SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL CAMPIOANELOR / CORESPONDENŢĂ DIN SINGAPORE

Corespondenţă din Singapore » Răsturnare, revanşă, rivalitate. Cronica finalei pierdute de Halep în faţa Serenei Williams

Articol de - Publicat luni, 27 octombrie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 26 octombrie 2014 23:15

A fost 6-3, 6-0 pentru liderul mondial, care cucereşte al treilea titlu consecutiv la final de an şi al cincilea în total. Pentru româncă, finala e o premieră a carierei, atinsă la debut.

Miercuri, primul punct fusese un as al Serenei. Ieri, tot ea a servit la începutul finalei. Pentru că aşa a ales Simona, care cîştigase tragerea la sorţi. A deschis cu un forehand în cross la care românca a ajuns tîrziu. Şi şi-a făcut serviciul.

Miercuri, primul game a durat un minut şi a fost break. Ieri, s-a dus la 5 minute şi a rămas în contul liderului mondial. Nici un meci nu seamănă cu altul, nu-i aşa? Mereu e o altă zi, ceva se schimbă, chiar şi parţial.

Acum e vorba de o finală. A unui turneu pe care americanca l-a cîştigat de patru ori. Şi la care Halep a venit în postura debutantei în căutare de experienţă, dar gata să livreze dacă se poate. S-a putut, de aceea a ajuns pînă în ultimul act, cu trei victorii din patru meciuri, toate categorice.

Atenţie, se trage!
Şi tocmai pentru că l-a cîştigat de patru ori, şi pentru că a pierdut săptămîna aceasta în faţa româncei cu un scor aproape de wash-out, Williams începe ultimul act cu o declaraţie nerostită, dar ascunsă în lovituri. "Azi o să dau cît pot de tare în minge. You better watch out!". Şi exact asta face, numai că n-are acurateţea pe cele mai înalte culmi.

Simona smulge prima break-ul, dar senzaţia de deja vu nu există. E clar alt meci. Unul pe care jucătoarele îl trăiesc într-o tensiune ardentă, care macină şi sfîrîie. Simona e mai calmă, îşi urmează planul de joc, acela de a fi agresivă şi a încerca pe cît posibil s-o plimbe pe Serena.

Între timp, în tribună se turnează live o telenovelă a reacţiilor. Sînt atîtea oh-uri şi ah-uri, of-uri şi uf-uri! Mai multe decît punctele, deseori apar pe parcursul desfăşurării lor. Un prim serviciu în fileu, la începutul unui game, e tratat ca o minitragedie.

Timpul elastic
În acest alt meci, apare şi un game imens, cel de la 2-1, pe serviciul lui Halep. Un game în care a avut 40-15, adică două mingi de 3-1. La capătul lui, tabela arăta 21 de minute scurse pe ceas şi scorul era reechilibrat, 2-2. De la o dublă greşeală, parcă serviciul româncei s-a învelit într-o eşarfă de timiditate. Nu mai e atît de consistent, de aspru, de exact ca în grupe. Williams mai face un break, 4-2.

Chiar şi aşa, lupta încă e fierbinte. Halep reuşeşte rebreak-ul, dar nu-l poate consolida. Serviciul continuă să fie fragil, Serena returnează tot mai feroce, pericolul pentru româncă e acolo, îl poate atinge, e palpabil, viu, ca un animal de pradă hămesit. În loc de 4-4 e 5-3, apoi 6-3 şi primul set s-a închis.

Tabela răsucită
În al doilea, lupta se dă între agresivitatea tot mai evidentă a americancei, care şi serveşte puternic, ca o semnătură scrisă apăsat, pixul străbate hîrtia, şi încercarea Simonei de a regăsi acel joc care i-a adus victoria cu cîteva zile în urmă. Uneori, pentru momente presărate ici şi colo, acest lucru îi reuşeşte. Lipseşte însă liantul. Fluenţa. Cursivitatea. Sînt clipe în care Williams e depăşită de minge, dar nu suficiente.

Parcă şi-ar fi propus să iasă aşa. Poate Serena chiar a făcut-o, fără să fie sigură că va ieşi. Să răstoarne scorul de miercuri. Pentru că asta se întîmplă, cu un asterisc. După ceva mai mult de o oră, pe tabelă scrie 6-3, 6-0 în favoarea americancei. Revanşa ei e împlinită.

La final, cînd americanca ţopăie cu braţele ridicate, celebrîndu-şi victoria, Simona străbate încet drumul din colţul din stînga al terenului pînă la fileu.

Paşii sînt grei sau poate îşi ia timp să conştientizeze ce se întîmplă. Scorul lor de săptămîna aceasta e 1-1, dar Williams strînge în braţe trofeul. Iar Halep îl primeşte pe cel mai micuţ. Primul din cariera ei. Pînă la urmă, e ceva pentru care să te bucuri.

Duel doar pe teren
Williams a stăvilit revanşa o dată cu ultima minge. La festivitatea de premiere, ea a avut cuvinte frumoase pentru Simona. "Te felicit, ai avut o săptămînă minunată! E bine să ai asemenea adversare, care te provoacă mereu să fii mai bun", a spus americanca, referindu-se, bineînţeles, la înfrîngerea suferită în grupe, care a motivat-o să joace mult mai atent şi mai agresiv ieri.

”Am ştiut că trebuie să joc mult mai bine"
Serena Wiliams a venit foarte relaxată şi bucuroasă la conferinţa de presă de ieri. Prima întrebare a fost diferenţa dintre meciul din grupe şi cel din finală. "Am făcut mult prea multe greşeli neforţate în prima noastră întîlnire şi, ştiind că are capacitatea şi abilitatea de a juca atît de bine, am fost conştientă că trebuie să joc mult mai bine ca să obţin victoria", a spus liderul mondial. Cît a avut în minte să cîştige al doilea set cu 6-0? "Nu m-am gîndit deloc la asta. Îmi doream foarte mult victoria", a adăugat ea.

"Am fost un pic obosită"
Simona Halep a spus după meciul din finală că s-a simţit un pic obosită. "Am dat tot ce am putut în meci, acesta a fost nivelul meu în ziua finalei. Nu am fost în cea mai bună zi, dar sînt în continuare mulţumită, pentru că e un moment bun al carierei mele. A fost mult mai puternică decît mine, a avut mai multă forţă în lovituri. Ştiam că va fi mai motivată decît în întîlnirea din grupe. Nu sînt supărată că am pierdut, abia aştept anul următor. Ea e cea mai bună, e o jucătoare extraordinară şi merită acest trofeu", a spus Simona Halep.

26 de lovituri direct cîştigătoare a reuşit Serena Williams în timp ce Simona doar cinci

25 de greşeli neforţate a făcut Serena, în timp ce Halep 15

971 de mii de dolari a fost premiul Simonei pentu finala de la Sinagapore

2 milioane de dolari a luat cîştigătoarea trofeului "Billie Jean King"

"Am fost nervoasă înainte de meci, că am ajuns să joc această finală. Nu am putut să fac faţă prea bine unei astfel de situaţii, deşi am făcut un prim set bun" (Simona Halep)

Drumul Simonei la Singapore
Grupa Roşie
Eugenie Bouchard: 6-3, 6-3
Serena Williams: 6-0, 6-2
Ana Ivanovici: 6-7 (7), 6-3, 3-6
Semifinale
Agnieszka Radwanska: 6-2, 6-2
Finală
Serena Williams: 3-6, 0-6

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
andr3yone
andr3yone  •  27 Octombrie 2014, 14:29

Premiul in bani al Simonei este impozabil, brut. Din el ar trebui sa lasa 15% in Singapore si 1% in Romania in principiu. Bonus tre sa isi plateasca staff-ul. Cu ce ramane oricum nu e rau, insa o mare parte este reinvestit in ea...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează