SPORTURI  »  RUGBY  »  INTERNATIONAL RUGBY BOARD

Cupa Mondială 2011 la rugby afectată de cutremurul din Noua Zeelandă » Celulă de criză

Articol de GSP - Publicat marti, 22 februarie 2011 00:00 / Actualizat marti, 22 februarie 2011 15:16

O celulă de criză a fost creată în cadrul International Rugby Board (IRB), după ce un cutremur cu magnitudinea 6,3 a afectat oraşul neo-zeelandez Christchurch, unde sînt programate să aibă loc, în lunile septembrie şi octombrie, şapte meciuri din cadrul Cupei Mondiale.

Anunţul a fost făcut de preşedintele Federaţiei Franceze de Rugby, Pierre Camou, care a precizat că IRB a luat imediat legătura cu forul neo-zeelandez de specialitate, însă "primul gînd se îndreaptă către populaţie".

"Pentru moment, seismele sînt localizate şi, în acest stadiu, nu ne putem gîndi la rugby. Cred că Noua Zeelanda are soluţii de rezervă, dacă va fi cazul", a mai spus Pierre Camou.

Deşi la Christchurch sînt programate să se desfăşoare şi meciuri ale grupei B, din care face parte şi România, partidele "stejarilor" se vor desfăşura Invercargill, oraş situat la 460 de kilometri distanţă. România se află în grupa B, alături de Anglia. Argentina, Scoţia şi Georgia.

Cel putin 65 de persoane au murit în urma cutremurului înregistrat marţi în Noua Zeelandă, a anunţat premierul John Key, citat de site-ul postului de televiziune TVNZ. El a precizat însă că bilanţul riscă să crească, şi a descris oraşul Christchurch drept "o scenă de devastare totală".

Cutremurul, cu magnitudinea 6,3, s-a produs la ora locală 12.51 (2.51, ora României), la 5 kilometri de Christchurch şi la o adîncime de numai 4 kilometri, conform Institutului de geofizică american (USGS). Seismul a fost urmat de mai multe replici cu magnitudini de pînă la 5,6 şi a provocat distrugeri masive.

Christchurch, cu o populaţie de 340.000 de locuitori, a mai fost afectat, la 4 septembrie 2010, de un cutremur cu magnitudinea 7, care nu s-a soldat însă cu victime.

Cupa Mondiala de rugby este programată să se desfăşoare în Noua Zeelanda în perioada 9 septembrie-23 octombrie.

Citește și:
Zeljko Kopic l-a scos din lot: 99% pleacă de la Dinamo!
Superliga
Zeljko Kopic l-a scos din lot: 99% pleacă de la Dinamo!
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Superliga
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Superliga
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
Tenis
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează