Stop la kilometraj » Eduard-Carol Novak a încheiat Jocurile Paralimpice cu locul opt din cursa pe şosea

Imaginaţi-vă cum e să mergeţi 24 de kilometri într-o zi, în luptă cu cronometrul, iar în următoarea alţi 80! Vreo durere de muşchi, vreun semn de renunţare? Mergeţi mai departe şi imaginaţi-vă cum e să te urci pe bicicletă şi să mergi tot atît. Acum, încercaţi să vă imaginaţi că nu aveţi laba piciorului drept, pe care aţi pierdut-o într-un accident de maşină, şi că faceţi acest lucru. Pare imposibil, nu?

Eduard-Carol Novak a reuşit acest lucru la Londra, pe circuitul de la Brands Hatch. Miercuri s-a luptat cu secundele pe 24 de kilometri, iar ieri, la 10:32 mai avea de parcurs alţi 80. Nu mai socotim antrenamentele. Traseul a fost amenjat pe un circuit de Formula 2. Cu urcări şi coborîri care taie energia. Decorul mai salva un pic situaţia, cu păduri şi păşuni, dar cînd eşti pe bicicletă, nu asta contează. Dai la pedale şi priveşti doar înainte. "Planul era să merg mai uşor în prima parte, dar nu s-a putut, a trebuit să fug după toată lumea", a spus Novak.

Singur în şa
Cursa a fost una în viteză, cu încercări de evadare. Edi, de unul singur, a încercat să le contracareze. "Toţi aşteptau de la mine să fac ceva. Eu am încercat, dar e greu să concurezi cu sportivi care au două picioare". Cursa pe şosea i-a reunit pe cicliştii de la categoriile C4 şi C5. Există cinci categorii şi cu cît este dizabilitatea mai mare, cu atît cifra e mai mică. În turul al cincilea de circuit, Edi conducea în urmărirea brazilianului aflat în frunte.

În centrul de presă, o irlandeză şi un australian se întrebau ce steag are Novak pe el.
- Nu ştiu. Poate Columbia?
- Cred că e România.
- Ahaa. Se prea poate!

Nimeni n-a vrut să colaboreze. Edi explică de ce. Pentru că la un moment dat se termină energia. A alergat după toţi şi, cînd plutonul era grupat, cu o tură şi jumătate înainte de final, ucraineanul Dementiev, care are o problemă la mînă, fiind încadrat la categoria C5, a tîşnit. Şi dus a fost. A terminat cele 10 ture de circuit în 1h 55:38.

Novak a venit cu 16 secunde mai tîrziu şi cu trei secunde în spatele italianului care a luat bronzul. Toţi cei trei de pe podium sînt la categoria C5. Din categoria lui Edi, C4, doar Jiri Jezek a fost înaintea lui. Cehul şi-a pierdut o parte din picior la 11 ani în urma unui accident de maşină.

La cîteva minute bune după cursă, după ce amîndoi mai făcuseră cîte o tură de circuit pentru recuperare, s-au îmbrăţişat, felicitîndu-se. Doi prieteni, care au trecut prin multe şi care s-au luptat de nenumărate ori. La Londra şi-au împărţit victoriile, Edi pe velodrom, la urmărire, Jiri pe şosea, la contratimp.

"Sînt fericit!"
Ieri, Eduard-Carol Novak a pus punct acestei ediţii de Jocuri Paralimpice. Are 36 de ani. Nu se gîndeşte la Rio, abia începe să se bucure de ceea ce a realizat. "Sînt foarte fericit. Dacă stau bine să mă gîndesc, puteam să nu cîştig nimic. Aurul e recompensa pentru toţi kilometrii parcurşi. Au fost multe emoţii şi mult stres". La Londra, Eduard-Carol Novak a trăit o poveste în care a avut nevoie de şase biciclete, 18 roţi şi de multă ambiţie.

Imaginaţi-vă că aţi cîştigat o medalie de aur şi una de argint fără să aveţi o parte din corp. Pare imposibil, nu-i aşa?

6.000 de euro costă bicicleta pe care a concurat ieri Novak

42 km/h a fost media de viteză pe tur a lui Novak în cursa de ieri

"Progresul faţă de Jocurile Paralimpice de la Beijing este foarte mare. Atunci nici nu ştiam ce e de capul meu, nu ştiam să stau în şa. Rîdeau alţii de mine, de poziţia mea pe bicicletă" (Eduard-Carol Novak)

"Nivelul de la Paralimpice este foarte ridicat. Toţi se pregătesc intens, dau totul şi e foarte greu să ajungi în vîrf. Şi eu am făcut totul ca să cîştig, de asta mi-am luat şi antrenor străin, să reuşesc" (Eduard-Carol Novak)