Articol de Luminiţa Paul - Publicat vineri, 24 decembrie 2010 00:00
Nu cred că Roger şi Rafa sînt prieteni. Adică prieteni-prieteni, dintre cei care ştiu care e pijamaua preferată a celuilalt şi ce spune atunci cînd vorbeşte în somn.
La ce are alergie şi ce melodie siropoasă ascultă dacă e deprimat. În cazul în care, Doamne fereşte!, Rog ar divorţa de Mirka, există dubii mari că ar plînge pe umărul lui Rafa, aşa cum nici Rafa n-ar căuta, probabil, consolare la Rog dacă ar rupe deja îndelunga relaţie cu Xisca. N-au secrete comune, n-au acea complicitate a năzbîtiilor făcute împreună în copilărie sau a nopţilor petrecute la chefuri.
Într-un fel, e şi normal să fie aşa. Există între ei o diferenţă de vîrstă, 5 ani, care acum, cînd unul are 29, iar celălalt 24, încă înseamnă destul. Mai mult ca sigur că Federer nu şi-ar petrece ore întregi jucîndu-se pe PlayStation, cum o face Nadal, şi nici nu ascultă formaţia "La Oreja de Van Gogh". Spaniolul are o prietenă independentă, care anul acesta şi-a luat licenţa în management şi care nu a venit la Roland Garros pentru că avea de dat un examen. A, şi care nu are nici o legătură cu tenisul. De partea cealaltă, Federer are o soţie care rar lipseşte din tribună, care a fost, la un moment dat, o jucătoare promiţătoare şi care, una peste alta, îi este şi manager. Cum ar arăta o cină în patru? Şi să nu le uităm pe gemene, de un an şi jumătate deja, acum aflate cu mămica lor în casa familiei din Dubai.
Poate că nu au prea multe în comun cei doi în viaţa de lîngă tenis. Au însă ceva care-i uneşte. Ceva greu de distrus, dacă nu imposibil. Ceva ce contrazice teoria rivalităţii cîinoase între doi oameni care au dominat, împreună sau doar unul lîngă altul, tenisul în ultimii 5 ani. De fapt, Rafa nici n-o numeşte rivalitate. "Relaţia noastră nu s-a schimbat aproape deloc de la început şi pînă acum pentru că în tot acest timp ne-am păstrat respectul unul faţă de celălalt. Deci, nu cred că e rivalitate". Roger are cam acelaşi discurs, în care cuvîntul respect apare accentuat. Respect şi camaraderie. Starsky şi Hutch, Dr. House şi Dr. Wilson, Iván şi Marcos din El Internado (pentru cei care se uită, superserial).
Asta le-a permis să se reîntîlnească zilele trecute, în off-season, pentru două meciuri jucate în scop caritabil. Întîi la Zürich, pentru fundaţia lui Roger, apoi la Madrid, pentru fundaţia lui Rafa. A fost ceva ce ar fi fost imposibil de realizat în perioada duelului McEnroe-Borg sau chiar între Sampras şi Agassi. Da, Federer şi Nadal au jucat două demonstrative serioase, la care a venit o grămadă de lume (ochii acoperiţi de lentile închise şi părul grizonat al lui Almodóvar şi e suficient) şi s-au strîns o grămadă de bani. Ei pot face asta. Pot călători împreună cu avionul, pot lua masa împreună şi pot filma un promo între hohote de rîs. Pentru că sînt camarazi. Noi îi vedem rivali.
Nu cred că Roger şi Rafa sînt prieteni. Adică prieteni-prieteni, dintre cei care ştiu care e pijamaua preferată a celuilalt şi ce spune atunci cînd vorbeşte în somn.
La ce are alergie şi ce melodie siropoasă ascultă dacă e deprimat. În cazul în care, Doamne fereşte!, Rog ar divorţa de Mirka, există dubii mari că ar plînge pe umărul lui Rafa, aşa cum nici Rafa n-ar căuta, probabil, consolare la Rog dacă ar rupe deja îndelunga relaţie cu Xisca. N-au secrete comune, n-au acea complicitate a năzbîtiilor făcute împreună în copilărie sau a nopţilor petrecute la chefuri.
Într-un fel, e şi normal să fie aşa. Există între ei o diferenţă de vîrstă, 5 ani, care acum, cînd unul are 29, iar celălalt 24, încă înseamnă destul. Mai mult ca sigur că Federer nu şi-ar petrece ore întregi jucîndu-se pe PlayStation, cum o face Nadal, şi nici nu ascultă formaţia "La Oreja de Van Gogh". Spaniolul are o prietenă independentă, care anul acesta şi-a luat licenţa în management şi care nu a venit la Roland Garros pentru că avea de dat un examen. A, şi care nu are nici o legătură cu tenisul. De partea cealaltă, Federer are o soţie care rar lipseşte din tribună, care a fost, la un moment dat, o jucătoare promiţătoare şi care, una peste alta, îi este şi manager. Cum ar arăta o cină în patru? Şi să nu le uităm pe gemene, de un an şi jumătate deja, acum aflate cu mămica lor în casa familiei din Dubai.
Poate că nu au prea multe în comun cei doi în viaţa de lîngă tenis. Au însă ceva care-i uneşte. Ceva greu de distrus, dacă nu imposibil. Ceva ce contrazice teoria rivalităţii cîinoase între doi oameni care au dominat, împreună sau doar unul lîngă altul, tenisul în ultimii 5 ani. De fapt, Rafa nici n-o numeşte rivalitate. "Relaţia noastră nu s-a schimbat aproape deloc de la început şi pînă acum pentru că în tot acest timp ne-am păstrat respectul unul faţă de celălalt. Deci, nu cred că e rivalitate". Roger are cam acelaşi discurs, în care cuvîntul respect apare accentuat. Respect şi camaraderie. Starsky şi Hutch, Dr. House şi Dr. Wilson, Iván şi Marcos din El Internado (pentru cei care se uită, superserial).
Asta le-a permis să se reîntîlnească zilele trecute, în off-season, pentru două meciuri jucate în scop caritabil. Întîi la Zürich, pentru fundaţia lui Roger, apoi la Madrid, pentru fundaţia lui Rafa. A fost ceva ce ar fi fost imposibil de realizat în perioada duelului McEnroe-Borg sau chiar între Sampras şi Agassi. Da, Federer şi Nadal au jucat două demonstrative serioase, la care a venit o grămadă de lume (ochii acoperiţi de lentile închise şi părul grizonat al lui Almodóvar şi e suficient) şi s-au strîns o grămadă de bani. Ei pot face asta. Pot călători împreună cu avionul, pot lua masa împreună şi pot filma un promo între hohote de rîs. Pentru că sînt camarazi. Noi îi vedem rivali.
