SPORTURI  »  TENIS  »  BRD BUCHAREST OPEN

Efort de finală » Halep va lupta din nou pentru titlu în București după ce a trecut de Vania King în semifinale

Simona Halep va juca finala cu numărul 21 pe zgura de la București // FOTO Alex Nicodim
Simona Halep va juca finala cu numărul 21 pe zgura de la București // FOTO Alex Nicodim

Articol de - Publicat duminica, 17 iulie 2016 00:00

Simona Halep va lupta pentru un nou titlu la București, după ce a trecut greu ieri de Vania King, 6-7 (3), 6-4, 6-3.

Cel mai complicat meci al săptămânii pentru Simona Halep a venit aseară, în semifinale, în fața Vaniei King. O jucătoare pe care în martie o învingea clar, 6-1, 6-1, pe hardul de la Indian Wells, dar care s-a prezentat la București într-o formă foarte apropiată de vârf. Din ambițiile celor două s-a născut un meci plin, disputat și intens.

Aproape fiecare game a avut istorie proprie. În primul act au fost 10 break-uri, doar tie-break-ul putând să le despartă pe Halep și King. Și a fost americanca jucătoarea care a ieșit deasupra, cu un plus de agresivitate și de acuratețe în momentele cheie.

Din acel moment, pentru româncă a început cursa de urmărire. Deloc simplă, în condițiile în care condițiile de joc s-au schimbat. A bătut tare vântul uneori, apoi s-a lăsat seara și s-au aprins reflectoarele nocturnei.

Tot King a făcut prima break-ul, pentru 2-0, însă Halep a reacționat prompt. Perechi de break-uri au tot apărut, însă Simona l-a reușit pe cel hotărâtor, la 5-4. Decisivul a fost mai puțin turbulent, cu un singur câștigat contra serviciului pentru 6-3.

În total, două ore și 10 minute de efort pentru o nouă finală la București. "Am fost mai puternică mental la mingile importante, am dominat pe final", a spus românca după meci. "Vania a jucat cum mă așteptam, a fost rapidă, agresivă, a și luat primul set, însă pentru mine a fost o evoluție solidă".

A existat și puțină încordare din partea favoritei principale, care a fost deranjată de tensiunea racordajului. "Mi se părea că se mișcau corzile, că nu se duce mingea cum trebuie, dar cred că a fost ceva mai mult în capul meu, am și exagerat un pic în timpul meciului", a explicat Simona.

Revedere după 5 ani

În finală, Halep o va înfrunta pe Anastasija Sevastova, care ieri a trecut de Laura Siegemund în semifinale, 6-3, 6-2. Românca și letona au disputat 4 meciuri, începând cu 2009, Sevastova conducând cu 3-1, însă cel mai recent s-au ciocnit în 2011.

"Mă aștept la o finală dificilă. Oricum, va fi un altfel de joc din partea ei decât cel cu care m-am înfruntat în semifinale. Eu însă mă simt bine și abia aștept", a spus Simona.

"Publicul a fost deosebit, m-a motivat foarte mult, mai ales după ce am pierdut primul set"
Simona Halep

9-10mesaje găsește Simona pe telefon imediat după un meci câștigat

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (1)
tihi
tihi  •  17 Iulie 2016, 11:10

Helep este o jucatoare cenusie....abia castiga cu jucatoare de pe locurile 100-200 WTA.Nu ma mir ca a renuntat la olimpiada...virusul Zika este orice jucatoare de pe locurile 100-200WTA,ne vorbind de cele de top.Ajunge cu greu in finala la un turneu acasa,fara vedete...faceti un pic de liniste in jurul lui Halep....

Vezi toate comentariile (1)
Comentează