SPORTURI  »  TENIS  »  MECI CARITABIL

1-0 pentru Federer în dubla caritabilă cu Nadal

Articol de GSP - Publicat miercuri, 22 decembrie 2010 00:00

Rafael Nadal şi Roger Federer susţin două meciuri caritabile. Scopul este acela de a strînge fonduri pentru  fundaţiile celor doi tenismeni.

Marţi, 21 decembrie, cei mai buni tenismeni ai lumii au jucat în ţara natală a numărului doi mondial, Elveţia.

Roger Federer a cîştigat meciul de la Zurich cu scorul de 4-6, 6-3, 6-3.

"Toată atenţia se îndreaptă către doi jucători şi un singur meci. A fost foarte dificil să joc o asemenea partidă, dar la finalul zilei nu mai contează cine a cîştigat. A fost un meci pentru Africa, banii strînşi for fi folosiţi de către fundaţia mea pentru a ajuta copiii din Africa. Sînt mîndru şi foarte fericit că am reuşit să facem posibil acest eveniment. Mulţumesc din suflet tuturor celor care au participat la această partidă", a spus numărul doi mondial, Roger Federer.

În această seară se va juca a doua partidă, de această dată acasă la numărul unu mondial, Rafael Nadal. Meciul se va juca la Manzanares Park Tennis Center, gazda Mastersului de la Madrid.

"Este un meci foarte emoţionant pentru mine. Nu am jucat niciodată împotriva lui Federer în Elveţia, dar la Madrid va fi pentru a treia oară cînd ne vom întîlni pe teren. În 2009 m-a bătut, iar în 2010 mi-am luat revanşa", a spus Rafael Nadal.

Roger Federer a mai spus că nu este important să cîştige meciul de la Madrid, ci să strîngă cît mai multe fonduri pentru copii.

Citește și:
Incredibil: internaționalul U21 rămâne liber după ce clubul s-a zgârcit la 500 de euro! + Dinamo a intrat pe fir
Superliga

Atacantul curtat de FCSB, refuzat pe motive politice » Transferul a căzut după ce suporterii au făcut scandal!

Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite
Noutati auto
Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite
Primul jucător îndepărtat de noul antrenor al lui Dinamo: „Nu face parte din proiect”

 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Profit.ro
 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite

„Amigo, întoarce-te! Ești în pericol aici” » Cum arată Tepito, „Cartierul neîmblânzit”, fieful cartelurilor de droguri din Mexic

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează