Articol de Marian Ursescu - Publicat luni, 15 iunie 2009 00:00
Cristina Vărzaru s-a întors în echipa "naţională" după doi ani şi jumătate. Extrema dreaptă povesteşte cum a trăit doi ani departe de handbal şi ce vrea de la viitor
Ghinioanele s-au ţinut scai de Cristina Vărzaru în 2007 şi 2008. Accidentată la genunchiul drept, ea a tras din greu să revină pe teren. "Am plîns mult în acea perioadă, dar apoi m-am obişnuit cu gîndul. Mi-am dat seama că dacă plîng nu rezolv nimic. Mi-era teamă că nu o să mai joc handbal şi-mi părea rău. E ceea ce ştiu să fac cel mai bine şi ceea ce iubesc enorm", mărturiseşte extrema dreapta. Şi pentru că un rău nu vine niciodată singur, a trebuit să-şi conducă şi tatăl pe ultimul drum. "Tata e omul fără de care niciodată nu aş fi ajuns handbalistă. M-a susţinut enorm şi de aceea toate succesele mele, pentru totdeauna, lui o să i le dedic", adaugă Vărzaru.
A revenit pe teren la jumătatea lui 2008 la echipa de club, Viborg HK. Speedy Gonzalez, aşa cum e poreclită, a avut un sezon extraordinar. A cîştigat campionatul şi Cupa Danemarcei, Liga Campionilor. S-a întors însă şi în echipa "naţională", pentru care jucase ultima dată în decembrie 2006. Sîmbătă seară, împotriva Belarusului, a evoluat excelent şi a sărbătorit la final, alături de fete, calificarea la Campionatul Mondial din 2009.
- Cristina, cum a fost primul meci în "naţională" după atît timp?
- Am avut emoţii mari. Primul a fost în Belarus, meciul tur. Îmi tremura mingea în mînă. La Bucureşti a fost altfel. M-am reintegrat. Oricum, mi-a plăcut întotdeauna să joc pentru România, parcă am o motivaţie în plus.
- Cum te-au primit fetele? Cum e să lucrezi cu Radu Voina?
- Ramona Maier mi-a spus că parcă nu aş fi lipsit deloc din echipă, dar mie mi s-a părut o veşnicie. Atmosfera e una excelentă, relaxantă. Cu domnul Voina mă înţeleg excelent, e tipul de antrenor cu care ai ce vorbi. Mi-a fost un pic greu că nu ştiam combinaţiile fetelor, dar le-am învăţat repede.
- Unde vezi echipa României la Mondialul din China? Puteţi lua o medalie?
- Eu am renunţat să mai visez şi să-mi fac planuri. Vreau doar să fiu sănătoasă. Oricum, România are o echipă închegată. Sînt jucătoare tinere care pot aduce un plus, gen Neagu, Geiger, Manea. Apoi sîntem noi, cele mai bătrîne, ca mine, Lecuşanu, Maier. Fireşte că-mi doresc o nouă medalie.
- La Europenele din 2008, l-ai refuzat pe Radu Voina să vii la naţională pe motiv că nu poţi să joci meciuri la o zi distanţă. A trecut această problemă?
- Nu, nu a trecut. În Danemarca, după joc, eu nu fac antrenament. Merg la bazin sau la sala de forţă. De altfel, nu pot face mai mult de trei antrenamente pe săptămînă. Şi nici nu mai am voie să mă pregătesc afară. Nu am voie să pun piciorul pe pămînt. Cartilajul meu de la stîngul e ros şi trebuie să am grijă. Eu şi Ramona Maier o să ne completăm însă, putem duce împreună zece meciuri.
- Zece meciuri înseamnă finală în China.
- Am pus maximum. Am încetat să visez, dar nu sînt negativistă. România e cea mai imprevizibilă echipă. Va conta însă în lupta pentru medalii.
- Radu Voina spunea că după retragerea Luminiţei Huţupan, tu vei deveni liderul grupului.
- Mă flatează afirmaţia, dar în echipa României sînt multe fete cu personalitate. Liderul poate fi o jucătoare într-o zi şi alta a doua zi.
- Te vei mai întoarce să joci în România?
- Nu ştiu. Am semnat doi ani cu Viborg, vreau să-mi duc contractul la capăt. Eu ştiu ce va zice genunchiul meu peste o săptămînă sau două?
Speedy Gonzalez sau "Şoricelul furăcios"
Cristina Vărzaru a fost întotdeauna poreclită de coechipiere Speedy Gonzalez. "Asta pentru că alerg mai repede. Trebuie să compensez şi eu prin ceva. Forţă prea mare nu am, măcar viteză", spune jucătoarea. O altă poreclă cunoscută mai ales în Danemarca a extremei dreapta este "Şoricelul furăcios". "Asta pentru că recuperez multe mingi în apărare. Îmi place întotdeauna să pîndesc adversarul şi să interceptez mingi", a adăugat Varzi.
Mama profesoară de franceză, ea nu ştie limba lui Napoleon
Cristina Vărzaru provine dintr-o familie de profesori. "Tata preda matematica, iar mama e profesoară de franceză. Matematica mi-a plăcut, dar franceza niciodată. Vorbesc fluent engleza, dar nu şi franceza. Mama a încercat acasă să mă mediteze, să învăţ, dar nu a avut cu cine", povesteşte rîzînd Cristina. Vărzaru are două surori, Gabriela şi Anca. "Gabi e profesoară de matematică, iar Anca, sora mea geamănă, e expert financiar. Ele l-au moştenit pe tata, cu ştiinţele exacte. Am învăţat şi eu bine, eram printre primii din clasă, că altfel făceam neamul de rîs", a încheiat jucătoarea.
Comentator şi antrenor
Cristina Vărzaru îşi doreşte enorm ca să îmbrăţişeze cariera de antrenor după ce nu va mai juca handbal. "În perioada cît am fost accidentată, am urmărit foarte mult handbal. Am încercat să văd jocurile cu un alt ochi, degajat, fără a fi subiectivă. Cred că m-a ajutat mult şi postura de comentator la Mondialul din Franţa, în 2007", a declarat Vărzaru.
Prima zi de Mondial, ziua ei
Cristina Vărzaru e obişnuită să-şi sărbătorească ziua de naştere în cantonamentul "Naţionalei". "Pe 5 decembrie, eram mereu la Europene sau Mondiale. Acum, chiar pe 5 va debuta Mondialul din China. Sper să am parte de o aniversare frumoasă", îşi doreşte Vărzaru. Campionatul Mondial va avea loc în China, ţară de unde Cristina are amintiri plăcute. "În 1999, cu naţionala de tineret, am cîştigat titlul mondia acolo".
Cristina Vărzaru s-a întors în echipa "naţională" după doi ani şi jumătate. Extrema dreaptă povesteşte cum a trăit doi ani departe de handbal şi ce vrea de la viitor
Ghinioanele s-au ţinut scai de Cristina Vărzaru în 2007 şi 2008. Accidentată la genunchiul drept, ea a tras din greu să revină pe teren. "Am plîns mult în acea perioadă, dar apoi m-am obişnuit cu gîndul. Mi-am dat seama că dacă plîng nu rezolv nimic. Mi-era teamă că nu o să mai joc handbal şi-mi părea rău. E ceea ce ştiu să fac cel mai bine şi ceea ce iubesc enorm", mărturiseşte extrema dreapta. Şi pentru că un rău nu vine niciodată singur, a trebuit să-şi conducă şi tatăl pe ultimul drum. "Tata e omul fără de care niciodată nu aş fi ajuns handbalistă. M-a susţinut enorm şi de aceea toate succesele mele, pentru totdeauna, lui o să i le dedic", adaugă Vărzaru.
A revenit pe teren la jumătatea lui 2008 la echipa de club, Viborg HK. Speedy Gonzalez, aşa cum e poreclită, a avut un sezon extraordinar. A cîştigat campionatul şi Cupa Danemarcei, Liga Campionilor. S-a întors însă şi în echipa "naţională", pentru care jucase ultima dată în decembrie 2006. Sîmbătă seară, împotriva Belarusului, a evoluat excelent şi a sărbătorit la final, alături de fete, calificarea la Campionatul Mondial din 2009.
- Cristina, cum a fost primul meci în "naţională" după atît timp?
- Am avut emoţii mari. Primul a fost în Belarus, meciul tur. Îmi tremura mingea în mînă. La Bucureşti a fost altfel. M-am reintegrat. Oricum, mi-a plăcut întotdeauna să joc pentru România, parcă am o motivaţie în plus.
- Cum te-au primit fetele? Cum e să lucrezi cu Radu Voina?
- Ramona Maier mi-a spus că parcă nu aş fi lipsit deloc din echipă, dar mie mi s-a părut o veşnicie. Atmosfera e una excelentă, relaxantă. Cu domnul Voina mă înţeleg excelent, e tipul de antrenor cu care ai ce vorbi. Mi-a fost un pic greu că nu ştiam combinaţiile fetelor, dar le-am învăţat repede.
- Unde vezi echipa României la Mondialul din China? Puteţi lua o medalie?
- Eu am renunţat să mai visez şi să-mi fac planuri. Vreau doar să fiu sănătoasă. Oricum, România are o echipă închegată. Sînt jucătoare tinere care pot aduce un plus, gen Neagu, Geiger, Manea. Apoi sîntem noi, cele mai bătrîne, ca mine, Lecuşanu, Maier. Fireşte că-mi doresc o nouă medalie.
- La Europenele din 2008, l-ai refuzat pe Radu Voina să vii la naţională pe motiv că nu poţi să joci meciuri la o zi distanţă. A trecut această problemă?
- Nu, nu a trecut. În Danemarca, după joc, eu nu fac antrenament. Merg la bazin sau la sala de forţă. De altfel, nu pot face mai mult de trei antrenamente pe săptămînă. Şi nici nu mai am voie să mă pregătesc afară. Nu am voie să pun piciorul pe pămînt. Cartilajul meu de la stîngul e ros şi trebuie să am grijă. Eu şi Ramona Maier o să ne completăm însă, putem duce împreună zece meciuri.
- Zece meciuri înseamnă finală în China.
- Am pus maximum. Am încetat să visez, dar nu sînt negativistă. România e cea mai imprevizibilă echipă. Va conta însă în lupta pentru medalii.
- Radu Voina spunea că după retragerea Luminiţei Huţupan, tu vei deveni liderul grupului.
- Mă flatează afirmaţia, dar în echipa României sînt multe fete cu personalitate. Liderul poate fi o jucătoare într-o zi şi alta a doua zi.
- Te vei mai întoarce să joci în România?
- Nu ştiu. Am semnat doi ani cu Viborg, vreau să-mi duc contractul la capăt. Eu ştiu ce va zice genunchiul meu peste o săptămînă sau două?
Speedy Gonzalez sau "Şoricelul furăcios"
Cristina Vărzaru a fost întotdeauna poreclită de coechipiere Speedy Gonzalez. "Asta pentru că alerg mai repede. Trebuie să compensez şi eu prin ceva. Forţă prea mare nu am, măcar viteză", spune jucătoarea. O altă poreclă cunoscută mai ales în Danemarca a extremei dreapta este "Şoricelul furăcios". "Asta pentru că recuperez multe mingi în apărare. Îmi place întotdeauna să pîndesc adversarul şi să interceptez mingi", a adăugat Varzi.
Mama profesoară de franceză, ea nu ştie limba lui Napoleon
Cristina Vărzaru provine dintr-o familie de profesori. "Tata preda matematica, iar mama e profesoară de franceză. Matematica mi-a plăcut, dar franceza niciodată. Vorbesc fluent engleza, dar nu şi franceza. Mama a încercat acasă să mă mediteze, să învăţ, dar nu a avut cu cine", povesteşte rîzînd Cristina. Vărzaru are două surori, Gabriela şi Anca. "Gabi e profesoară de matematică, iar Anca, sora mea geamănă, e expert financiar. Ele l-au moştenit pe tata, cu ştiinţele exacte. Am învăţat şi eu bine, eram printre primii din clasă, că altfel făceam neamul de rîs", a încheiat jucătoarea.
Comentator şi antrenor
Cristina Vărzaru îşi doreşte enorm ca să îmbrăţişeze cariera de antrenor după ce nu va mai juca handbal. "În perioada cît am fost accidentată, am urmărit foarte mult handbal. Am încercat să văd jocurile cu un alt ochi, degajat, fără a fi subiectivă. Cred că m-a ajutat mult şi postura de comentator la Mondialul din Franţa, în 2007", a declarat Vărzaru.
Prima zi de Mondial, ziua ei
Cristina Vărzaru e obişnuită să-şi sărbătorească ziua de naştere în cantonamentul "Naţionalei". "Pe 5 decembrie, eram mereu la Europene sau Mondiale. Acum, chiar pe 5 va debuta Mondialul din China. Sper să am parte de o aniversare frumoasă", îşi doreşte Vărzaru. Campionatul Mondial va avea loc în China, ţară de unde Cristina are amintiri plăcute. "În 1999, cu naţionala de tineret, am cîştigat titlul mondia acolo".
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
