SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA CAMPIONILOR

90% calificate în ”sferturi”! CSM București e la o victorie de sferturile de finală: atacă și locul 2 în grupă!

Linnea Torstensson a înscris 22 de goluri pentru CSM în acest sezon de Ligă // FOTO Alex Nicodim
Linnea Torstensson a înscris 22 de goluri pentru CSM în acest sezon de Ligă // FOTO Alex Nicodim

Articol de - Publicat marti, 14 februarie 2017 00:00

Campioana Europei e la o victorie de sferturile de finală, dar se gândește la locul 2 în grupa principală.

CSM București a ajuns pe locul 4 în grupa a doua principală după victoria clară de duminică, 33-25 cu campioana Danemarcei, Team Esbjerg.

Româncele sunt foarte aproape de accederea între primele opt echipe ale Europei, având nevoie doar de un succes pe teren propriu cu Krim Ljubljana, campioana Sloveniei.

Greu de crezut că slovenele pot pune probleme, după felul în care au evoluat până acum. Cu toate acestea, Gullden și compania se gândesc la locul 2 în grupă, de care le desparte un singur punct.

Victorie la Larvik

Jocul decisiv pentru locul doi va avea loc etapa viitoare, la Larvik. Un succes pe terenul campioanei Norvegiei ar simplica evident calculele. CSM ar deveni atunci favorită la locul secund. Larvik a avut însă un parcurs excelent în grupă.

După egalul de la București, au urmat un succes acasă cu Midtjylland și, din nou o bombă, egal la Gyor! Duminică, Larvik a fost foarte aproape de un succes pe terenul vicecampioanei Europei, a condus cu 27-24, dar la final a fost doar 27-27!

"Va fi un meci foarte greu la Larvik. Au o echipă cu multe jucătoare experimentate, campioane olimpice și mondiale. Dar cred că ne putem gândi la o victorie. Va fi care pe care, un meci capital pentru ambele echipe", crede Iulia Curea.

Și Midtjylland poate ajunge pe locul 2. Danezele trebuie doar să bată Larvikul, pe teren propriu, la mai mult de două goluri diferență și să treacă de Esbjerg și Krim Ljubljana, ambele meciuri în deplasare. La egalitate de puncte cu CSM, Midtjylland e dezavantajată de jocurile directe.

În situația de a alege?

CSM București ar putea fi, în ultima etapă, în situația de a-și alege adversarul din "sferturi", în condițiile în care va fi atunci pe locul 2. E greu însă să faci alegeri, în funcție de adversar. Greu de ales între FTC Budapesta și Buducnost, să nu mai vorbim de Vardar Skopje, singura echipă care nu a pierdut niciun meci în actuala ediție!

CLASAMENT GRUPA 2

1. Gyor ETO 7 5 1 1 212-170 11p
2. Larvik HK 7 3 2 2 191-188 8
3. Midtjylland 7 4 0 3 178-170 8
4. CSM București 7 3 1 3 179-176 7
5. Krim Ljubljana 7 3 0 4 174-201 6
6. Esbjerg 7 1 0 6 187-216 2

* primele patru clasate se califică în "sferturi"

Mai sunt de jucat:

  • Larvik-CSM (25 februarie)
  • Krim-Gyor (25 februarie)
  • Esbjerg-Midtjylland (26 februarie)
  • CSM-Krim Ljubljana (3 martie)
  • Midtjylland-Larvik (4 martie)
  • Gyor-Esbjerg (5 martie)
  • Krim-Midtjylland (11 martie)
  • Esbjerg-CSM (12 martie)
  • Larvik-Gyor (12 martie)

Zi neagră pentru Buducnost!

Echipa Cristinei Neagu, Buducnost Podgorica, a pierdut duminică 25-33 pe teren propriu cu FTC Budapesta, în grupa 1 principală. Maghiarele au jucat excelent și aveau 10 goluri avans la pauză: 19-9. A fost o zi neagră pentru muntenegrence, care mai mult ca sigur vor termina grupa pe locul 3.

În aceste condiții, vor juca în "sferturi" cu locul 2 din grupa a doua principală, din care face parte CSM București. Cristina Neagu a marcat doar de 3 ori în înfrângerea cu FTC Budapesta.

CLASAMENT GRUPA 1

1. Vardar Skopje 7 6 1 0 219-180 13
2. FTC Budapesta 7 5 1 1 209-189 11
3. Buducnost 7 4 0 3 193-177  8
4. Metz Handball 7 3 0 4 180-161 6
5. Thuringer HC 7 2 0 5 178-195 4
6. Astrahanocika 7 0 0 7 163-240 0

* în "sferturi" se joacă după sistemul 1 cu 4, 2 cu 3 între cele două grupe

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (3)
ceaiuri
ceaiuri  •  16 Februarie 2017, 12:37

pauza de 2 sapt pica numai bine(jocul fetelor tb sa mai creasca)intalnim larvik cea mai in forma echipa si la cum joaca nu stiu daca putem..recupera punctul pierdut acasa,nu cred ca se va pune pb calificarii din grupa(conteaza mult locul ocupat,as prefera locul 3)exista sansa ca in FF sa mearga numai echipe din gr2(mi se pare mult mai puternica decat 1)iar in FF si cu jorgensen in echipa(fetele spre finalul sezonului prind max de forma)sa mai prindem odata finala(poate din vara vine si neagu...)

catalynn
catalynn  •  14 Februarie 2017, 10:46
Postat de adi_stelistul pe 14 Februarie 2017, 10:18

Ar fi bine sa nu pice cu Vardar sau Ferencvaros in sferturi (desi nici Buducnost nu e tocmai un adversar facil, dar parca sunt mai slabe anul acesta) insa pe de alta parte tin minte ca in sferturi au trecut de Rostov care pana la meciurile cu CSM nu pierduse nimic. Iar romancele le-au batut de doua ori. Asa ca am incredere la un nopu Final Four chiar daca debutul in competitie n-a fost foarte grozav.

"Româncele" :-))) Fetele par sa isi fi regăsit ritmul, l-am înjurat noi pe puiul de securist care a schimbat antrenorul insa uite ca Roșca se descurca binișor :-))) E cam ca in sporturile americane, sezonul regulat te interseaza mai putin atat timp cat iti asiguri prezenta in Play Off, ideea e sa iti dozezi efortul si pregătirea pt a prinde vârful de forma in play off, foarte rar o echipa care termina cu cele mai multe puncte sezonul regulat căstiga si competiția ...

adi_stelistul
adi_stelistul  •  14 Februarie 2017, 10:18

Ar fi bine sa nu pice cu Vardar sau Ferencvaros in sferturi (desi nici Buducnost nu e tocmai un adversar facil, dar parca sunt mai slabe anul acesta) insa pe de alta parte tin minte ca in sferturi au trecut de Rostov care pana la meciurile cu CSM nu pierduse nimic. Iar romancele le-au batut de doua ori. Asa ca am incredere la un nopu Final Four chiar daca debutul in competitie n-a fost foarte grozav.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează