SPORTURI  »  TENIS  »  BRD NĂSTASE-ŢIRIAC TROPHY / EDIȚIA 20

Anunţ de ultimă oră al lui Horia Tecău la BRD Năstase-Ţiriac Trophy: "Cer scuze partenerului meu de dublu şi fanilor!"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 22 aprilie 2015 15:14

Astăzi, în jurul prînzului, tenismenul Horia Tecău a susţinut o conferinţă de presă la Arenele BNR din Bucureşti, unde a anunţat că nu va mai participa la ediţia aniversară din acest an a BRD Năstase-Ţiriac Trophy.

"Din păcate, nu am o veste bună. Sînt nevoit să mă retrag din cauza unei probleme la braţul drept – tendinită, care a apărut în cadrul turneului din Monte Carlo, unde am jucat meciul din turul doi care a fost foarte solicitant. De la acel meci nu am jucat deloc pînă la antrenamentul de ieri, cînd am încercat să mă pregătesc timp de 20 de minute, însă nu m-am simţit destul de bine. Am făcut efortul necesar pentru a mă reface, împreună cu fizioterapeuții ATP, pentru acest meci de miercuri, dar nu pot juca", a spus Tecău.

Acesta a spus că a avut tot suportul organizatorilor de la Bucureşti, dar din păcate nu poate intra pe teren pentru a juca: "Organizatorii m-au ajutat, au pus meciul cît mai tarziu posibil, însă nu am avut suficient timp să mă refac. Dacă joc, există riscul să mă accidentez şi mai tare şi să nu ştiu cînd mă mai pot întoarce pe teren. Pot rămîne cîteva săptămîni fără să joc. Momentan, după discuţiile de azi cu fizioterapeutul, şi turneul de la Madrid este sub semnul întebării. Sper ca la jumătatea săptămînii viitoare să pot juca, în urma unui tratament intens"

"Cer scuze partenerului meu de dublu şi fanilor care ştiu că aşteptau să ne urmărească din nou. Cîteodată nu eşti suficient de bine fizic pentru a intra pe teren. Sper să compensez la următoarele ediţii"
Horia Tecău, tenisman

Citește și:
Ce a lăsat în urmă trupa lui Reghe după înfrângerea de la Bistrița » Imaginile apărute după miezul nopții: „Mulțumim, FCSB!”
Cupa Romaniei
Ce a lăsat în urmă trupa lui Reghe după înfrângerea de la Bistrița » Imaginile apărute după miezul nopții: „Mulțumim, FCSB!”
Becali trece încă un jucător pe linie moartă: „Zero valoare!”
Superliga
Becali trece încă un jucător pe linie moartă: „Zero valoare!”
Regretul lui Gigi Becali după ce Daniel Bîrligea a „explodat” în Serie A: „Îmi pare rău că n-am pus și clauza aia! Mai luam 3 milioane”
Superliga
Regretul lui Gigi Becali după ce Daniel Bîrligea a „explodat” în Serie A: „Îmi pare rău că n-am pus și clauza aia! Mai luam 3 milioane”
Fotbalist din Superliga păcălit pe internet! Cum a rămas fără 230.000 de euro: „«Moldoveni» din Nigeria”
Superliga
Fotbalist din Superliga păcălit pe internet! Cum a rămas fără 230.000 de euro: „«Moldoveni» din Nigeria”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (1)
p56p
p56p  •  22 Aprilie 2015, 17:43

Gest frumos. Insanatosire grabnica si te vom urmari la Madrid!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează