HANDBAL   •   

NAŢIONALA

Încă un drum de coşmar pentru tricolore

 
de Marian Ursescu   •   03 Decembrie 2010
 

Cu 4 zile înainte de debutul Campionatului European, jucătoarele au făcut o noapte albă pe drum

Reprezentativa feminină a României a avut parte în ultimul timp de cîteva călătorii groaznice, cauzate de condiţiile meteorologice. Fetele au trebuit să stea ore întregi prin aeroporturi, să schimbe cîte două-trei avioane, să se despartă unele de altele pentru a ajunge în cele din urmă la destinaţie.

Ultima peripeţie a handbalistelor antrenate de Radu Voina a avut loc ieri, la întoarcerea din Germania. "Tricolorele" ar fi trebuit să plece cu autocarul de la Hannovra spre Paris, iar din capitala Franţei cu o cursă directă, spre Bucureşti. Numai că, din cauza vremii, ninsoare şi vînt, delegaţia României a fost anunţată că zborul Paris-Bucureşti a fost anulat.

"Noroc că nu am apucat să plecăm din Germania. Am rămas la hotel şi am stat pe acolo, pe bagaje", a declarat antrenorul Radu Voina. Pînă la urmă, "naţionala" urma să vină acasă pe cursa Hannover-Praga-Bucureşti, azi-noapte, după ora 1:00.

Şocul Belarus
Anul trecut, după meciul din preliminariile Campionatului Mondial 2009, contra Belarusului, fetele au mai trăit o experienţă neplăcută. "Cursa noastră de la Minsk a fost anulată. A trebuit să aşteptăm prin aeroporturi. Pînă la urmă, am împărţit fetele pe mai multe rute. Unele au ajuns acasă pe la Viena, altele pe la Frankfurt şi pe la Budapesta", a declarat Constantin Oprea, unul dintre sponsorii FRH, şeful delegaţiei în deplasarea de la Minsk.

Bagaje prea multe

Şi la întoarcerea de la Mondialul din China, în decembrie 2009, fetele au avut peripeţii. Pentru că au vrut să vină cu o zi mai devreme decît aveau bilete iniţial, jucătoarele au trăit un drum de coşmar. "Am găsit bilete pe mai multe curse, dar am avut suprasarcină la bagaje", şi-a amintit Oprea. Federaţia trebuia să plătească 6.000 de euro pentru surplusul de greutate, dar, în cele din urmă, a renunţat la cîteva bagaje. Ghinioanele nu s-au oprit însă aici. Fetele au trebuit să stea 12 ore pe aeroport în Viena, pentru că au pierdut legătura spre ţară. Au ajuns în final la Bucureşti, mai tîrziu decît dacă ar fi mers cu cursa programată iniţial!

Nechita lăsată acasă
Antrenorul Radu Voina a stabilit cele 17 jucătoare care vor face deplasarea la Campionatul European din Norvegia şi Danemarca. Faţă de lotul deplasat la turneele din Franţa şi Germania, tehnicianul a decis să facă o schimbare. Adriana Nechita va fi lăsată acasă, Voina preferînd-o pe postul de extremă dreapta pe Magdalena Paraschiv. Clujeanca va fi debutantă la un turneu final la Euro 2010, urmînd să fie rezerva căpitanului Cristina Vărzaru. În plus, Mihaela Smedescu va fi al treilea portar al României, dar nu va evolua decît dacă vreunul dintre cei doi portari, Paula Ungureanu şi Talida Tolnai, se accidentează.

Lotul României la Euro
Paula Ungureanu, Talida Tolnai, Mihaela Smedescu - portari
Cristina Vărzaru, Magdalena Paraschiv, Valentina Elisei Ardean, Roxana Han, Oana Manea, Ionela Stanca, Florina Chintoan, Cristina Neagu, Aurelia Brădeanu, Melinda Geiger, Oana Şoit, Mihaela Tivadar, Adina Fiera, Ada Moldovan.

 
Comentarii (7)
dorindeva  (226 comentarii)
@a77yoyo Nu sti ce cauta Oana Manea in lot? Inseamna ca nu te prea pricepi si nu ai nimic in comun cu handbalul. Incearca la fotbal, acolo se pricep foarte multi.
04 Decembrie 2010, 16:03   •   Comenteaza
a77yoyo  (15 comentarii)
daca-r fi de vorbit despre ratari atunci eu unu` nu stiu ce cauta manea in lot
03 Decembrie 2010, 23:15   •   Comenteaza
vera_rapid  (631 comentarii)
si mie mi se pare ciudat ca nechita, puscasu si vizitiu nu sunt convocate....cine stie....oricum mi se pare ca cineva lipseste din lot si nu imi dau seama cine...
si parca 3 portari si 3 pivoti sunt totusi cam mult....ramanem deficitari pe alte posturi....insa pana la urma ceea ce conteaza sunt rezultatele si jocul bun al echipei: MULTA BAFTA Romania!
03 Decembrie 2010, 17:54   •   Comenteaza
sabinalin  (31 comentarii)
Valentina Elisei este singura pentru postul de extrema stanga??? Unde e Iulia Puscasu Curea???
03 Decembrie 2010, 17:09   •   Comenteaza
narkoma_1985  (7 comentarii)
bine ca nu a mai luat-o pe Nechita care rata cam mult... bine ca si-a dat in sfarsit seama si selectionerul de asta
03 Decembrie 2010, 14:53   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Reparatii laptopuri, reparatii monitoare, reparatii placi video
Service specializat pentru componente hardware, accesorii si periferice in domeniu: - reparatii laptop-uri - reparatii monitoare - reparatii placi de baza - reparatii echipamente multimedia ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Vand casa Jud. Giurgiu, 5 cam, caramida, beton, izolatie
Vand casa in GIURGIU, Com Putineiu, casa 5 camere, sc. 146 mp, st. 996 mp, 2 gr sanitare, renovata recent, caramida cu grinzi beton, izolatie exterioara polistiren 10cm+perna de aer, pereti 40cm, ...
Giurgiu/Putineiu - pret 43.000,00 EUR
www.etigara-electronica.ro
-PROMOTIE: livrare GRATUITA in Bucuresti in luna septembrie si 5% DISCOUNT la comenzile online. NOU: eGO Sun 1300 mAh. Ne propunem sa va oferim un mod mai sanatos de a fuma. Comercializam tigari ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
SERVICE TV-AUDIO SI DIVERSE IN ARAD
Reparatii TV si audio la domiciliu, orice model, LCD sau clasice, in ARAD.Tel 0762 050 315
Arad/Arad - pret 15,00 RON
Cumpar auto!
Achizitionez auto marca Audi; Bmw; Toyota; Volkswagen; Opel; Skoda; Ford; Fiat; Seat; Renault; Peugeot. Singura conditie este sa fie inmatriculate Ro iar anul sa fie minim 2001.persoana ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Loading from
Click.ro
Mihaela Rădulescu şi-a scos SÂNII la TV, când o pot vedea şi copiii - FOTO
Vedeta a încercat să ridice audienţa celei de-a doua ediţii a emisiunii pe care o realizează la Realitatea TV.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Atmosfera electrizanta la Constanta, la campionatul national de eSports, adica de jocuri pe calculator. Impatimiti de prin toata tara s-au strans sa-si demonstreze abilitatile la Counter-Strike 1.6, Dota 2, StarCraft 2 şi FIFA 2012. Peste 150 de [...]
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V