Articol de Luminiţa Paul - Publicat luni, 30 noiembrie -1 00:00 / Actualizat joi, 01 august 2013 17:28
Serena sare cu trofeul în braţe, Horia schiţează un zîmbet istovit, Venus e prima care sărbătoreşte titlul la dublu. Bun venit la Londra!
Femeia aceasta cu pantalonaşi movulii are aproape 31 de ani. Tocmai a cîştigat al cincilea Wimbledon al ei şi al 14-lea trofeu de Şlem din carieră. A căzut pe spate, acoperindu-şi faţa cu degetele frumos manichiurate. Hohoteşte în interior şi lasă în afară doar o spumă uşoară de emoţie atunci cînd se duce s-o felicite pe finalistă, pe Agnieszka Radwanska. Apoi încep săriturile. Ţopăie în tribună cînd se duce să-i îmbrăţişeze pe ai ei, întîi tata, apoi Venus, apoi mama şi trupa de agenţi, hitting partneri şi diverşi amici.
Undeva, în sinea ei, Serena Williams ştie că nu va mai putea face foarte des ceea ce a reuşit acum. De aceea mai sare o dată cu trofeul rotund în braţe, apoi pozează ca o divă de la Hollywood-ul anilor '50. Ştie că anii în care stătea pe margine, din varii motive, cîte 3-4 sau poate 7-8 luni, apoi revenea şi cucerea titluri majore au rămas în urmă. E din ce în ce mai greu să se întîmple aşa, deşi asta e lumea cu care e obişnuită.
Lumea în care nu există vîrstă, în care ea şi sora ei sînt cele mai bune, în care contează doar victoriile mari, iar tot ce e în jur trece. Doar ele stau acolo, zîmbind, ridicînd cupe şi tăvi, chiar dacă anul trecut Serena a avut embolie pulmonară, cît pe-aci să fie tîrziu pentru ea, şi chiar dacă Venus suferă de o boală ce nu se poate vindeca.
Fata asta cu pantalonaşi negri are 23 de ani şi e la prima ei finală majoră. Agnieszka iese din tipare, nu e genul de jucătoare care să pocnească mingea cu sete şi atît. Ea îşi foloseşte mintea la fel sau poate mai mult decît eventuala forţă. Pare un aluat moale, dar e stîncă. Atît de dură încît anul trecut, după o înfrîngere, cînd tatăl ei i-a spus că ar trebui să consulte un psiholog, ea a acţionat sec. L-a înlocuit cu alt antrenor şi îi merge minunat. Prea multă presiune produce scîntei în familie.
Tînărul acesta cu şapcă albă are 27 de ani şi jumătate. De cînd era mic, Horia visa să cîştige la Wimbledon. A făcut-o la juniori, de două ori, dar sîmbătă seară a cedat a treia finală consecutivă de dublu. Are acea figură translucidă pe care o capătă oamenii după un efort teribil, după un consum mental uriaş. În mintea lui nu e probabil bucuria de a fi jucat încă o finală, ci jalea de a nu fi cîştigat-o. Pentru că trei jumătăţi de vis nu fac unul întreg.
Femeia asta cu cozoroc alb a împlinit 32 de ani în iunie. Cînd nu o dor încheieturile, se simte obosită. Cînd nu i se usucă ochii, abia poate ridica braţul să servească. Chiar şi aşa, cu reţetele de medicamente în poşetă, Venus mai cîştigă un titlu la dublu. Al cincilea.
Toate acestea s-au petrecut într-o zi de sîmbătă la Wimbledon. Pe insula de smarald a tenisului şi a vieţii.
