Povestea celei mai bune gimnaste din toate timpurile » O viaţă ca un film

A ajuns în sala de sport pentru că era neastîmpărată * În anul Olimpiadei de la Montréal, l-a cunoscut pe cel care avea să-i fie soţ 20 de ani mai tîrziu * "Sînt o persoană obişnuită. Sînt veselă, rîd la glume, sînt la fel ca toţi ceilalţi", se descrie Nadia

Nu s-a născut în SUA, dar s-a făcut un film după viaţa ei. Nu s-a născut în Rusia, dar gimnastica modernă începe cu ea. Nu s-a născut în China, dar miliarde de oameni au făcut poze cu ea. S-a născut în România, mai precis la Oneşti, şi o cunoaşte o lume întreagă. Ea este Nadia. E de ajuns să-i spui prenumele şi oricine îţi va spune despre Montréal şi despre primul zece din istoria Jocurilor Olimpice, chiar şi cei care atunci încă nu se născuseră. Nadia e mai mult de atît, aşa cum spune şi ea în cartea "Scrisori către o tînără gimnastă": "Viaţa mea este mult mai complexă decît o simplă listă de eşecuri şi împliniri".

Un bebeluş norocos
O viaţă care a început în urmă cu cincizeci de ani. N-a început însă sub semnul norocului. Medicii nu i-au dat prea multe şanse de supravieţuire bebeluşului care a intrat în lume pe 12 noiembrie 1961. Avea o malformaţie, iar doctorii credeau că dacă va răzbate va rămîne cu un handicap mintal. Prognoza sumbră a fost infirmată, spune Nadia, pentru că la sfatul bunicii, mama sa, Ştefania, a dus-o într-o duminică la biserică şi a trecut-o de trei ori peste prag. "La puţin timp, malformaţia îmi dispăruse ca prin minune", continuă ea.
La o săptămînă după ce Gheorghe şi Ştefania Comăneci şi-au dus fata acasă, erau s-o piardă din nou. Acoperişul casei a căzut. Bunicul Nadiei a găsit că e momentul unei clipe de tandreţe şi a luat-o în braţe. La cîteva secunde, acoperişul se prăbuşea. Nadia era din nou salvată.

Un ghem de energie
După ce plînsetele primului an de viaţă au devenit istorie, micuţa Comăneci a început să se transforme într-un mic terorist. Nu avea deloc astîmpăr, se bătea cu băieţii. La trei ani a început să meargă la grădiniţă, acolo unde Marcel Duncan i-a făcut cunoştinţă cu gimnastica. Chiar şi aşa, fetiţa cu două codiţe deborda de energie. "Scotea tot praful din perne şi a reuşit să rupă canapeaua încercînd să stea în cap", povestea mama Nadiei pentru Daily Mirror.

Deşi multă lume crede că Nadia a început gimnastica cu Bela Karolyi, acest lucru nu este adevărat. "Înainte de Bela, Nadia a mai avut doi-trei antrenori", povesteşte Anca Grigoraş, colega de echipă din 1976. Chiar Nadia spune că întîi a început să lucreze cu Martha şi abia apoi cu Bela. "Cînd a intrat în sala de la Oneşti, am ştiut că e specială. Se detaşa de toate celelalte fete, avea o uşurinţă incredibilă în tot ceea ce făcea. Bela şi Martha au ştiut să-i biciuiască talentul, pentru că gimnastelor talentate le iese totul mai repede şi tind să nu facă atît de multe repetări pe cît era nevoie", adăugă Anca Grigoraş.

Amintiri ferecate
Anii se adunau în sala de gimnastică pentru Nadia. Cîte opt ore petrecute pe aparate în fiecare zi. "Nu am făcut gimnastică pentru că visam să devin campioană, ci pentru că îmi plăcea la nebunie sportul", spune Nadia. Bela şi Martha au dus-o repede la concursuri. La nouă ani mergea la Sibiu, acolo unde convingerile ei erau un pic zdruncinate. Cădea de trei ori de pe bîrnă. "Trebuie să înveţi să pierzi cu demnitate înainte de a deveni o mare campioană. Trebuie să studiezi greşelile pe care le faci şi apoi să nu le mai faci. E singura cale spre a deveni campioană", i-a spus atunci Bela. Şi micuţa cu codiţe şi-a însuşit lecţia.

Avea un caiet în care nota greşelile pe care le făcea şi a doua zi încerca să le corecteze. Aşa face şi acum, cu scopuri mici pentru fiecare zi. Ce se întîmpla în sala de la Oneşti antrenorii şi gimnastele ştiu, unele dintre ele au povestit, mai puţin Nadia. "Mi-am păstrat amintirile în podul minţii, astfel încît să-mi pot continua viaţa neîngreunată de trecut. Voi păstra unele secrete pentru că fie sînt comori personale, fie sînt prea dureroase pentru a mi le aminti", spune Nadia în cartea sa autobiografică.

Primul sărut
Fetiţa cu codiţe a pornit apoi să cucerească lumea. A început în 1975, la Campionatele Europene de la Skien, şi a continuat la Jocurile Olimpice de la Montreal. Însă anul 1976 avea să aibă şi o altă semnificaţie pentru ea. Nu devenise încă o legendă. Era o micuţă cu coadă de cal din România care participa la Cupa Americii, la Madison Square Garden. S-a impus la individual compus, iar la masculin cîştiga un băiat blond din America. Un fotograf l-a rugat pe Bart, pe atunci de 18 ani, să o sărute pe obraz pe fata care stătea lîngă el şi avea în braţe un trofeu mare. În 1976 s-au sărutat pentru prima oară Nadia şi Bart, care aveau să se căsătorească în 1996 la Bucureşti. Cînd s-au regăsit, ea nu-şi mai amintea de acest moment, dar Bart îl păstrase undeva. Poza cu primul lor sărut a fost publicată în acel an în New York Times.

Pînă la reîntîlnirea cu Bart, Nadia avea să devină un fenomen, să încînte la Montréal, să treacă prin momente pe care le-a încuiat în podul minţii. În Canada avea 14 ani, era o copilă care nu-şi dădea prea bine seama ce face. "Nu am concurat să fac istorie, ci să cîştig", spune ea.

O bucată de viaţă tulbure
În viaţa Nadiei a intrat nepoftită adolescenţa cu revoltele şi depresiile ei. Era tînără şi mai putea să meargă la o Olimpiadă. Schimbările fizice aveau să o debusoleze însă. A crescut 10 centimetri şi s-a îngrăşat zece kilograme. În 1977, Bela nu mai era antrenorul ei, în acelaşi an Ştefania şi Gheorghe Comăneci divorţau, iar Nadia era la Bucureşti. Un an mai tîrziu, a băut înălbitor şi a fost internată în spital. Un alt episod pe care îl păstrează într-o cutie din pod. S-a întors la Bela în acelaşi an, iar în 1979, a mai scris o filă de istorie pentru sportul românesc. O filă scrisă cu mulă durere, avînd mîna stîngă infectată.

Moscova a găsit-o pe Nadia la 18 ani transformată total. Înaltă, suplă şi cu o altă coafură. Pletele prinse în coadă dispăruseră, dar magia şi talentul erau tot acolo. Deşi controversele s-au înghesuit, Nadia a fost minunată. Alte două medalii de aur. Un an mai tîrziu, ea alege să se întoarcă în ţară, deşi soţii Karolyi au rămas în SUA. "Am fost tristă atunci, nu ştiam ce se va întîmpla cu fetele", povesteşte Nadia. S-a întors pentru familie şi a concurat la Universiada de la Bucureşti. Atunci a spus adio sportului pe care l-a iubit enorm.

Fuga din infern
Şi podul cu amintiri dureroase avea să se umple în următorii opt ani. I s-au interzis multe, dar ce a durut-o cel mai mult a fost faptul că nu mai putea călători. În 1989 Nadia a fugit din România. A plecat cu trenul din Bucureşti, a trecut graniţa în Ungaria, s-a tîrît prin noroi şase ore, a mers pe jos mulţi kilometri şi a ajuns întîi la Viena, apoi în SUA, alături de Constantin Panait, cel care o ajutase să fugă. Imaginile de atunci o arată pe Nadia, tunsă conform vremii, cu cîteva kilograme în plus şi spunînd "Sînt fericită!". Lucrurile nu erau însă chiar aşa.

Băiatul blond care o sărutase în urmă cu treisprezece ani şi cu care se mai întîlnise pe la diverse concursuri a zărit-o la televizor şi nu i-a plăcut ce a văzut. A ajutat-o să scape de ce se temea, au devenit prieteni şi apoi iubiţi. "Întîi de toate am fost prieteni, apoi a venit atracţia fizică. Dincolo de carapacea ei am văzut o femeie plină de caldură", a dezvăluit Bart Conner pentru New York Times.

An American Story
În 1991, Nadia s-a mutat în Oklahoma. "La început, am fost foarte curioasă. Nu dorea nimic în schimbul faptului că mă ajuta", a spus ea. În 1994, chiar pe 12 noiembrie, de ziua ei, Bart a cerut-o în căsătorie la Amsterdam. Ea a acceptat. În 1996, la Bucureşti, ea 34 de ani şi jumătate, el 38, s-au căsătorit. Nadia îmbrăca rochia de mireasă, la doi ani după ce revenise în România după fuga din 1989. "E foarte complexă. Întotdeauna a fost misterioasă cu mine şi cred că acest lucru mă atrage la ea. Oamenii sînt fascinaţi de fata mea misterioasă din România", spunea Bart în urmă cu zece ani în New York Times.

Ecuaţia Nadia
Viaţa lor avea să se schimbe cînd a apărut un pitic blond. Se întîmpla în 2006, pe 3 iunie, cînd se năştea Dylan Paul. La 44 de ani, Nadia cunoştea împlinirea, aşa cum spune şi ea. Cu toate acestea, ea continuă să călătorească enorm, să fie prezentă la nenumărate evenimente, să aibă grijă de fundaţia pe care o are, de academia de gimnastică pe care a deschis-o în Oklahoma, să recunoască faptul că foloseşte botox. Continuă să fie un om normal cu un trecut fabulos, care are grijă să nu rateze momentele importante din viaţa băiatului său. "Sînt o persoană obişnuită. Sînt veselă, rîd la glume, sînt la fel ca toţi ceilalţi. Lumea are impresia că mă cunoaşte, dar, de fapt, nu e aşa. De aceea, soţul meu spune că sînt misterioasă, un cuvînt foarte interesant".