şi-a scos SÂNII la TV, când o pot vedea şi copiii - FOTO
Vedeta a încercat să ridice audienţa celei de-a doua ediţii a emisiunii pe care o realizează la Realitatea TV.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Atmosfera electrizanta la Constanta, la campionatul national de eSports, adica de jocuri pe calculator. Impatimiti de prin toata tara s-au strans sa-si demonstreze abilitatile la Counter-Strike 1.6, Dota 2, StarCraft 2 şi FIFA 2012. Peste 150 de [...]
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V