SPORTURI  »  HANDBAL  »  VARDAR SKOPJE

Perla lui Vardar » Allison Pineau, fosta jucătoare de la Vîlcea, impresionează la Skopje

Articol de - Publicat vineri, 02 august 2013 00:00 / Actualizat joi, 01 august 2013 21:52

Campioana Macedoniei speră să ia locul Oltchimului în Liga Campionilor, dar are o grupă foarte grea în calificări


Cea mai bună jucătoare din lume în 2009, Allison Pineau a avut un început modest de sezon la Oltchim. Venea după operaţia de ligamente la genunchiul drept. Pe final însă, a fost una dintre cele mai bune jucătoare ale "galacticelor", meciurile de referinţă fiind chiar împotriva Gyorului, în semifinalele Ligii. Nu a suportat ratarea calificării în finală şi, imediat, a cerut să plece. Asta şi pentru că nu-şi mai primise salariul de trei luni!

Îi place viaţa de noapte
Campioana Macedoniei, Vardar, a transferat-o pe centrul "naţionalei" Franţei, care a impresionat la primele antrenamente. Pineau e unul dintre starurile aduse la Skopje, urmînd să joace alături de Andrea Lekici, Jovanka Radicevici, Amandine Leynaud, Siraba Dembele, Tatiana Hmirova, Inna Suslina sau Begona Fernandez. Într-un interviu apărut în presa macedoneană, Pineau spune că se simte foarte bine la noua echipă şi că-i place foarte mult oraşul. Cînd a venit la Vîlcea, franţuzoaica a declarat că "oraşul e frumos, oamenii sînt deosebiţi, dar mă plictisesc. Nu ai ce să faci la Vîlcea!". Tocmai de aceea, de cîte ori avea ocazia, venea la Bucureşti pentru escapade de una-două zile!

Întîlnire cu cea mai bună prietenă
În preliminariile Ligii Campionilor, Vardar Skopje va juca în aceeaşi grupă cu Rostov Don, Fleury Loiret şi Jomi Salerno. Va fi o întîlnire între cinci foste jucătoare ale Oltchimului: Pineau şi Leynaud (Vardar), Ionela Stanca (Fleury), Iulia Managarova şi Regina Şimkute (Rostov Don). De altfel, la Vîlcea, Pineau s-a înţeles cel mai bine cu Iulia Managarova, extrema din Ucraina, de care era nedespărţită. Cele două şi-au petrecut vacanţa împreună şi în această vară, vizitînd Parisul.


Şi-au luat adio de la bani!
Toate handbalistele care au evoluat sezonul trecut la Oltchim, mai puţin cele plecate în timpul sezonului, au rămas cu trei luni restanţe financiare. Cum campioana României a intrat în insolvenţă şi apoi s-a desfiinţat, handbalistele şi-au luat adio de la bani. Toate "stranierele" care au trecut însă pe la Vîlcea au vorbit doar în termeni laudativi despre perioada petrecută în România. "Pentru mine a fost o onoare să joc pentru Oltchim. Sînt recunoscătoare pentru tot. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care iubesc handbalul şi în special această echipă. Acum e timpul să vă spun «la revedere» şi «poate ne vom revedea»", a scris pe contul ei de facebook Managarova, în momentul în care s-a transferat în Rusia, la Rostov.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (3)
thumbzilla..
thumbzilla..  •  03 August 2013, 12:05

Fotbal nu stie?Poate isi ajuta colegii de la sectia fotbal in dubla cu Steaua :)))

ceaiuri
ceaiuri  •  02 August 2013, 20:36

asta e orice inceput are si un sfarsit(cu neagu in teren castigam sigur c.l si altfel se putea discuta finantarea echipei dar era totusi greu)clubul a avut curaj sa transfere frantuzoaica ce se accidentase la ultimul mondial...si primele jocuri ne-au aratat o jucat nesigura capabila sa creasca de la joc la joc..si totusi daca danezul insista cu ea si in atac(in aparare juca perfect)cel putin in jocurile cu krim terminam pe primul loc si evitam gyor si daca roibu ne se credea matusalem(avea destule oportunitati sa gaseasca finantare pt echipa cand totusi combinatul mai..schiopata poate mai aveam si acum echipa)singura solutie sa se scape de datorii era desfintarea echipei...dar peste 2-3ani

dreamer123
dreamer123  •  02 August 2013, 02:16

sa le fie rusine celot din valcea ca nu au facut nimic si o echipa de traditie s a dus pe pustiu !

Vezi toate comentariile (3)
Comentează