SPORTURI  »  GIMNASTICA  »  ANTRENORI

Se aprobă planul de relansare a gimnasticii româneşti, iar Belu şi Bitang se întorc la Izvorani! » Selecţie, obiective, rezultate

Belu şi Bitang se întorc la Izvorani unde sînt aşteptaţi de cele 20 de gimnaste din lotul olimpic
Belu şi Bitang se întorc la Izvorani unde sînt aşteptaţi de cele 20 de gimnaste din lotul olimpic

Articol de - Publicat luni, 02 decembrie 2013 00:00 / Actualizat luni, 02 decembrie 2013 11:07

Campania "Relansarea gimnasticii româneşti" va reprezenta un parteneriat public-privat între MTS, COSR, FRG, de-o parte, şi o companie privată, de cealaltă parte.

Proiectul iniţiat de Octavian Belu şi Mariana Bitang şi de aprobarea căruia depinde întoarcerea celor doi antrenori la lotul olimpic de la Izvorani se va concretiza mîine, în biroul ministrului sportului, Nicolae Bănicioiu.

Campania intitulată "Relansarea gimnasticii româneşti" va reprezenta, de fapt, un parteneriat public-privat, în care vor fi implicaţi ministerul, federaţia de gimnastică, forul olimpic român, Primăria Capitalei şi Petrom.

"Va fi o campanie cu obiective de rezultat în 2020. Sub coordonarea lui Belu şi Bitang vor fi demarate multiple acţiuni de selecţie în ţară, toate beneficiind de promovare mediatică", a explicat Carmen Tocală, secretar de stat în MTS.

Ministerul şi federaţia vor avea obligaţia să organizeze concursurile demonstrative prin care să fie atraşi copii spre gimnastică. Aceştia vor fi apoi direcţionaţi către cele 20 de centre olimpice pentru juniori, aflate în administrarea COSR, unde vor începe să fie antrenaţi şi evaluaţi periodic după un program comun alcătuit de Belu şi Bitang.

Partea care revine municipalităţii Bucureşti este legată de finalizarea lucrărilor la Sala Polivalentă din cadrul CSNB " Lia Manoliu", care să găzduiască mai multe concursuri de gimnastică, naţionale şi internaţionale.

Au plecat după CM
În octombrie, după Campionatele Mondiale de la Anvers, antrenorii coordonatori ai lotului olimpic feminin au părăsit baza sportivă de la Izvorani, refuzînd să mai participe la antrenamente pînă cînd MTS şi FRG vor lua o decizie privind proiectul lor de relansare a gimnasticii.

Pe 29 noiembrie, aceştia au participat la minister la ultima şedinţă tehnică în care s-au pus la punct ultimele aspecte ale programului, iar marţi, 3 decembrie, va deveni realitate.

"Dacă nu se va face nimic acum, în ceasul al 12-lea, vom asista la moartea gimnasticii româneşti, iar noi nu vrem să fim martori" (Mariana Bitang)

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (8)
gabrielaj
gabrielaj  •  05 Decembrie 2013, 01:00

Au mare dreptate daca nu exista baze de selectie de unde sa vina medaliile ,sper sa vedem cat mai repede rezultate si sa ajungem din nou peste SUA care in momentul de fata e liderul indiscutabil in gimnastica artistica feminina.

c7eric
c7eric  •  03 Decembrie 2013, 00:28
Postat de dina67 pe 02 Decembrie 2013, 13:53

Aratati ca sunteti romani si ca va iubiti tara,nu ne lasati cand e greu.Daca voi nu atunci cine?Va multumim.Vreau sa-mi bata inima mai cu emotie...

parca am citit un mesaj de propaganda comunist dinainte de `89 :))

neko00
neko00  •  02 Decembrie 2013, 18:38
Postat de conasu_boeru pe 02 Decembrie 2013, 15:42

Roman foileton cu "tata Bitang" , care de 15 ani tot timpul nu ii convine ceva ! Nu mai reiau acum mizeriile si figurile, santajul si tot ce face aceasta tipa , care se crede superioara...

Belu si Bitang au adus mai multe medalii decat ai tu clase. E logic sa nu-i convina cand vede ca America investeste de 10 ori mai mult ca noi in gimnastica si incep sa aiba rezultate. Oamenii astia sunt obisnuiti cu aurul, cu victoria, nu cu mediocritatea ca unii dintre voi.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează