SPORTURI  »  HANDBAL  »  HANDBAL

"Naţionala" rebranduită! » Echipa de hanbdal feminin a României va apărea la ”Trofeul Carpaţi” cu un look nou

Articol de - Publicat miercuri, 18 martie 2015 00:00 / Actualizat marti, 17 martie 2015 21:52

Federaţia a lucrat în ultimul timp mult la imagine. Aşa s-a ajuns la constituirea unui imn al echipei, a unei mascote, la mai multe sloganuri care să reprezinte echipele naţionale ale României.

Lorand Balint, Managing Director în cadrul agenţiei Leo Burnett Group România, a fost iniţiatorul unui proiect amplu în cadrul Federaţiei Române de Handbal. A făcut totul benevol, fără a fi plătit, "din dragoste pentru handbal".

"Am ales să susţin handbalul în primul rînd pentru că mă înţeleg cu oamenii din federaţie, e un nucleu de echipă foarte ok acolo. Apoi, pentru că am făcut în copilărie handbal la copii, la Dinamo Braşov, şi întodeauna mi-a plăcut foarte mult", spune Lorand.

Vrea să facă din handbal un sport naţional pentru că românii iubesc foarte mult acest sport. "Studiile de piaţă au arătat-o. După fotbal şi gimnastică, handbalul e cel mai urmărit. Şi rezultatele au fost însemnate în handbal, acest sport iese în evidenţă prin performanţe", adaugă el.

La Trofeul Carpaţi, care se va desfăşura în 20-21 august la Cluj-Napoca, Lorand Balint va aduce mai multe noutăţi, atît pentru sportive, cît şi pentru spectatori.

"Spectatorul reprezintă totul pentru noi. Trebuie să facem totul ca să-i atragem pe oameni la sală. La Cluj, mi-ar plăcea să vedem multe familii în tribună. E un prim pas pentru campania de promovare a meciului cu Serbia, din luna iunie, cel mai important meci al anului în handbalul românesc", a subliniat Lorand Balint.

"Dacul", elementul principal
Lorand Balint a gîndit branduirea handbalului românesc, legîndu-se de un element de autenticitate. "Noi sîntem percepuţi ca daci. De la Burebista şi Decebal, noi sîntem daci. Aşa am gîndit ca personajul principal să-l reprezinte «dacul»", spune Balint. Astfel, de acum încolo, mascota echipei va fi un dac, cu plete, cu barbă şi cu o căciulă de dac în cap. "Totul a fost gîndit de prietenul meu, Vali Petuhov". În plus, mascota va avea şi un steag, vechiul steag al Daciei cu capul de lup, care a fost confecţionat manual.

Imnul "naţionalei" României: "Cu căciulile pe frunte!"
Şi imnul echipei naţionale e gîndit tot pe acelaşi element. "Cu căciulile pe frunte", cîntecul interpretat de Cenaclul Flacăra, în trecut, va deveni sloganul "tricolorilor". "E un cîntec care animă, în care parcă ne regăsim. Am vorbit pentru drepturile de autor şi îl putem folosi", a dezvăluit Lorand Balint.

Refrenul imnului
Cu căciulile pă frunte
Stăm de viacuri, ca un munte
În curbura arcului Carpat
Asta e căciula mea
Şi o port cum se purta,
Că-i obicei din daci lăsat

Tricouri personalizate pentru voluntari
La Trofeul Carpaţi, organizarea se va face în mare parte cu voluntari. "Am avut directori de companii care mi-au cerut să fie voluntari pentru acest eveniment. Au fost numeroase cereri. E un lucru extraordinar. Pentru voluntari, am dorit să facem şi noi ceva. Astfel, am creat tricouri personalizate, care vor fi purtate la Cluj, dar şi la meciul contra Serbiei, din preliminariile Mondialului din acest an", a subliniat Lorand Balint. Creatorii acestor turnee sînt Roxana Cozaru, Tiberiu Coman şi Viorel Samoilă.

Mesajele care spun totul!
Omul care se ocupă de marketingul Federaţiei Române de Handbal a gîndit împreună cu echipa sa şi mai multe mesaje pentru echipele naţionale. Astfel, pe afişele pentru "Trofeul Carpaţi", lipite în tot Clujul, care anunţă evenimentul, se poate citi: "E un dac în fiecare dintre noi! Vino să susţinem împreună naţionala de handbal feminin a României!". Nu numai senioarele sînt în centrul atenţiei. Naţionala sub 17 ani, pregătită de Marian Tîrcă şi Luminiţa Huţupan Dinu, joacă vineri, sîmbătă şi duminică, la Turda, turneul de calificare pentru Campionatul European. "16 pui de dac România mîndră fac!" e sloganul turneului de la Turda.

"Vom comunica foarte agresiv palmaresul!"
Lorand Balint mai face o dezvăluire din programul său pe care vrea să-l pună în practică în legătură cu federaţia de handbal. "Visez să luăm toţi stîlpii între Arcul de Triumf şi Palatul Guvernului din Piaţa Victoriei şi pe fiecare dintre ei să punem un steag vertical cu cîte o performanţă a handbalului românesc. Nu cred că ne vor ajunge stîlpii să trecem cîte campionate mondiale am cîştigat la toate categoriile de vîrstă, cîte cupe europene, cîte titluri de cel mai bun jucător al lumii", a subliniat Lorand Balint.

Întîlnire cu Tomas Ryde
Naţionala României s-a reunit luni seara, la Cluj Napoca, în vederea Trofeului Carpaţi de la Cluj. A fost prima întîlnire pentru Neagu, Brădeanu, Elisei, Nechita şi compania cu noul tehnician al echipei naţionale, suedezul Tomas Ryde. Atmosfera a fost una foarte plăcută, tehnicianul a vorbit cu jucătoarele şi le-a transmis că are încredere în ele. "Jucătoarele au o tehnică foarte bună în regim de viteză. Probabil va fi nevoie sa lucrăm mai mult tactic şi la capitolul unitate de grup", a declarat Ryde. Tehnicianul a pus accent pe apărare la primele şedinţe de pregătire şi a declarat că încă urmăreşte jucătoarele pentru a le descoperi.

Program Trofeul Carpaţi
20 martie, 18:00 Suedia-Germania, 20:00 România-Brazilia
21 martie, 18:30 finala mică, 21:15 finala

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează