HANDBAL   •   

OLTCHIM RM. VÎLCEA

Valentina Elisei a revenit ieri pe teren, după şase luni de pauză: "Mi-era dor de handbal!"

 
de Marian Ursescu   •   23 Aprilie 2010
 

Valentina Elisei, Elisei, Oltchim

Jucătoarea se accidentase grav în Liga Campionilor, în meciul cu Zvezda Zvenigorod, pe 1 noiembrie 2009

Considerată de multă lume drept cea mai bună extremă stînga din lume, titlu primit, de altfel, la Mondialul din 2005 şi la Europeanul din 2008, Valentina Elisei Ardean (28 de ani) a jucat în actualul sezon al Ligii Campionilor doar două meciuri.

În disputa cu Zvezda Zvenigorod, de la Rm. Vîlcea, în minutul 15, scăpată pe contraatac, Alice a marcat, dar a rămas întinsă pe podea, urlînd de durere. "Am vrut să evit o adversară, am sărit şi am simţit cînd am aterizat cum mi-a intrat genunchiul aşa, în interior", îşi aminteşte handbalista, gesticulînd expresiv. Au urmat cele mai grele momente din cariera ei. "M-am operat de ligamente în Belgia, la doctorul Martens. Era prima mea operaţie şi nu ştiam ce să fac. Am plîns, eram cu moralul la pămînt, dar uşor-uşor a trecut. Acum vreau să uit de această perioadă şi să o iau de la capăt", spune jucătoarea.

S-a rugat pentru fete
Alice a început recuperarea şi a tras tare ca să revină la forma de dinainte de accidentare. "Recuperarea e cea mai importantă. Dacă te pregăteşti bine după operaţie, revenirea e mai uşoară. Am tras din greu să-mi pun la punct piciorul că mi se atrofiaseră muşchii, parcă nu mai eram eu. Acum sînt bine şi vreau să ajut şi eu echipa", subliniază Elisei.

Se simte uneori de parcă a îmbătrînit în faţa televizorului şi în tribună. "Cînd jucau fetele, mă simţeam ca un copil căruia îi iei jucăriile. Nu aveam stare, eram superemoţionată, iar la finalul partidelor hainele de pe mine erau fleaşcă de transpiraţie. Parcă jucasem şi eu", povesteşte Valentina. S-a rugat ca fetele să treacă de faza a doua a grupelor, apoi de semifinale. "Ştiam că dacă o să ajungem în finală, pot şi eu să joc. Le-am încurajat tot timpul, ştiam că sînt în stare. Am mare încredere în fete, în echipă în general. Nu degeaba au ajuns în finala Ligii Campionilor", adaugă Alice.

"Nu ne e teamă de Viborg!"
Aşteaptă cu încredere meciurile cu Viborg, din finală. "Oltchim şi Viborg sînt cele mai bune echipe din lume. Eu am încredere însă în noi, în românce. Dacă am ajuns aici, ne dorim să cîştigăm trofeul, să-i facem pe suporterii noştri fericiţi. Nu ne temem de daneze. Le ştim foarte bine, am mai jucat cu ele, dar trebuie să dăm totul, să jucăm la cel mai înalt nivel ca să avem şanse", crede Elisei.

"Am avut emoţii mari!"
- Alice, cum e să fii din nou pe teren?
- E minunat. A trecut o veşnicie parcă pe margine, cît am fost accidentată. Acum însă nu mai vreau să-mi aduc aminte de acea perioadă. Important e că am revenit şi că acum sînt iarăşi pe teren.

- Ai avut emoţii?
- Offf, mari. Parcă acum debutam în prima ligă. Ştii cum e, era primul meci după şase luni şi eram prea nerăbdătoare. Emoţiile s-au amplificat însă că am redebutat, ca să zic aşa, chiar la Deva, locul unde am jucat între 2000 şi 2004. Deva e oraşul în care m-am stabilit şi unde m-am simţit foarte bine.

- Oamenii te-au primit foarte bine, nu au uitat evoluţiile tale care au ajutat Reminul să cîştige Challenge Cup.
- Le mulţumesc mult pentru primirea făcută! De altfel, să ştiţi că noi, Oltchimul, în general, sîntem peste tot primite bine. Oamenii ne iubesc, ne cer autografe, pozăm alături de ei. Cred că e ceva firesc şi în acele momente te simţi mîndru că faci handbal.

Patru ani la Vîlcea
Valentina Elisei Ardean joacă la Vîlcea din 2006. "Am avut oferte de la multe echipe, dar am ales Oltchimul. Acum mă felicit. Am semnat cu un club cu adevărat profesionist, un club în care cînd ţi se promite ceva, nu aştepţi să se onoreze promisiunea", spune jucătoarea. Mai are un an de contract şi nu s-a gîndit niciodată să plece. "Ca acasă nu e mai bine nicăieri. De ce aş alege să plec de la Vîlcea dacă acolo mă simt bine? Plus că s-a creat o echipă foarte bună. Mie îmi place să am rezultate şi la Oltchim le pot obţine", a încheiat Elisei.

5 goluri a apucat să marcheze în actualul sezon al Ligii Campionilor. În total, în Liga Campionilor, a marcat însă 100

171 de zile au trecut de la ultima evoluţie în tricoul Oltchimului a Valentinei Elisei Ardean

Despre Valentina Elisei
- a fost dusă de mama sa la gimnastică, la 10 ani, dar nu a fost primită pentru că era prea mare
- a început handbalul cu profesorul Anghel Zmeu la Focşani, la îndemnul surorii sale mai mari, Mihaela. De la început a fost vedeta echipei, cea mai bună jucătoare
- cele mai frumoase momente trăite la Vîlcea: primul său titlu de campioană în 2007, Cupa Cupelor şi Supercupa Europei în 2007 şi finala Ligii în actualul sezon
- cele mai triste momente: accidentările: prima în 2007, care a ţinut-o pe bancă jumătate de an, şi cea din 2009
- se relaxează uitînd-se la desene animate. "În cantonament, cînd dorm la prînz, dau televizorul pe desene animate şi adorm cu Tom şi Jerry, Barbie sau Denis.

"A muncit enorm!"
Antrenorul Radu Voina a anunţat-o pe Elisei marţi că va face deplasarea cu echipa şi va juca în meciurile de la Deva, Zalău şi Baia Mare. "S-a schimbat la faţă, nu-i venea să creadă", povesteşte tehnicianul. Miercuri, în ziua plecării, Valentina Elisei a fost prima în vestiar. Cu geanta făcută, era pregătită de antrenament şi apoi de drum. "Am întrebat-o de ce a venit aşa devreme. Mi-a spus că nu a mai putut sta acasă", a adăugat Voina. "E nerăbdătoare, a muncit mult să se refacă revină. Acum trebuie însă să avem grijă de ea, să revină treptat", a încheiat antrenorul.

Se dau medaliile de campioni
Volei. Azi, debutează ultimele turnee din play-off-ul pentru locurile 1-4 din cadrul Campionatul Naţional. Dacă la băieţi lucrurile sînt clare, Zalău asigurîndu-şi titlul de campioană, la fete lupta continuă, favorită fiind Metal Galaţi, care conduce în clasament cu 26 de puncte, urmată de VCM Tomis Cosntanţa şi Dinamo cu cîte 24 de puncte. Turneul se dispută la Bucureşti, în sala Extreme, vineri, sîmbătă şi duminică, începînd cu ora 15:00. Ultimul turneu masculin se dispută la Constanţa.

Seniorii intră în calificări
Gimnastică. Echipa României de seniori debutează azi la Campionatele Europene de la Birmingham. Gimnaştii români intră astăzi în calificări în prima subdiviziune a competiţiei. Echipa României este formată din Flavius Koczi (foto), Alin Jivan, Ovidiu Buidoso, Adrian Bucur şi Cosmin Iancu. Rezultatele din concursul de azi vor conta pentru calificare în finala pe echipe de sîmbătă (ora 16:00, în direct pe TVR2) şi pentru finalele pe aparate de duminică (14:45, în direct TVR 2).

În turul doi
Tenis. Edina Gallovits, cap de serie numãrul 5, s-a calificat în turul al doilea al turneului challenger de la Dothan (SUA), dotat cu premii în valoare totalã de 50.000 de dolari. Gallovits a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 6-4, 6-4, pe Jennifer Elie (SUA), jucătoare venită din calificãri. Românca va juca, în faza următoare a competiţiei, cu Elena Şalova (Rusia), care a trecut, cu scorul de 6-7 (3/7), 6-4, 6-4, de Galina Voskobaeva (Kazahstan).

 
Comentarii (6)
Cristina  ( comentarii)
Ma bucur ENORM ca ai revenit pe teren. Esti jucatoarea mea preferata si abia astept sa te vad jucand in finala CL.
Iti tin pumnii si sper ca acest meci sa fie cel mai bun facut de tine si sa va vad pe TOATE ridicand trofeul mult ravnit.
Totusi te rog sa NU te fortezi daca vezi ca nu mai poti, deoarece echipa aceasta minunata are mare nevoie de tine si de acum incolo.
SUCCES SI HAI OLTCHIM!!!
23 Aprilie 2010, 11:45   •   Comenteaza
simi  ( comentarii)
Hai Alice, te iubim si iti dorim succese si cat mai putine probleme!Succes Oltchim!Succes Romania!
23 Aprilie 2010, 11:40   •   Comenteaza
dexi  ( comentarii)
Iti tinem pumnii, Vali!
off: misto sa fii declarata cea mai buna extrema stanga din LUME la un campionat EUROPEAN
23 Aprilie 2010, 08:44   •   Comenteaza
Lary  ( comentarii)
Mult succes Valentinei şi colegelor ei!
23 Aprilie 2010, 08:28   •   Comenteaza
ovadi  ( comentarii)
Nu sunt sportiv, dar banuiesc ca o finala de champions league e ca si tortul mirilor la o nunta.Deci,tentatia e uriasa.Dar nu gandi ca un sportiv, gandeste ca si un om, viata mereu te poate surprinde.Stii cate alte finale iti sunt pregatite sa le joci?(chiar si de champions league).Imp pt tine e sa nu recidivezi,pt ca vei suferi in primul rand psihic.Dar gata cu gandurile mele de baba batrana,pt ca nu sunt baba si nu sunt nici batran.Succes si indiferent de ce vei alege,sa iei decizia potrivita.
23 Aprilie 2010, 02:41   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
Apartament in Vatra Luminoasa Apartament in Vatra Luminoasa
350 EU/luna
Vatra Luminoasa , SU: 66 mp, 3 cam.
Suprafata utila: 66 mp
3 camere

Alte Oferte

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
vand cereale, cumpar cereale, vand seminte, depozitare seminte
site de prezentare a cerealelor, posibilitate de postare a anuturilor de vanzare sau cumparare de cereale, locuri de munca in agricutura, un director de firma din domeniul agricol dar si un forum de ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
vand salon
Vand salon infrumusetare complet utilat pentru coafor, cosmetica, mani-pedi, masaj si intretinere corporala situat in zona Dorobanti - Calea Floreasca. Spatiul este inchiriat. Rog seriozitate. ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 15.000,00 EUR
Angajez vanzatoare
Angajez vanzatoare la magazin non stop; Magazinul este in zona militari, pe strada apusului; Detalii la numarul 0730508282 numai intre orele 11-18
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Animatoare/Gogo Dancers Elvetia
Cerinte minime: aspect placut, tanara, cunostinte de dans Constituie avantaj: experienta ca animatoare, dansatoare sau cursuri de dans, cunoasterea limbii engleze sau germane. Program de lucru: 6 ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 120,00 EUR
inchiriere brevet turism
Ofer spre inchiriere brevet turism -Manager in activitatea de turism-valabil pentru orice activitate in domeniul turismului si diploma IATA/UFTAA. Eventuala colaborare/consultanta ...
Prahova/Sinaia - pret 50,00 EUR
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

Câinele maidanez "Xiaosa" a devenit vedetă în China după ce a alergat 1.700 de kilometri, alături de un grup de biciclişti, traversând în cursa lui 10 munţi înalţi de peste 4.000 de metri, dintre care doi depăşeau şi 5.000 de metri altitudine. [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V