FOTO/ Interviu la dublu H&R » Horia Tecău şi Robert Lindstedt: "Devenim tot mai buni prieteni"

Un sfert de oră după antrenament, cu duşul de rigoare şi tricouri uscate, Horia şi Robert sînt gata să stea de vorbă. Despre ei, despre jocul lor, despre felul în care se înţeleg, despre ţeluri şi realizări. Întîi se fac pozele. "Pe iarbă, că e suprafaţa voastră cea mai bună!". "Naaa, cine ţi-a spus asta? Zgura e cea mai bună!", glumeşte Robert. Durează doar cîteva minute, apoi începe discuţia. Sînt pentru prima dată împreună la Bucureşti, la Bastad, oraşul de reşedinţă al lui Lindstedt au cîştigat deja de două ori, acum vor s-o facă şi aici. Şi au toate şansele.

- Ştim cum v-aţi cunoscut, cum a evoluat însă relaţia voastră?
Robert: Încep eu şi apoi Horia spune adevărul. (rîde) Anul acesta am reuşit să ne dezvoltăm, să devenim mai apropiaţi, chiar prieteni. În 2010 am fost luaţi un pic prin surprindere de succesul pe care l-am avut. Apoi am încercat să ne punem mai mult de acord voinţele.

- Care este punctul vostru forte în joc?
Robert: Diferenţa faţă de anul trecut este aceea că putem cîştiga meciuri chiar dacă nu jucăm la cel mai bun nivel al nostru. Au fost multe partide în care n-am atins forma maximă, dar am reuşit să ne impunem. Eu sînt foarte critic cu mine însumi.

- Dar punctul slab?
Robert: Sînt multe de îmbunătăţit, de aceea la antrenamente muncim foarte mult pentru a corecta ceea ce nu merge. Nu vrem însă să discutăm prea mult despre asta.
Horia: Mereu sînt locuri unde încercăm să îmbunătăţim.

- Vă antrenaţi împreună doar în timpul turneelor sau şi între ele?
Robert: Nu, încă nu ne-am întîlnit şi în afară. Doar pe durata turneelor.
Horia: Da, aşa e.

Vara, cea mai bună perioadă
- Care e cea mai frumoasă amintire comună de pînă acum?
Robert: Nu credeam că o să mă simt vreodată mai bine decît anul trecut, cînd am cîştigat la 's-Hertogenbosch, apoi am ajuns în finală la Wimbledon şi apoi am cîştigat acasă, la Bastad. În vara aceea am fost în al nouălea cer, cea mai bună perioadă, ceva ce nu mai trăisem pînă atunci. Faptul că aproape am repetat totul sezonul acesta a fost incredibil. Mă simt mîndru să fi făcut parte din echipă pentru aceste lucruri. Să fi avut sentimentul de invincibilitate, ca în acea perioadă, e ceva nepreţuit.
Horia: Meciurile grele pe care le-am cîştigat, cele în care am luptat mult, sînt întotdeauna amintiri frumoase, dar nimic nu se compară cu a fi în finală la Wimbledon. Am avut o vară minunată. Pînă acum, a fost cea mai bună perioadă a fiecărui an pentru noi.

- Cum v-aţi evalua anul pînă acum?
Horia: Pînă acum a fost grozav. Dacă tragem linie şi ne uităm la ce am realizat, mai ales că la început Robert a fost accidentat, e foarte bine. Am trecut peste cele şapte săptămîni în care nu am putut juca împreună şi sîntem în mod fericiţi pentru felul cum ne-am descurcat în turneele de Mare Şlem. Am ratat Australian Open-ul, dar, în rest, am ajuns măcar pînă în sferturi. Mai e o problemă cu turneele Masters 1000, avem doar două sferturi, acolo se putea şi mai bine, dar poate recuperăm în lunile următoare. Urmează o perioadă în care nu avem nimic de apărat.

- Scopul e să vă calificaţi la Turneul Campionilor.
Robert: Noi? Nu, nici vorbă! (rîde)
Horia: Sîntem într-o poziţie bună. Nu mai trebuie să repetăm greşelile pe care le-am făcut anul trecut, cînd am jucat fiecare meci ca şi cum ar fi fost ultimul. Trebuie să luăm totul pas cu pas.

- Anul trecut, la ultimele turnee, chiar voi aţi spus că începuserăţi să simţiţi oboseala acumulată în tot sezonul. Cum stau lucrurile acum?
Robert: Oricum ar fi, pe final de sezon te simţi obosit. Poţi să alergi 5, 10 sau 15 kilometri, întotdeauna ultimii doi ţi se vor părea cei mai grei. Nimeni nu ne dă însă pe degeaba un loc la Turneul Campionilor sau în altă parte. Trebuie să-l cîştigăm.

Nestor şi Mirnîi, adversarii nedoriţi
- Care sînt cei mai incomozi adversari pentru voi?
Robert: Nestor şi Mirnîi, de departe.
Horia: De acord.

- Dar fraţii Bryan?
Robert: Am juca doar un meci cu ei, finala de la Wimbledon. Am avut acolo doar două game-uri proaste, în rest a fost bine şi puteam cîştiga.
- Llodra şi Zimonjici?
Robert: Am jucat şi cu ei, a fost strîns, trebuia să fi cîştigat acel meci.

- Spuneaţi că aţi devenit mai apropiaţi, că încercaţi să vă cunoaşteţi mai bine. Ce faceţi pentru asta?
Horia: Ieşim în oraş tot timpul şi bem. (se prăpădeşte de rîs)

- Ce beţi? Apă?
Robert: Şi ne schimbăm fetele între noi. (rîde şi el). Nu, acum serios vorbind, luăm masa împreună, discutăm mult, încercăm să aflăm lucruri unul despre celălalt. Dacă Horia vrea să iasă însă cu prietenii lui români, eu rămîn deoparte, fără probleme. Şi invers. La dublu e ciudat pentru că petreci foarte mult timp împreună cu partenerul tău. E ca într-o relaţie, avem nevoie de timp împreună, dar şi separat.

- Cînd l-ai urît cel mai mult pe Horia?
Robert: Cel mai mult mă urăsc pe mine (rîde). Horia e un tip atît de modest, la locul lui, nu poate să facă rău nimănui. Dimpotrivă, el încearcă să mă calmeze cînd devin frustrat şi nervos.

- Dar tu, Horia? L-ai urît pe Robert?
Horia: Nu, nici vorbă. Sîntem profesionişti, facem tot ce putem ca să ne fie bine. Toată lumea are mici disensiuni, nepotriviri, dar ştim pentru ce luptăm şi ne gîndim la ansamblu.
Robert: Poate că sînt momente în care nici nu vrem să ne vedem în ochi, dar marele cîştig e că am început să vorbim despre asta. Chiar ne ajută, aflăm, uite, mie nu-mi place chestia asta, mie cealaltă, mai aflăm cîte ceva despre celălalt.

Jucători, nu turişti
- Ce faceţi la turnee cînd aveţi o zi liberă?
Robert: Ne antrenăm, mergem la sală, la cumpărături.

- Aveţi timp să şi vizitaţi?
Robert: Rareori. Eu am o vorbă: dacă ai avut timp să fii turist, înseamnă că nu ţi-ai făcut treaba.

- Asta înseamnă că nu o să vezi nimic din Bucureşti?
Robert: Am fost puţin prin Oraşul Vechi. Nu-mi place să merg prea mult, mi se blochează spatele. Ori de cîte ori ajung într-un loc nou, caut să văd lucrurile importante.

- Ai apucat să înveţi cîteva cuvinte în română? Şi tu, Horia, în suedeză?
Robert: Ştiu cîte ceva, dar majoritatea sînt cuvinte pe care le spune Horia cînd e nervos.
Horia: Şi eu la fel.
Robert: Încerc ca în fiecare limbă nouă să învăţ în primul rînd să spun mulţumesc. E cuvîntul care deschide multe uşi.

- Poţi să descrii echipa voastră în trei cuvinte?
Robert: Drăguţă. Nu, nu scrie asta! (rîde)

- De ce nu?
Robert: Bine, agresivă pe teren.
Horia: Profesionişti.
Robert: Simpatică.

- Aveţi gusturi comune, la muzică sau filme, spre exemplu?
Robert: Da, amîndurora ne place muzica house, îl apreciem pe DJ Tiesto. Ca oricărui tip, ne plac filmele de acţiune.

- Aceleaşi actriţe? Horia, şi lui Robert îi place Penelope Cruz?
Robert: Serios? Îţi place Penelope? Pasiunile mele au fost Halle Berry şi Jennifer Connelly.

6 turnee au cîştigat Tecău şi Lindstedt împreună, 4 anul trecut, Casablanca, 's-Hertogenbosch, Bastad, New Haven, şi 2 anul acesta, Casablanca şi Bastad