Articol de GSP - Publicat sambata, 27 ianuarie 2018 14:39
"Pur și simplu, refuză să piardă!". Sunt cuvinte pe care le spunea Virginia Ruzici în octombrie 2013, când Simona Halep câștiga Tournament of Champions de la Sofia, întorcând două meciuri, în semifinale și în finală.
Acest "refuză să piardă" a fost tot timpul acolo, în mintea și în mușchii româncei, dar la acest Australian Open, abia încheiat, cu sufletul la gură, a căpătat dimensiuni nebănuite în urmă cu câțiva ani.
A fost aproape Simona de primul ei titlu de Mare Șlem. Cred că mai aproape ca oricând. Pentru că a condus în decisiv cu break și pentru că a avut, de la început până la sfârșit, atitudinea corectă. Agresivă în joc, un câștig imens pentru ea, cu mintea clară și cu inima bătând nebunește sub acea rochiță chinezească, roșie, fără logo. A fost aproape și doar o adversară cu experiența și defensiva lui Wozniacki putea frânge ansamblul acesta care a dus-o la victoriile cu Davis și Kerber.
A învins-o însă și efortul adunat în meciurile grele, și accidentarea care nu a revenit, din simplul motiv că nu a dispărut niciun pic, nu a avut timp să se vindece. Și tocmai de aceea, refuzul de a pierde, de a ceda e mai pregnant. La un moment dat, în setul al treilea, imaginea tv a prins un Darren Cahill făcând din palme semnul de "gata". Putea însemna "Oprește-te dacă nu mai poți fizic". Era înainte de break însă și Halep nu s-a oprit. Nu s-ar fi oprit nici dacă setul intra în prelungiri. Pentru că ea, cea de azi, de joi și de anul acesta, așa procedează.
Încă o finală de Mare Șlem pierdută? Așa e. Dar și cea care anunță pe vocea cea mai înaltă că vor apărea și alte ocazii. Dacă adversara e mai bună, zâmbește și fii generoasă. Dar refuză să pierzi. Și triumful va veni.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
