Fă cunoştinţă cu pivotul HCM-ului, Silviu Băiceanu!

Silviu Baiceanu, Baiceanu, HCM Constanta

Silviu Băiceanu, cel care a trecut prin toate etapele istoriei actualei campioane a României, este pasionat de zbor şi de pilotaj

În 1998, o echipă de puşti aducea handbalul constănţean în prima ligă, la capătul unui sezon perfect, cu victorii pe linie. Printre ei se număra şi Silviu Băiceanu, actualul pivot al campioanei HCM Constanţa, prima echipă masculină din România care a reuşit să atingă optimile de finală ale celei mai puternice competiţii din lume, Liga Campionilor. Garnisit cu titluri de campion şi cu o experienţă de două sezoane în Germania, jucătorul în vîrstă de 32 de ani, singurul constănţean din echipa care a strălucit în acest sezon, a trăit cele mai importante momente din istoria formaţiei de pe Litoral: promovarea, primul titlu de campioană, debutul în Liga Campionilor şi cea mai bună performanţă pe plan european.

De sub panou pe semicerc
Fiul fostului internaţional de baschet Virgil Băiceanu, pivotul lui HCM a pornit aventura în sport sub panou, călcînd pe urmele tatălului său. După cîteva luni, Silviu s-a mutat însă pe semicerc.

"La handbal am ajuns dintr-o joacă, pe la vreo 14 ani. Nu am să uit niciodată prima întîlnire oficială. Era într-o dimineaţă de iarnă, pe la 7 şi un sfert, cînd am ajuns la Sala Sporturilor. Un frig de crăpau pietrele. Antrenorul Vasile Cordoş s-a uitat la mine şi m-a trimis în extremă, chiar dacă eram printre cei mai înalţi din echipă. În primul an, am luat titlul de campion, întîia performanţă din cariera mea. Doi ani mai tîrziu, m-au trecut pe inter stînga şi doar hazardul m-a trimis către postul de pivot. Cel care juca acest rol a primit cartonaşul roşu, iar eu m-am oferit să-l înlocuiesc", îşi aminteşte Băiceanu.

Două meciuri într-o zi
Devenit campion şi la juniorii mari de la CSS1 Constanţa, în 1997, Băiceanu a început să evolueze în paralel şi la HC Constanţa, echipă aflată în acea perioadă în liga secundă. "Programul era aglomerat şi am ajuns să am şi două meciuri într-o zi. Faptul că puteam juca la seniori a fost însă cel mai bun lucru care mi se putea întîmpla. Trecerea de la juniori la seniori e pasul decisiv în carieră. Dacă termini junioratul şi nu ai unde juca, rişti să rămîi doar o speranţă şi la 23 de ani", spune pivotul.

În ciuda tinereţii lotului, constănţenii au avut un parcurs perfect, cu victorii pe linie, şi au promovat în premieră în prima ligă. După un sezon în care a strălucit, Băiceanu s-a transferat la Steaua, unde a bifat două titluri de campion, o Cupă a României şi debutul în cupele europene, dar şi o ruptură de ligamente la genunchiul stîng. Patru ani mai tîrziu, s-a întors la Constanţa pentru a pune umărul la primul titlu din istoria grupării de pe Litoral.

Experienţa germană
În 2006, pivotul constănţean a devenit unul dintre puţinii români care au avut ocazia de a juca în cel mai puternic campionat din lume, cel al Germaniei, transferîndu-se la Frisch Auf Göppingen, o echipă de tradiţie din prima jumătate a clasamentului. "Este o diferenţă de la cer la pămînt între handbalul nostru şi cel din Germania. Şi nu mă refer la condiţiile de pregătire, care sînt asemănătoare. Ba chiar făceam deplasări de sute de kilometri cu un microbuz pentru a juca meciuri demonstrative în schimbul a 2.000 de euro. Există însă un respect fenomenal pentru jucători, iar handbalul este o religie. La doar o săptămînă după transferul la Göppingen, deşi jucasem un singur joc, şi acela amical, am fost oprit pe stradă de un fan care m-a recunoscut", povesteşte Băiceanu.

Din nou însă, o accidentare la genunchi l-a scos din circuit pentru o perioadă mai lungă, astfel că, doi ani mai tîrziu, a decis să revină la Constanţa. La timp pentru a trăi alături de echipa sa dragă cel mai important moment: calificarea în "optimile" Ligii.

Cinci operaţii la genunchi
"Cine spune că sportul de performanţă este benefic pentru organism nu ştie despre ce vorbeşte", crede pivotul lui HCM. "În mod normal, efectele asupra corpului se simt după finalul carierei, dar la mine nu e aşa. După un meci la mare intensitate sînt terminat, nu-mi doresc decît să ajung acasă şi am nevoie de cel puţin o zi de repaus pentru a-mi reveni. Coatele şi pumnii primiţi şi daţi în timpul unui joc sînt lucruri normale, mai ales pentru un pivot. Am deja cinci operaţii la genunchi, trei la stîngul şi două la dreptul. M-am obişnuit cu durerile. Întrebarea este dacă merită. Eu cred că da pentru că sînt momente fantastice, pe care doar prin sport le poţi trăi", explică Băiceanu.

Şi-ar fi dorit să fie pilot
"Dacă nu aş fi făcut handbal, cel mai probabil aş fi fost pilot de avioane", spune Silviu. "Am acasă un simulator pe care se pregătesc adevăraţii piloţi şi, cînd am timp liber, mai exersez şi eu. M-am gîndit şi să iau lecţii de zbor la aerodromul de la Tuzla, dar mi-e teamă că-mi voi dori pe urmă să-mi cumpăr un avion şi nu-mi permit. Cînd jucam în Germania, am zburat cu un avion de mici dimensiuni, al unui prieten, iar senzaţia este extraordinară", mărturiseşte Băiceanu. Printre pasiunile sale se mai numără fotografia şi creşterea peştilor. Are acasă un acvariu de 400 de litri.

Silviu Băiceanu
32 de ani
Pivot, 1,94m, 96 kg
Palmares: cinci titluri de campion al României (trei cu HCM Constanţa, două cu Steaua), patru Cupe ale României (două cu HCM Constanţa şi două cu Steaua)

"Dacă aş fi cîştigat toată viaţa ca în aceste momente, ar fi fost ceva, dar în 1998 salariul meu era de 100 de dolari pe lună. Cred că în handbal se cîştigă bani frumoşi, dar nu sînt suficienţi pentru toată viaţa"
SILVIU BĂICEANU