Articol de Luminiţa Paul - Publicat duminica, 02 septembrie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 02 septembrie 2012 12:09
Roddick se va retrage din tenis după ediţia actuală a US Open şi după o carieră pe care mulţi şi-ar dori-o
So, Andy Roddick e gata să renunţe la tenis după acest US Open. A făcut anunţul nu fără emoţie, dar cu un zîmbet larg pe faţă, chiar în ziua în care a împlinit 30 de ani. Ne plac cifrele rotunde, aniversările, mereu căutăm să legăm un eveniment de ceva care se încheie în 5 sau în 0. Poate pentru a ne fi mai uşor de ţinut minte, poate pentru că aşa sînt ciclurile vieţii, unele lucruri încep sau se termină mai degrabă la 30 sau la 50 decît la 23 ori la 62.
Deja au apărut dezbateri despre locul pe care îl ocupă americanul în istoria tenisului, cu toate că el încă e în turneu, vineri seară l-a învins pe Bernard Tomic, unul dintre cei aşteptaţi să "deliver", în trei seturi. Şi, exigenţi cum ne ştim, tindem să desenăm un x în dreptul variantei de răspuns "ne închipuiam că va face mai mult". Care înseamnă, de fapt, "trebuia să facă mai mult". Nu e însă chiar atît de clar, cel puţin nu pentru mine.
Mi-a plăcut întotdeauna Andy, de la un meci la Roland Garros, pe cînd avea 18 ani, în care era într-un picior şi nu voia să se retragă. Îl bătuse pe Chang în cinci seturi, îl întîlnea pe Hewitt şi erau în echilibru pe tabelă. Era clar că nu mai poate continua, antrenorul lui de atunci, Tarik Benhabiles, îi făcea semne furioase să abandoneze, dar el se tîra şi juca.
Pînă la urmă, a cedat, însă ceva a sclipit puternic şi definitiv de atunci în dreptul lui. A fost uşor să fie catalogat la început drept "un serviciu şi o dreaptă" pentru că asta era. Încet-încet, a căutat să-şi dezlipească această etichetă de pe piele, punîndu-şi în joc noi şi noi lucruri, devenind, pînă la urmă, complet. Cu lucruri pe care le face mai bine şi altele mai puţin reuşite, dar cu toate prezente. Este cel mai important lucru pe care îl poate face un tip orgolios ca el: să admită că trebuie să schimbe, să înveţe, să adauge pentru a fi mai bun.
Regretul comun al observatorului din afară e legat, mai mult ca sigur, de faptul că Roddick nu a cucerit decît un titlu de Mare Şlem în carieră, US Open 2003. Că, spre comparaţie, Hewitt şi Safin au două. Palmaresul americanului nu e însă atît de subţire încît să provoace rictusuri amare. Mai are alte 4 finale majore disputate, 3 la Wimbledon, una la US Open, nenumărate semifinale, un total de 32 de titluri din 52 de finale, a cîştigat Cupa Davis, a fost lider mondial, iar din 2002 pînă în 2010 a încheiat sezonul în Top 10. Cîţi dintre jucătorii actuali pot spune că au reuşit atît? Sau chiar mai puţin?
Andy a făcut aproape cît a putut să facă în condiţiile date. În epoca pe care a prins-o, cu adversarii pe care i-a avut, cu jocul lui. E păcat că se retrage, dar nu neaşteptat. Cumva, decizia se cocea undeva, în mintea lui, probabil din cauza rezultatelor puţin competitive din turneele majore. Eroina povestirii Special Rides a scriitoarei catalane Maria-Antonia Oliver nu suportă îmbătrînirea, apariţia ridurilor şi alege soluţia extremă de a şi le netezi cu fierul de călcat. Şi lui Roddick îi e greu să nu mai fie sus, îi e greu să se antreneze nebuneşte zilnic pentru un rezultat mai incert decît oricînd.
Happily, din tenis te poţi retrage, rămînînd totuşi în lumea lui. Iar pentru umorul lui Andy, întotdeauna va exista twitterul. Tot din fericire.
