SPORTURI  »  HANDBAL  »  ROMÂNIA-GERMANIA 31-25

Gheorghe Tadici lasă România! » Antrenorul lui HC Zalău va renunţa la naţională în iunie

Articol de - Publicat duminica, 30 martie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 29 martie 2014 22:41

România a cîştigat ieri, al doilea meci în faţa Germaniei, la Baia Mare: 31-25. Tehnicianul Gheorghe Tadici va mai conduce însă naţionala doar la meciurile cu Belarus, din iunie


România a cîştigat ambele meciuri de pregătire în faţa Germaniei. La Baia Mare, într-o atmosferă senzaţională, "tricolorele" au fost susţinute la fiecare meci de 3.000 de suporteri. Fără Neagu şi Perianu, două titulare în linia de 9 metri, România a găsit soluţii pentru a trece de echipa cu cea mai impresionantă linie de 9 metri din handbalul european.

Dacă vineri, în primul meci, Germania a controlat jocul, România întorcînd miraculos pe final, ieri "tricolorele" au condus de la un capăt la altul, victoria nefiind pusă nici un moment la îndoială.

Au ieşit, din nou, în evidenţă handbalistele cu experienţă, gen Ungureanu, Brădeanu, Nechita, Elisei, Manea, fără de care pare că România nu poate juca în acest moment. "Lîngă jucătoarele cu experienţă trebuie să creştem alte fete tinere, care vin din urmă. Trebuie însă răbdare, nu se poate face nimic de pe o zi pe alta", a declarat selecţionerul Gheorghe Tadici.

Tadici lasă România!
Ieri, înainte de meci, la Baia Mare, s-a pus în discuţie şi viitorul selecţioner al "naţionalei" feminine în şedinţa Consiliului de Administraţie. "S-a votat ca antrenorul echipei naţionale să nu mai aibă apartenenţă de nici o echipă de club. Şi eu am votat pentru acest lucru. Nu voi renunţa la echipa de club, HC Zalău", a declarat Tadici. În aceste condiţii, federaţia va numi un alt selecţioner. "Important e să fie pus cineva responsabil, acum să nu fie pus unul sau altul doar pe considerentul că nu are echipă de club. Eu am început o muncă la această echipă, încep să se vadă rezultatele. Obiectivul e clar, calificarea la Jocurile Olimpice din 2016", a subliniat Tadici.

Tîrcă e favorită
Federaţia are pe listă două nume pentru un posibil selecţioner, în locul lui Tadici: Mariana Tîrcă, fosta antrenoare de la Corona Braşov, şi Jakob Vestergaard, cel care a fost sezonul trecut la Oltchim. Tîrcă pare favorită, la prima vedere, fiind preferată de mai mulţi membri ai Consiliului de Administraţie. Numirea noului selecţioner se va face însă după dubla dintre România şi Belarus, din luna iunie, din preliminariile Campionatului European 2014. Pînă atunci, de echipă se va ocupa în continuare Gheorghe Tadici.

România 31
Nechita 6, Chiper 5, Elisei 4, Brădeanu 4, Manea 4, Hotea 3, Băbeanu 2, Ciuciulete 1, Buceschi 1, Oltean 1. Antrenor: Gheorghe Tadici
Germania 25
Susann Muller 4, Naidzinavicius 4, Steinbach 3, Geschke 3, Huber 3, Anne Muller 2, Minevskaia 2, Loerper 2, Zapf 1, Augsburg 1. Antrenor: Heine Jensen

Întîlnirea tehnicienilor medaliaţi
Aseară, la Baia Mare, a avut loc şi întîlnirea foştilor antrenori care au colaborat, în ultimii ani, la obţinerea marilor succese în handbalul feminin românesc. Iniţiativa i-a aparţinut antrenorului federal Remus Drăgănescu. "România a obţinut 25 medalii la Europene, Mondiale, Campionate Mondiale Universitare, Campionate Balcanice în ultimii ani, la toate categoriile de vîrstă. I-am invitat pe toţi cei care au contribuit la aceste rezultate, să depănăm amintiri, să ciocnim un pahar de şampanie", a declarat Drăgănescu, cel care în vară se va pensiona.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (18)
handsport
handsport  •  03 Aprilie 2014, 17:29

antrenori straini care antreneaza în romania nu pot schimba mentalitate sportivilor nostri, aceasta este posibila numai daca acestia traiesc si cresc în vest; dedu stie mai bine dar cred ca nu îl mai intereseaza; si-a atins scopul;

handsport
handsport  •  03 Aprilie 2014, 17:24

@minaur, draga pretene!!! a fost o gluma! apropo poti sa-mi spui; cine vorbea aproximativ asa? oricum îti multumesc pentru vot; poate ma propui antrenor la minaur; cu cine sa i-au legatura; vorbesc serios; ai jucat sau joci handbal; ai antrenat sau antrenezi, esti sponsor, apropo cum o duce nea puiu cu sanatate. - am o idee pt. dedu(frh) sau pt. primariile care finanteaza handbalul: sa trimita pt. pregatirea sportiva în danemarca sau norvegia cei mai talentati juniori si junioare! de ce ? este vorba de schimbarea mentalitati din ost cu cea din vest! antrenori straini care antreneaza în romania pot schimba mentalitate sportivilor nostri, aceasta este posibila numai daca traiesti în ve

sorineldumitru
sorineldumitru  •  02 Aprilie 2014, 11:50

Cam greu sa gasesti solutii pt antrenori daca nu-i lasi sa antreneze si echipe de club, mai ales daca n-ai bani sa-i atragi. Ce a facut Dedu e o prostie, dar mai are timp si pt altele. Un prim pas spre distrugerea echipei nationale, mai rammane sa umplem campionatul de straine si e in regula, fetele ii pot egala pe baieti la handbal. Cred ca astia ce candideaza la federatiile romane ale sporturilor care o duc bine vin cu misiuni clare din afara sa destabilizeze ce merge cum trebuie pe-aici.

Vezi toate comentariile (18)
Comentează