SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Corespondenţă din Paris » Ferit de ploaie » Roland Garros se pregăteşte de o schimbare majoră: arena principală va avea acoperiş retractabil

Cînd plouă, organizatorii sînt nevoiți acum să acopere terenurile cu prelate speciale, iar apoi să înlăture apa de pe acestea // Foto: Reuters
Cînd plouă, organizatorii sînt nevoiți acum să acopere terenurile cu prelate speciale, iar apoi să înlăture apa de pe acestea // Foto: Reuters

Articol de - Publicat joi, 29 mai 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 28 mai 2014 21:47

Arena principală, ”Philippe Chatrier”, va avea acoperiş retractabil, inspirat din designul unui biplan. Pînă atunci, umbrelele rămîn la preţ!

Complexul Roland Garros se simte înghesuit. Precum arterele care nu mai suportă automobilele în număr tot mai mare, aleile de la Porte d'Auteuil se sufocă, sînt gata să explodeze sub cotropirea veselă, zilnică şi statornică a spectatorilor, ziariştilor, oficialilor şi sportivilor.

În unele momente, tot ce poţi urî mai mult la French Open e să te grăbeşti. Să vrei să ajungi de la un teren la altul sub apăsarea timpului. E un test dur al nervilor şi al coatelor.

Nebunie pe alei
"Pardon, pardon, pardon!", dar nimeni nu împărtăşeşte simţul urgenţei. Oamenii vor să vadă pe ecranul din Piaţa Muschetarilor cum evoluează rezultatele, ca să ştie către ce meci să se îndrepte. Molcom.

Făcînd pe drum un popas pentru un Perrier sau un Vittel ori pentru o îngheţată. E normal, e dreptul lor, dar chiar şi cînd nu ai o ţintă de atins în timp record tot resimţi în coaste, în nervi, în ochi aglomeraţia.

460.000 de spectatori vin anual la Roland Garros pe durata celor 15 zile de competiţie ale tablourilor principale

Cel mai rău este, evident, cînd plouă. Atunci nimeni nu mai stă în tribune, toată lumea năvăleşte pe alei într-un carnaval spontan de umbrele, pelerine şi hanorace, ghionturi, scuze şi mormăieli. Pentru că luna mai poate fi şi aşa, capricioasă, ca în 2014. Cu temperaturi scăzute faţă de medie, cu cer ameninţător, chiar cu zile întregi de ploaie deasă, enervantă.

Wimbledon-ul are deja de 3 ani acoperiş retractabil pe Terenul Central. La Australian Open cele două arene principale, "Rod Laver" şi Hisense, sînt şi ele acoperite. Americanii au îndurat cîţiva ani critici aprige din toate direcţiile, dar au folosit timpul pentru a comanda un studiu competent pentru acoperirea celui mai mare stadion de tenis din lume, "Arthur Ashe". Roland Garros-ul nu putea să rămînă izolat în această necesară campanie de modernizare.

Nevoia de schimbare
Ce ar fi Parisul fără La Defance? Ar fi Parisul vechi, al altor ani, rămaşi în urmă. Frumoşi, de neuitat, dar un pic depăşiţi.

Ce ar fi Roland Garros-ul fără un Teren Central " Philippe Chatrier" nerenovat? Ar fi ultimul pe lista turneelor de Mare Şlem. Şi cine vrea asta? Nimeni!

De aceea, francezii pregătesc schimbarea. Au primit un teren suplimentar peste drum de Avenue Gordon Bennett, în Jardins des Serres d'Auteuil, unde au început deja excavările pentru noul proiect. A existat şi ideea mutării locului de desfăşurare, dar ar fi fost prea mult.

Roland Garros e prea legat de Boulogne, de zona Porte d'Auteuil, de străduţele din jur, pavate cu piatră, pe care se află case cochete. Aşa că va sta aici, hrănind în continuare tradiţia, dar oferindu-i un praf de condiment modern.

11,6 hectare va acoperi noul complex, faţă de cele 9,6 pe care le are acum

Acoperiş unic
Arena "Philippe Chatrier" va rămîne şi ea pe loc, păstrînd aceeaşi capacitate de 15.000 de locuri, dar va fi complet renovată, oferind sub tribune un spaţiu mai mare pentru jucători şi ziarişti. Acoperişul, vedeta noului teren, a fost desenat în aşa fel încît să amintească de aripa unui avion.

Biplanul lui Roland Garros, aviatorul care a dat numele complexului. Cînd va fi strîns, se va plia complet spre partea de nord, lăsînd în continuare impresia de arenă complet în aer liber, nu indoor. Va fi făcut din oţel şi pînză transparentă, impermeabilă şi va fi închis, respectiv deschis în aproximativ 15 minute.

Proiectul va porni cu toată viteza în 2015 şi va dura 4 ani pînă la finalizare. Ceea ce înseamnă că pînă în 2019 umbrelele cu sigla Roland Garros, desenată în verde închis şi în cărămiziul zgurii, încă vor fi căutate. Costă 25 de euro bucata şi se găsesc în incinta complexului sau online. Să ne grăbim, ar putea deveni la un moment dat obiecte de colecţie!

Există şi pierderi
Complexul Roland Garros va sacrifica unul dintre cele mai deosebite terenuri de tenis din lume, cel cu numărul 1, de formă rotundă, ca o arenă de coridă. Acesta va fi înlocuit de un altul, complet nou, cu o capacitate de 5.000 de locuri, cu alură modernă, inspirată însă din serele şi grădinile din jur, Jardins des Serres d'Auteuil. Terenul va fi înconjurat de 4 sere, care găzduiesc specii botanice din toată lumea.

Cum va fi finanţat proiectul
Investiţie totală: 340 de milioane de euro
- 20 de milioane din partea oraşului Paris
- 320 de milioane din partea Federaţiei Franceze de Tenis (50% din fonduri proprii, 50% împrumuturi)

A luat parte la un moment istoric în fotbalul românesc, acum lucrează pe TIR în Germania: „Patronii sunt foarte faini! Mai stau un an și mă întorc acasă”

„Traduceri avem?” » Cum se comportă „Hagi” Luțu la cursurile de director sportiv: „E disperat!”


Comentarii (2)
amid
amid  •  29 Mai 2014, 13:57

Am citit articolul.Cand si la noi? Oful meu este altul.Sunt 2 comentatori la Eurosport care de ani de zile pronunta Sapacicova in loc de Safarova.Imi vine sa arunc Tv-ul pe geam.Le-am scis le-am telefonat,aiurea. Mai mult comentatorul are prostul obicei de a vorbi in timpul jucarii punctului.Alo Eurosport Romania! ajutati va rog un pasionat al sportului alb.

xstyle
xstyle  •  29 Mai 2014, 13:21

Acoperisul ca acoperisul... dar mi se pare de criticat si Iipsa nocturnei. Pana si turneul nostru are Nocturna... doar astia s-au gasit sa-si intrerupa meciurile din cauza intunericuIui.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close