SPORTURI  »  TENIS  »  WUHAN

Bătălie retezată » Simona Halep merge în turul 3 la Wuhan, după 6-3, 2-0 cu Irina Begu, care a abandonat, accidentată la spate

Articol de - Publicat marti, 27 septembrie 2016 00:00

Româncele au avut de așteptat până să intre ieri pe Terenul Central, pentru meciul din runda secundă a turneului de categorie Premier.

Înainte, într-o înfruntare înveșmântată în mătase chinezească, Shuai Zhang trecuse de Shuai Peng după trei seturi și două ore și 38 de minute de joc. Halep și Begu au schimbat primele mingi după ora prânzului în România, într-o atmosferă umedă, încărcată, tipică Asiei. Și se anunța un meci interesant, Irina reușind să facă repede break-ul, cu o scurtă de rever ideal plasată. Simona a replicat fără întârziere, 1-1, apoi a forțat și a mai obținut un game contra serviciului.

Între cele două jucătoare care se cunosc foarte bine diferența au făcut-o câteva puncte. Cele importante. Halep, ușoară pe picioare, rapidă și folosind tot terenul pentru a-și deplasa adversara, Begu venind cu loviturile ei grele, puternice și cu ruperi de ritm precum acele scurte. În primul set a învins efervescența numărului 5 mondial, care a și servit mai bine. Cifrele seci arată, în schimb, echilibru la raportul lovituri câștigătoare/greșeli neforțate: 11-14 pentru ambele.

Nu putea să servească

Încă de prin game-ul șapte, Irina a arătat incomodată de o problemă la spate. În pauza dintre seturi, ea a primit îngrijiri medicale ulterioare unei evaluări făcute chiar pe teren. A mai rezistat două jocuri, ambele cedate, apoi s-a îndreptat spre fileu. Durerile, pur și simplu, nu îi permiteau să servească. Fără să se privească, româncele au așteptat câteva secunde până când trainer-ul a dat undă verde abandonului, apoi și-au strâns mâinile.

Pentru Simona, turneul continuă cu un duel contra învingătoarei din partida Roberta Vinci (Ita,13) - Iaroslava Șvedova (Kaz), care e programată azi, prima pe Terenul 2. O reîntâlnire, în tabere diferite, cu Victor Ioniță, cel care i-a fost antrenor până în iunie 2015 și care acum o pregătește pe kazahă. Și o ocazie de a depăși rezultatul de anul trecut, când s-a oprit în turul al treilea, învinsă de Johanna Konta. Pentru Irina urmează o vizită la medic, care să decidă cât de serioasă este problema la spate.

26.900 $și 105 puncte WTA și-a asigurat Simona Halep prin calificarea în turul al treilea

Deschis fără Serena

Americanca nu mai e lider mondial, iar anul acesta a cucerit doar un titlu de Mare Șlem, pierzând alte două finale. Williams a făcut rocada cu Angelique Kerber, care s-a impus la Australian Open și la US Open și a disputat ultimul act la Wimbledon. "Simt că titlul e deschis acum", a spus Simona la Wuhan. "Simt că oricine are o șansă să câștige un turneu mare, să devină numărul unu. Oricine are o șansă să ajungă în top dacă are încredere. Și mi se pare că am început să credem mai mult în noi", a adăugat ea. "E mult mai ușor să crezi în tine când vezi că Serena nu mai e acolo, câștigând fiecare turneu".

Dublu cu intermediar

Halep a explicat cum a ajuns să facă pereche la Wuhan cu letona Julia Ostapenko. "Monica Niculescu mă întrebase, iar eu îi spusesem că da, vreau să joc. Apoi ea a ajuns în finală la Seul, mi-a spus că nu mai poate veni aici, că e obosită. Așa că mi-a pus numele acolo, pe listă, ca o cerere", a povestit Simona. "Medina Garrigues a venit la mine și m-a întrebat dacă vreau să joc cu Ostapenko. Am acceptat. Nu ne știm prea bine, ne salutăm și cam atât, dar sper să ne înțelegem pe teren, să căutăm să progresăm în joc, nu să jucăm pentru scor, pentru rezultat", a spus ea pentru WTA Insider. Halep și Ostapenko le întâlnesc pe campioanele de la US Open, Bethanie Mattek-Sands (SUA) și Lucie Safarova (Ceh).

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
dl.axinte
dl.axinte  •  28 Septembrie 2016, 09:35

...simona halep...o mare jucatoare...o campioana in adevaratul sens al cuvantului...o sportiva care face cinste romaniei asa cum nu s-a mai intamplat de la marele hagi incoace ...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează