SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL CAMPIOANELOR / CORESPONDENŢĂ DIN SINGAPORE

Corespondenţă din Singapore » Caroline Wozniacki a trimis-o în semifinale pe Agnieszka Radwanska, viitoarea adversară a Simonei Halep: ”Vom merge la cumpărături, dar cu cardul meu!”

Articol de GSP - Publicat sambata, 25 octombrie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 24 octombrie 2014 22:43

Aşa îi mulţumeşte Agnieszka Radwanska bunei sale amice, Caroline Wozniacki, pentru că a ajutat-o să ajungă în semifinale


Grupa Albă s-a decis ieri în urma a două meciuri diferite ca desfăşurare şi tensiune. Înaintea lor, toate cele patru jucătoare de acolo aveau şanse de calificare, mai mari sau doar la limită, cum era cazul Mariei Şarapova. Ea trebuia să cîştige în două seturi, rezultat coroborat cu o victorie a lui Caroline Wozniacki tot în două seturi, pentru a merge mai departe. Scenariile fiind făcute şi deja cunoscute de jucătoare, ziua a început devreme la Singapore, 13:30.

Şarapova şi Agnieszka Radwanska au rămas însă pe teren preţ de 3 ore şi 9 minute, într-un nou thriller filmat în studiourile improvizate de la Singapore Indoor Stadium. Primul act, cîştigat de rusoaică, 7-5, a durat o oră şi un minut, al doilea, adjudecat de poloneză la tie-break, după ce a salvat 3 mingi de meci, s-a dus la o oră şi 22 de minute, mai mult decît meciuri întregi disputate aici, iar al treilea a coborît ştacheta la numai 45 de minute.

Pînă la urmă, s-a impus Şarapova, 7-5, 6-7 (4), 6-2. Asta însemna că rusoaica părăsea turneul, iar Radwanska rămînea la mîna bunei ei prietene, Caroline Wozniacki. Aceasta urma s-o întîlnească pe Petra Kvitova, daneza ştiind că are asigurat locul în semifinale după ce Şarapova îi luase primul set polonezei. Nebunie!

Victorie rapidă
Agnieszka şi Caroline au schimbat cîteva cuvinte înainte de meciul nordicei. "Cînd m-am apropiat de ea, mi-a spus: Ştiu, ştiu! Ştia care e situaţia, nu era surprinsă. Cred că o să mergem împreună la cumpărături, dar cu cardul meu", a glumit Radwanska.

Iar Wozniacki s-a ţinut de promisiune, făcînd un meci solid în faţa campioanei de la Wimbledon. Petra a avut un break în faţă în fiecare din cele două seturi, dar adversara a revenit şi a întors, evoluînd sigur, servind bine şi ţinînd pe cît posibil mingea în joc. 6-2, 6-3 în o oră şi 9 minute, cu fix două ore mai puţin decît primul meci. Kvitova a greşit mult, dar la final părea împăcată cu situaţia. Avusese şansa ei: dacă învingea, indiferent de scor, mergea în semifinale.
Aşa, o au făcut-o amicele Caroline, de pe primul loc, şi Agnieszka, de pe al doilea.

Recuperare cu gheaţă
Întrebată ce va face pentru a-şi reveni după meciul de 3 ore şi 9 minute, Radwanska a spus că soluţia stă în băile cu gheaţă. "Am făcut deja una", a comunicat ea la conferinţa de presă. "Ca să fiu proaspătă. Suprafaţa e destul de lipicioasă, e mult mai greu decît pe alte terenuri de hard. Voi face tot ce-mi stă în puteri ca să fiu odihnită pentru semifinale. Cred că acesta e cel mai important lucru".

Maria merge în vacanţă
Cu sezonul încheiat, Şarapova va merge la Tokyo pentru un eveniment promoţional legat de marca ei de dulciuri, Sugarpova. "Voi mai rămîne un timp acolo, e unul dintre oraşele mele favorite. Va fi distractiv, voi fi cu prietenii mei", a povestit ea. "Apoi, îmi voi lua o pauză şi, da, mă voi întîlni cu Grigor cînd se va încheia şi pentru el sezonul". Maria e bucuroasă că nu va trebui să se antreneze cîteva săptămîni. "Nici nu-mi mai iau rachetele cu mine. Ce senzaţie, să nu călătoreşti cu termobagul! Cred că arunc rachetele în golf sau le donez, dar sigur nu le iau cu mine la Tokyo", a încheiat ea.

Aşteaptă finala Fed Cup
Petra Kvitova a spus că nu e dezamăgită după Turneul Campioanelor, cu toate că şi-ar fi dorit să se califice în semifinale. "Am făcut o treabă bună sezonul acesta, am cîştigat al doilea turneu de Mare Şlem, m-am calificat aici. Şi încă mai am treabă, urmează finala Fed Cup. Probabil că sînt nebună, dar îmi place să joc pentru ţara mea şi îmi place mult să joc într-o competiţie pe echipe. E ceva special fiindcă tenisul e un sport atît de individual, iar să te afli într-o echipă pentru două-trei săptămîni pe an e grozav", a spus ea.

638917-clasament.jpg


Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (2)
vvalentin85
vvalentin85  •  25 Octombrie 2014, 10:05
Postat de blue_sky pe 25 Octombrie 2014, 09:40

N-am inteles-o pe Simona, de ce n-a pierdut meciul in asa fel incat s-o elimine pe Serena!Asa, a si pierdut meciul si n-a scapat nici de americanca.Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti!Oricum bafta Simonei in semifinala cu Radwanska!

Poate pentru ca s-a gandit la ce presiune ar fi fost supusa daca pierdea cu 2-0 ?! In presa din intreaga lume s-ar fi vorbit despre asta si probabil ca multi ar fi aratat-o cu degetul, asa ca ea a vrut cu tot dinadinsul sa evite un asemenea scenariu si si-a aparat corect sansele. Bravo ei ca gandeste gandeste precum o profestionisa si nu s-a injosit sa joace sub potentialul ei. O asemenea atitutide releva faptul ca nu ii este frica de nimeni si e pregatita dpdv fizic, dar mai ales mental de orice confruntare. Eu nu stiu de ce va temeti de Serena, eu mi-as dori sa nu bata Wozniacki, pentru ca pana acum a aratat o forma extraordianara ( as zice chiar ingrijoratoare ).

blue_sky
blue_sky  •  25 Octombrie 2014, 09:40

N-am inteles-o pe Simona, de ce n-a pierdut meciul in asa fel incat s-o elimine pe Serena!Asa, a si pierdut meciul si n-a scapat nici de americanca.Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti!Oricum bafta Simonei in semifinala cu Radwanska!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează