SPORTURI  »  BOX  »  FLOYD MAYWEATHER - JUAN MANUEL MARQUEZ

Mayweather revine cu victorie categorică după 21 de luni de absenţă » Aduceţi-l pe Pacquaio!

Floyd Mayweather, Mayweather, box
Floyd Mayweather, Mayweather, box

Articol de - Publicat duminica, 20 septembrie 2009 00:00

Psihologii îi pot găsi nenumărate defecte analizîndu-i comportamentul, dar toţi specialiştii din box îl definesc printr-un singur cuvînt: "perfecţiune". Este Floyd "Money" Mayweather, iar după 21 de luni s-a întors mai rapid, mai tehnic, mai bun.

VICTORIE DUPĂ 21 DE LUNI
Aproape doi ani de absenţă nu l-au oprit pe Floyd Mayweather din drumul către victoria cu numărul 40 a carierei. Tot în Las Vegas, acolo unde i s-au înclinat pe rînd Zab Judah, Carlos Baldomir, Oscar de la Hoya şi Ricky Hatton, Floyd i-a administrat o adevărată lecţie de box şi lui Juan Manuel Marquez.

"DINAMITA" N-A EXPLODAT
Campion mondial la trei categorii diferite, Juan Manuel Marquez, un "încasator" renumit, nu a reuşit să îi facă faţă defensivei lui Mayweather. Poreclit "Dinamită" pentru stilul său, mexicanul nu a mai reuşit o partidă memorabilă precum duelurile sale cu Manny Pacquiao. Primul pumn a venit abia la jumătatea reprizei secunde. Reacţia lui Mayweather? Un zîmbet caracteristic şi o lovitură care l-a trimis la podea pe Marquez.

Acesta s-a ridicat imediat şi a încercat să revină în meci, dar pumnii săi parcă nu puteau atinge ţinta. Eschivele lui Mayweather rămînînd în continuare senzaţionale. Americanul a lăsat pe toată durata partidei sentimentul că o poate încheia cînd îşi doreşte, dar aceasta a curs spre decizia arbitrilor. Prima luptă a lui Marquez la categoria semimijlocie a fost un eşec, chiar de Ziua Independenţei Mexicului.

SĂ VINĂ PACQUAIO
Decizia a fost clară, 118-109, 120-107, 119-108 pentru Mayweather, încă o demonstraţie de forţă. Dacă mai era nevoie de aşa ceva. După ce a spulberat încă un mare campion al boxului, este de aşteptat ca americanul să îl provoace pe campionul filipinez, Manny Pacquaio. Totuşi, un astfel de duel nu este posibil decît în 2010, filipinezul duelîndu-se pe 14 noiembrie cu campionul WBO, Miguel Angel Cotto.

"Am lipsit doi ani şi mi-a luat cîteva runde pînă să realizez că am revenit în ring cu adevărat. Ştiu că voi fi mai bun de atît. Marquez e un un adversar dificil, a fost greu să mă lupt cu el astăzi, a reuşit lovituri incredibile"
FLOYD MAYWEATHER

"M-a surprins cînd m-a trimis la podea. Nu vreau să îmi creez o scuză, dar greutatea a fost o problemă. Este mult prea rapid. Cînd îl loveam, el zîmbea, dar ştiam că îmi simte loviturile. Am încercat să muncesc la viteză, dar diferenţa a făcut-o greutatea"
JUAN MANUEL MARQUEZ

DOAR 12% din cei 583 de pumni trimişi de Marquez şi-au atins ţinta

59% din cele 493 de lovituri ale lui Mayweather l-au lovit pe mexican

40 de victorii fără replică are Mayweather în boxul profesionist

261 de secunde trecuseră cînd Mayweather l-a trimis la podea pe Marquez

Triple H, superstarul WWE, l-a însoţit pe Mayweather la ring înainte de startul partidei

Foto: reviewjournal.com, bbc.co.uk

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (20)
 •  15 Noiembrie 2009, 17:39

Lol si Cynic urgent la controlul oftalmologic!Sau poate aveati TV alb-negru si n-ati vazut bine meciul intre Mayweather si De la Hoya. Las' ca v-il aranjeaza Paquiao de va saturati de gura mare.

 •  04 Octombrie 2009, 16:12

cit de contrfacute sunt galele aste facute de americani,de cw nu sa batut direct cu pacquaio ,asta este boxul la americani ,contrafacut.imi amintesc un meci din perioada de gratie a lui tyson ,cind nu mai conteneau cu laudele,adversarul nu a dat nici un pumn ,nici nu a incercat, dupa care trebuia sa spuna ceva si de palmaresul aluia :ultimele 13 meciuri pierdute, asa a ajuns tyson neinvins,cu meciuri dintr-astea si asa a ajuns si meywather.

 •  21 Septembrie 2009, 14:02

este adevarat ca este un bun boxior ,dar oscar la batut clar . Si pentru meciul acesta ultim nu stiu de ce nimeni nu sesizeza ca a boxat cu unu de categorie mult mai mic ca el. mexicanul a urcat pentru prima data la 64 si M . trebuia sa slabiasca la aceasta cat. nu a facuto si toti cei care au fost implicati in box stiu ce inseamna aceasta dif. de cat la niste sp. de valorii apropiate.

Vezi toate comentariile (20)
Comentează