SPORTURI  »  HANDBAL  »  AMICAL

România a bătut Serbia cu 31-29!

Articol de - Publicat sambata, 29 noiembrie 2008 00:00

În ultimul meci de pregătire înainte de debutul la Campionatul European, România a învins Serbia cu 31-29, la Niksici. "Triclorele" au început mai bine meciul, au condus cu 7-6, dar gazdele au întors rezultatul şi în minutul 25 aveau 13-12. Finalul primei reprize a aparţinut însă elevelor lui Radu Voina care au intrat la cabine cu un avantaj liniştitor: 18-14.

După pauză însă, în teren au intrat rezervele şi în doar 13 minute Serbia a egalat: 22-22. Situaţia s-a înrăutăţit chiar în următoarele minute, gazdele trecînd în avantaj, 25-23. Româncele au jucat însă mai exact apoi, au egalat la 26 şi au cîştigat meciul cu 31-29. O victorie de moral înainte de debutul la Euro 2008. Vineri, în primul meci, Serbia a trecut cu 34-32 de "naţionala" noastră. România joacă pe 3 decembrie, la Skopje, primul meci la Euro 2008, contra Ungariei. Din grupa A mai fac parte Franţa şi Danemarca.

Citește și:
Nu s-a văzut la TV! Ce au făcut Sorana Cîrstea și Emma Răducanu, imediat după finala de la Transylvania Open
Tenis

Nu a durat mult » Ruptură totală între Gâlcă și jucătorul Rapidului
Superliga

Gigi Becali i-a făcut o reverență în direct: „Cel mai inteligent analist! Ești tu, apoi restul!”

Toți ochii pe ea la interviuri! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Euroliga: „Nu sunt multe ca ea!”
Baschet

EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (8)
 •  30 Noiembrie 2008, 00:23

Serbia - Romania 29-31 (14-18) Romania: Hutupan 12 interventii, Ungureanu 6 interventii - Maier 6, Neagu 5, Elisei 5, Manea 4, Lecusanu 4, Meirosu 3, Amariei 2, Balint 1, Crap 1.

 •  29 Noiembrie 2008, 23:13

Katja Nyberg -a fost operata si va lipsi cel putin 8 saptamini din competitiile continentale.

 •  29 Noiembrie 2008, 23:01

bravo fetelor.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează