Articol de Mitică Docan - Publicat duminica, 13 aprilie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 13 aprilie 2014 20:15
Olandezul Niki Terpstra a obţinut cea mai mare victorie din carieră, după ce a sosit singur pe velodromul din Paris-Roubaix, la 20 de secunde distanţă faţă de orice urmăritor. Podiumul a fost competat de John Degenkolb (Giant-Shimano) şi de inepuizabilul Fabian Cancellara (Trek).
Atacul lui Tom Boonen a avut ceva dintr-o autoflagelare. Cu 80 de kilometri înainte de final, în cea mai grea cursă din calendar, liderul a abandonat ritmul familiar al coechipierilor şi s-a aventurat în sălbăticia unei evadări în şase, gonind fără noimă pe deasupra pavatelor, cînd ceilalţi încă îşi toceau creioanele în calcule. A fost un gambit al regelui. O denaturare a logicii unei curse în care favoriţii nu risipesc nicio clipă de adăpost şi-n care urgia nu vine din văzduh, ci îşi iţeşte coama ascuţită de sub tălpi. Cu o mutare menită să-i camufleze slăbiciunea, Boonen a declanşat o serie de evenimente care au şlefuit decisiv cea de-a 112-a ediţie din Iadul Nordului. La finalul celor 257 de borne, cînd praful s-a reaşezat peste colţii celor 5886720 de pavate, cel mai iubit dintre flamanzi avea să fie mulţumit. Fără trofeu în vitrină, dar apărat de foamea challengerilor.
Soare, praf şi Fabian Cancellara
Paris-Roubaix e o cursă a contradicţiilor. Plată ca-n palmă, dar oribil de grea din cauza celor 50 de kilometri tapetaţi cu piatră cubică, mixînd porecle oximoronice, de tipul La Pascale şi Iadul Nordului, cea mai veche dintre clasicele-monument a supravieţuit războaielor mondiale, cîtorva republici franceze şi unui secol în care nenumăraţi ciclişti au încercat să o îmblînzească. Proaspătă ca florile primăverii, dar cu pămîntul răscolit de pluguri şi mineri, Paris-Roubaix se răzbună în fiecare aprilie pentru un an petrecut în întunericul şi ceaţa nordului şi-şi cere tributul în sudoare şi sînge.
Primul cu roţile încrucişate a fost Alexander Kristoff (Katusha), norvegianul cîştigător în Milano-Sanremo, pentru ca Peter Sagan (Cannondale) şi Fabian Cancellara (Trek) să fie şi ei nevoiţi să schimbe o roată, respectiv să se adune de pe asfalt, după o căzătură neprogramată. Superfavoritul elveţian a încercat să îşi camufleze tunica neagră cu o mînecă albă, a la mănuşa lui Michael Jackson, şi s-a avîntat în inima plutonului, de unde nu a scos niciun zgomot vreme de aproximativ 200 de kilometri. O evadare timpurie, de 8 rutieri, s-a dezintegrat imediat după tranşeul Arenberg, cînd Omega Pharma-QuickStep a început să îşi mute rutierii cît mai aproape de frunte, în timp ce Cancellara s-a lipit de Sagan şi Sep Vanmarcke.
Tom Boonen, iepurele de lux
Frînghiile au pocnit de pe Gulliver şi Tom Boonen a atacat naiv, cu 80 de borne înainte de final. Marcat de Geraint Thomas (Sky), locotenentul unui incredibil Bradley Wiggins, şi secondat de rutieri de mîna a doua, belgianul s-a găsit rapid captiv în no-man's-landul dintre pluton şi o acţiune sinucigaşă. Departe de forma din 2012, cînd a galopat solitar pentru 60 de kilometri, Boonen a funcţionat ca iepurele perfect pentru urmăritori. Acţiunea celui mai titrat rutier din istoria competiţiei a erodat din entuziasmul adversarilor, în condiţiile în care diferite echipe au fost nevoite să-şi asume trena, şi a păstrat uscată pulberea încă anonimului Niki Terpstra.Dar cu 40 de borne înainte de final, satelitul Boonen a început să simtă din plin gravitaţia grupului principal.
Sagan încearcă loteria, Boonen spune adio
Cum avantajul lui Boonen&Co s-a rotit permanent în jurul la doar 40 de secunde, atunci cînd Vamarcke şi Cancellara au decis să arunce totul în aer, cursa s-a compactat brusc. Cei doi urmăritori au fost rapid prinşi de un grup restrîns, în care Wiggins începea să arate de ce e aur olimpic la contratimp, iar următoarea zvîcnire a însemnat decolarea lui Peter Sagan. Slovacul în vîrstă de 24 de ani a realizat joncţiunea cu Boonen, după care a ales să-şi continue singur drumul, lăsîndu-l pe belgian să se scurgă pe marginea şoselei, pînă în sînul grupului Cancellara.
20 de kilometri de încercări, 7 borne pentru istorie
Pe Camphin-en-Pévèle, cu 5 tranşee înainte de final, Cancellara şi-a rotit capul ca radarul unui distrugător şi a înregistrat evidenţa: grupul favoriţilor avea prea mulţi rutieri, iar pietrele păreau mai dulci ca de obicei. Elveţianul a încercat o nouă smucitură, căreia i-au răspuns magnetic Vanmarcke, Stybar şi Degenkolb, în timp ce Boonen şi Wiggins au retrogradat o poziţie. Nu a fost de ajuns. Cu 15 kilometri înainte de final, pe ultima zonă de selecţie, celebrul Carrefour de l'Arbre, goarnele au sunat fals lovituri decisive, fiindcă Sagan a fost prins, Wiggo şi Boonen au revenit, iar Paris-Roubaix s-a îndreptat cu paşi mari spre deznodămîntul comun al unui sprint de talie.
Din negura incertitudinii, readus între cei mari de sacrificiul lui Tom Boonen, Niki Terpstra a părut că e o umbră ce se scutură pe furiş de obiect şi i-o ia înainte. Olandezul muncitor pe care toate lumea îl veghează matematic, doar pentru ca mai apoi să-i nesocotească iscusinţa, a aşteptat cu răbdare ultima joncţiune, după care a tras stînga de ghidon şi s-a făcut nevăzut. "A fost un vis devenit realitatea, fiindcă mă gîndesc la cursa asta încă de cînd eram copil". Acum, pe parchetul fin din Roubaix, un Terpstra în vîrstă de 29 de ani şi-a ajuns din urmă imaginaţia, visele-buzdugan pe care le-a aruncat de cînd şi-a cumpărat prima bicicletă, şi nu a lăsat pe nimeni să îi pună piedică. Nici măcar Cancellara, cu al 12-lea său podium consecutiv într-o monument, nu a avut răspuns la cutezanţa omului de la Omega.
Olandezul Niki Terpstra a obţinut cea mai mare victorie din carieră, după ce a sosit singur pe velodromul din Paris-Roubaix, la 20 de secunde distanţă faţă de orice urmăritor. Podiumul a fost competat de John Degenkolb (Giant-Shimano) şi de inepuizabilul Fabian Cancellara (Trek).
Atacul lui Tom Boonen a avut ceva dintr-o autoflagelare. Cu 80 de kilometri înainte de final, în cea mai grea cursă din calendar, liderul a abandonat ritmul familiar al coechipierilor şi s-a aventurat în sălbăticia unei evadări în şase, gonind fără noimă pe deasupra pavatelor, cînd ceilalţi încă îşi toceau creioanele în calcule. A fost un gambit al regelui. O denaturare a logicii unei curse în care favoriţii nu risipesc nicio clipă de adăpost şi-n care urgia nu vine din văzduh, ci îşi iţeşte coama ascuţită de sub tălpi. Cu o mutare menită să-i camufleze slăbiciunea, Boonen a declanşat o serie de evenimente care au şlefuit decisiv cea de-a 112-a ediţie din Iadul Nordului. La finalul celor 257 de borne, cînd praful s-a reaşezat peste colţii celor 5886720 de pavate, cel mai iubit dintre flamanzi avea să fie mulţumit. Fără trofeu în vitrină, dar apărat de foamea challengerilor.
Soare, praf şi Fabian Cancellara
Paris-Roubaix e o cursă a contradicţiilor. Plată ca-n palmă, dar oribil de grea din cauza celor 50 de kilometri tapetaţi cu piatră cubică, mixînd porecle oximoronice, de tipul La Pascale şi Iadul Nordului, cea mai veche dintre clasicele-monument a supravieţuit războaielor mondiale, cîtorva republici franceze şi unui secol în care nenumăraţi ciclişti au încercat să o îmblînzească. Proaspătă ca florile primăverii, dar cu pămîntul răscolit de pluguri şi mineri, Paris-Roubaix se răzbună în fiecare aprilie pentru un an petrecut în întunericul şi ceaţa nordului şi-şi cere tributul în sudoare şi sînge.
Primul cu roţile încrucişate a fost Alexander Kristoff (Katusha), norvegianul cîştigător în Milano-Sanremo, pentru ca Peter Sagan (Cannondale) şi Fabian Cancellara (Trek) să fie şi ei nevoiţi să schimbe o roată, respectiv să se adune de pe asfalt, după o căzătură neprogramată. Superfavoritul elveţian a încercat să îşi camufleze tunica neagră cu o mînecă albă, a la mănuşa lui Michael Jackson, şi s-a avîntat în inima plutonului, de unde nu a scos niciun zgomot vreme de aproximativ 200 de kilometri. O evadare timpurie, de 8 rutieri, s-a dezintegrat imediat după tranşeul Arenberg, cînd Omega Pharma-QuickStep a început să îşi mute rutierii cît mai aproape de frunte, în timp ce Cancellara s-a lipit de Sagan şi Sep Vanmarcke.
Tom Boonen, iepurele de lux
Frînghiile au pocnit de pe Gulliver şi Tom Boonen a atacat naiv, cu 80 de borne înainte de final. Marcat de Geraint Thomas (Sky), locotenentul unui incredibil Bradley Wiggins, şi secondat de rutieri de mîna a doua, belgianul s-a găsit rapid captiv în no-man's-landul dintre pluton şi o acţiune sinucigaşă. Departe de forma din 2012, cînd a galopat solitar pentru 60 de kilometri, Boonen a funcţionat ca iepurele perfect pentru urmăritori. Acţiunea celui mai titrat rutier din istoria competiţiei a erodat din entuziasmul adversarilor, în condiţiile în care diferite echipe au fost nevoite să-şi asume trena, şi a păstrat uscată pulberea încă anonimului Niki Terpstra.Dar cu 40 de borne înainte de final, satelitul Boonen a început să simtă din plin gravitaţia grupului principal.
Sagan încearcă loteria, Boonen spune adio
Cum avantajul lui Boonen&Co s-a rotit permanent în jurul la doar 40 de secunde, atunci cînd Vamarcke şi Cancellara au decis să arunce totul în aer, cursa s-a compactat brusc. Cei doi urmăritori au fost rapid prinşi de un grup restrîns, în care Wiggins începea să arate de ce e aur olimpic la contratimp, iar următoarea zvîcnire a însemnat decolarea lui Peter Sagan. Slovacul în vîrstă de 24 de ani a realizat joncţiunea cu Boonen, după care a ales să-şi continue singur drumul, lăsîndu-l pe belgian să se scurgă pe marginea şoselei, pînă în sînul grupului Cancellara.
20 de kilometri de încercări, 7 borne pentru istorie
Pe Camphin-en-Pévèle, cu 5 tranşee înainte de final, Cancellara şi-a rotit capul ca radarul unui distrugător şi a înregistrat evidenţa: grupul favoriţilor avea prea mulţi rutieri, iar pietrele păreau mai dulci ca de obicei. Elveţianul a încercat o nouă smucitură, căreia i-au răspuns magnetic Vanmarcke, Stybar şi Degenkolb, în timp ce Boonen şi Wiggins au retrogradat o poziţie. Nu a fost de ajuns. Cu 15 kilometri înainte de final, pe ultima zonă de selecţie, celebrul Carrefour de l'Arbre, goarnele au sunat fals lovituri decisive, fiindcă Sagan a fost prins, Wiggo şi Boonen au revenit, iar Paris-Roubaix s-a îndreptat cu paşi mari spre deznodămîntul comun al unui sprint de talie.
Din negura incertitudinii, readus între cei mari de sacrificiul lui Tom Boonen, Niki Terpstra a părut că e o umbră ce se scutură pe furiş de obiect şi i-o ia înainte. Olandezul muncitor pe care toate lumea îl veghează matematic, doar pentru ca mai apoi să-i nesocotească iscusinţa, a aşteptat cu răbdare ultima joncţiune, după care a tras stînga de ghidon şi s-a făcut nevăzut. "A fost un vis devenit realitatea, fiindcă mă gîndesc la cursa asta încă de cînd eram copil". Acum, pe parchetul fin din Roubaix, un Terpstra în vîrstă de 29 de ani şi-a ajuns din urmă imaginaţia, visele-buzdugan pe care le-a aruncat de cînd şi-a cumpărat prima bicicletă, şi nu a lăsat pe nimeni să îi pună piedică. Nici măcar Cancellara, cu al 12-lea său podium consecutiv într-o monument, nu a avut răspuns la cutezanţa omului de la Omega.
Clasament Paris-Roubaix 2014:
1 Niki Terpstra (Old) Omega Pharma - Quick-Step 6:09:01
2 John Degenkolb (Ger) Giant-Shimano 0:00:20
3 Fabian Cancellara (Elv) Trek
4 Sep Vanmarcke (Bel) Belkin
5 Zdenek Stybar (Cze) Omega Pharma - Quick-Step
6 Peter Sagan (Svk) Cannondale
7 Geraint Thomas (MBr) Sky
8 Sebastian Langeveld (Old) Garmin Sharp
9 Bradley Wiggins (MBr) Sky
10 Tom Boonen (Bel) Omega Pharma - Quick-Step
