SPORTURI  »  TENIS  »  ANALIZĂ

Cine va fi rege? Se apropie Roland Garros-ul, iar zgura nu mai are un favorit cert, ca în alte sezoane

Articol de - Publicat marti, 17 mai 2016 00:00

2016 e al doilea an din ultimii cinci în care cele trei turnee Masters 1000 disputate în Europa, pe suprafaţa roşie, au avut câştigători diferiţi.

Se mai întâmplase în 2014, când Stan Wawrinka reuşea să cucerească titlul la Monte Carlo, strecurându-se pe o listă scurtă, ce cuprindea pentru ultimul deceniu doar două nume în Principat: Rafael Nadal şi Novak Djokovici. Duminică, odată cu turneul de la Roma, s-a tras linia şi peste primăvara europeană 2016, iar concluziile nu sunt clare. Dimpotrivă, varietatea întâmplărilor, diversitatea personajelor şi fluctuaţiile în rezultate sugerează un Roland Garros palpitant. Ani la rând, învingătorul, meritoriu, dominant, strălucitor a fost unul singur. Rafa. Acum lucrurile nu mai stau aşa. De fapt, încă de la ediţia trecută poziţia sa de favorit copleşitor s-a estompat masiv. Ce ne spun însă cele trei mari turnee disputate în aprilie şi mai, Monte Carlo, Madrid şi Roma?

Întoarcere lui Nadal

Învingători diferiţi, toţi cu şanse să ajungă foarte departe la Roland Garros. Inclusiv să câştige trofeul. La Monte Carlo, s-a impus Nadal, pentru a 9-a oară în carieră. Un Nadal diferit, în sensul pozitiv al creşterii, faţă de cel de anul trecut. Mai agresiv, mai determinat, cu o poziţie mai agresivă în teren, dominant cu forehand-ul, solid pe rever, el a jucat un tenis inspirat, pe alocuri impresionant. Finala cu Monfils stă mărturie: a fost un meci greu de uitat, datorită ambilor. Ibericul a transportat nivelul bun de joc şi la Barcelona, turneu ATP 500 pe care l-a câştigat, dar n-a mai fost capabil să-l reproducă decât parţial la Madrid şi Roma, unde s-a oprit în semifinale, respectiv sferturi de finală.

Nole dominant

În capitala Spaniei, Novak Djokovici a revenit cu titlu după trei ani de absenţă. Sârbul, liderul mondial autoritar al ultimilor ani, a şters impresia ambiguă lăsată la Monte Carlo, unde fusese eliminat rapid. A străbătut fără zgârieturi rundă după rundă, pierzând puţine game-uri şi petrecând puţin timp pe teren. Au fost, ici-colo, scurte perioade în care nivelul lui a scăzut, logice, până la urmă, şi absorbite în impresia generală de poftă regăsită. În finală a pierdut un set în faţa lui Andy Murray, cel care răzbunase în semifinale înfrângerea suferită în faţa lui Nadal la Monte Carlo. Concluzie: un Nole revigorat faţă de evoluţia din Principat.

Adaptat la zgură

La Roma, iar s-au schimbat reperele, iar Murray a ţâşnit în atenţie cu un parcurs aproape impecabil, încheiat cu trofeul deasupra capului. N-a pierdut niciun set şi, din cele câştigate, unul singur a avut prelungiri. Până acum 2-3 ani neluat în calcul pe zgură decât până într-o anume fază, scoţianul arată cât e de capabil, de fapt, pe această suprafaţă care-I îmbrăţişează jocul, oferindu-i nuanţe favorabile în efectele pe care le imprimă loviturilor. A jucat excelent Murray, l-a învins în finală pe Djokovici, care trecuse în semifinale de Nadal. Un Nole mai şovăitor decât la Madrid, cu mai multe perioade tulburi în joc. Şi un Rafa mai aprig decât pe teren propriu, dar nu suficient pentru a-l bate pe sârb.

Cei trei vor fi de urmărit la Paris. Novak va fi favorit 1, Andy – 2, iar Rafa 5. Depinde şi cum va fi tragerea la sorţi, dar, dincolo de asta, se desenează o ediţie mai complicată decât în ultimii ani. Şi mult mai interesantă.

Unde e campionul?

Învingătorul de anul trecut de la Roland Garros, Stan Wawrinka, a avut un sezon discret pe zgura europeană, punctat doar de sfertul de finală de la Monte Carlo. A pierdut acolo clar la Nadal, apoi a fost eliminat în turul 2 la Madrid şi în "optimi" la Roma. Un bilanţ de 3 victorii şi 3 înfrângeri, care însă poate să nu însemne mare lucru. În 2015, se mişcase ceva mai bine, cu semifinale la Roma şi "optimi" la Monte Carlo şi Madrid, rezultate care însă nu-l indicau drept favorit la câştigarea Roland Garros-ului.

Incertitudinea Roger

Până acum, un sezon marcat de probleme de sănătate pentru campionul elveţian, care a şi suportat o intervenţie chirurgicală la genunchi după Australian Open, pe 3 februarie. A revenit, a ajuns în "sferturi" la Monte Carlo, dar a sărit peste Madrid din cauza unor dureri de spate. Care s-au reflectat asupra evoluţiei lui de la Roma, unde a pierdut la Thiem, în turul 3. Azi, Federer va ajunge la Paris pentru a începe pregătirea în vederea Roland Garros-ului şi pentru a vedea dacă poate rezista ritmului unor partide de cel mai bun din cinci seturi.

20 de titluriMasters 1000 pe zgură are Rafael Nadal, cele mai multe, el fiind urmat de Novak Djokovici, cu 7

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (2)
adi_stelistul
adi_stelistul  •  17 Mai 2016, 15:48
Postat de catalynn pe 17 Mai 2016, 14:13

Nole este in prezent favorit indiferent de suprafața de joc insa chiar si el poate sa mai piardă câteodată ...

Daca prinde o zi ca la Monte Carlo, cu Vesely... :-) Da' si eu cred ca e favorit.

catalynn
catalynn  •  17 Mai 2016, 14:13

Nole este in prezent favorit indiferent de suprafața de joc insa chiar si el poate sa mai piardă câteodată ...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează